Ilie Marica aduce plusvaloare produsului din spatele combinei - Revista Ferma
8 minute de citit

Ilie Marica aduce plusvaloare produsului din spatele combinei

ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL

Disciplinat şi perseverent, calităţi pe care şi le-a şlefuit în perioada cât a fost jandarm (a renunţat anul trecut la această profesie), dar în acelaşi timp Ilie Marica este genul de fermier-manager, calculat şi preocupat să-şi optimizeze costurile.

Deşi are numai 35 de ani, tânărul din Fălcoiu (judeţul Olt) a trecut prin multe în cei opt ani de când practică agricultura. A pornit în 2016 cu 3 hectare şi jumătate ale familiei, iar astăzi lucrează 800 ha. A traversat şi momente mai puţin faste, după ce şi-a încercat la început norocul în zootehnie, pe care a abandonat-o destul de repede, rămânând însă cu o gaură mare în buget. A trecut la cultura mare și între timp şi-a diversificat activitatea pentru a-şi pune la adăpost investiţiile.

Brichet delivery fabrica

A plecat la drum cu un tractor achiziţionat la mâna a doua, iar în 2017 şi-a luat primul Massey Ferguson. I-a rămas la suflet acest brand, astfel încât astăzi deţine trei tractoare, o combină, o presă de balotat şi două încărcătoare telescopice, toate achiziţionate de la Sigma CVM România, importatorul exclusiv al mărcii Massey Ferguson la noi în ţară. Pe lângă astea, a mai cumpărat şi alte echipamente, tot prin reţeaua de dealeri Sigma România.

Dar agricultura este doar o parte din businessul său, pentru că de ceva vreme s-a apucat de fabricat brichete din paie, un substitut al lemnului.

ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL in hala de productie a brichetelor de paie

O afacere în plină expansiune

„Cred că la ora actuală sunt cel mai mare producător de brichete din Oltenia. Am o producţie de 18 tone pe zi. Din noiembrie 2023 mi-am deschis un nou punct de lucru pe societatea Agro Roban Roxet Farm SRL, care este proprietatea mea”, ne-a mărturisit Ilie Marica. Iniţial producea doar 3 tone pe zi, dar pentru că cererea este foarte mare, a investit şi mai mult în producţia de brichete din paie. Are suficientă materie primă pentru procesare. Foloseşte atât paiele din cultura sa de grâu, cât şi biomasă colectată de pe terenurile altor fermieri din zonă.

ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL si Robert Sararu, reprezentant SIGMA CVM ROMANIA

Cashflow pentru o economie circulară

„În cultura mare, banii se încasează de 2-3 ori pe an şi atât. De aceea am încercat să integrez un business legat de agricultură care să-mi asigure un venit constant. Noi balotăm paiele pe care le transformăm în cash”, ne spunea tânărul antreprenor.

În toamnă, a semănat grâul, care este cultura dominantă în ferma sa, pe circa 400 ha. În producţia de brichete din paie contează foarte mult şi soiul cultivat. „Pentru că eu nu folosesc aditivi, dar materialul trebuie cumva să se lipească prin presare, iar asta se obţine cu ajutorul ligninei secretate în membranele celulare ale plantei”, mi-a explicat Ilie Marica.

productia de brichete din paie

Soiuri de grâu pretabile pentru producţia de brichete

Mizează pe două varietăţi de grâu – Glosa, de la Fundulea, și pe Sofru, un soi franţuzesc. „Pentru producţia de brichete din paie e nevoie de soiuri de grâu cu talie medie. La o producţie de 5 tone de grâu la hectar rezultă 2,5 tone de paie. Am o presă de balotat Massey Ferguson cu care produc baloţi paralelipipedici de 450 kg. Are productivitate bună şi calitatea balotului este excelentă. Am dus deja două campanii cu ea. Baloţii au 2,4 m lungime, 1,2 m lăţime şi 0,9 m înălţime. Dimensiunea este iarăşi importantă din punct de vedere logistic. Într-un tir încap 33 de baloţi”, spune fermierul oltean.

Consum redus de motorină

Balotiera merge în spatele unui tractor Massey Ferguson de 300 CP, modelul 8730. „Un tractor fiabil, extrem de bun, cu un consum foarte mic comparativ cu alte modele de pe piaţă din aceeaşi gamă de putere. Spre exemplu, la balotat nu consumă mai mult de 5 l/ha, în condiţiile în care numai baloriera are o greutate de 13 tone. În circa 20 de minute recoltez toate paiele de pe un hectar şi obţin şase baloţi”, a observat Ilie Marica. Înainte, paiele erau tocate cu combina şi apoi încorporate în sol. Acum, însă, aceste reziduuri au devenit o plusvaloare pentru fermier.

Combina in ferma lui ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL

Regina fermei

Din vară, presa de baloţi dreptunghiulari mari MF 2270TP ar urma să ruleze imediat în spatele combinei MF 7370 Beta – cea mai recentă achiziţie. „Este regina din ferma mea. Am primit-o la jumătatea campaniei din toamnă. Am folosit-o deja la recoltatul florii-soarelui. Aveam o altă combină pe care o cumpărasem la mâna a doua şi am tot avut probleme cu ea. Cu noua combină am apucat să recoltez doar 50 ha cu floare. Productivitatea a fost foarte bună, iar consumul de combustibil undeva la 15 l/ha media, ceea ce este extraordinar. Pe lângă asta, nu mai am pierderile pe care le înregistram la vechea combină, care oricum folosea o masă de recoltat mai mică. Pe noua combină am un heder de 6,8 m. Nu mai vorbesc de confortul din cabină şi toate sistemele de asistenţă şi automatizare”, a subliniat administratorul Agro Roban Roxet Farm.

Mai multă productivitate

„Motoarele AGCO Power care se găsesc atât pe combine, cât şi pe tractoarele Massey Ferguson sunt cunoscute pentru performanţele şi fiabilitatea lor, dar şi pentru consumul redus de carburant. Sunt o legendă în piaţă. Iniţial, Ilie se gândea să-şi cumpere un alt model de combină Massey Ferguson, una ceva mai mică. Dar după ce am analizat potenţialul său, am ajuns la concluzia că cea mai bună opţiune ar fi modelul BETA. Îl ajută să-şi termine treaba mai repede şi, dacă are disponibilitatea, poate face şi prestări de servicii. Pe de altă parte, şi-a ales un heder mult mai performant, cu bandă transportoare în faţă, care îl ajută în special la cultura de rapiţă”, este convins Robert Săraru – regional sales manager la Sigma CVM România.

Robert Sararu reprezentant SIGMA CVM Romania

Un model pentru fermieri

Acesta are o relaţie foarte bună cu antreprenorul oltean. „Ca fermier şi manager de exploataţie, pentru că el are un business integrat acolo, Ilie Marica poate fi un model pentru mulţi. A pornit practic de la zero şi în câţiva ani a reuşit să crească, dezvoltându-şi o afacere bine consolidată”, a menţionat reprezentantul Sigma Romania.

incarcator telescopic Massey Ferguson in ferma lui Ilie Marica

Manipularea baloţilor la înălţime

În vară, Ilie Marica şi-a mai cumpărat un încărcător telescopic, pe lângă cel pe care îl folosea în special în câmp pentru a încărca baloţii în camioane. Avea nevoie de încă unul, mai mare şi mai puternic. A optat pentru modelul TH 7035, care are un braţ telescopic ce poate ridica 3,5 tone la 7 m înălțime. „Ne este foarte util în depozit, unde e nevoie de o manevrabilitate sporită, pentru că noi creăm stive de baloţi de paie pe înălţime. Îl folosim şi la manipularea cerealelor şi a îngrăşămintelor chimice”, ne-a explicat olteanul.

presa de balotat Massey Ferguson Ilie Marica aduce plusvaloare produsului din spatele combinei

Cel puternic, cel inteligent şi cel neobosit

În ceea ce priveşte flota de tractoare, pe lângă modelul de 300 CP, Ilie mai are în fermă două vehicule motorizate. MF 8730 îl folosim atât la arat, cât şi la discuit sau în faţa unui combinator, la pregătirea patului germinativ, dar şi la balotat. Practic, la tot ce înseamnă munci grele. L-am cumpărat în 2021 şi are deja în jur de 3.000 de ore lucrate.

Pe de altă parte, MF 7716 este un tractor de 160 CP, dotat cu GPS, MF Guide şi alte sisteme de precizie. Îl folosim în special la lucrări de fineţe, unde e nevoie de mai multă acurateţe, cum ar fi la semănat sau pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare. Şi acesta este un tractor cu un consum extrem de redus, pe care l-am achiziţionat în 2022. Pe de altă parte, MF 7714 are 140 CP şi este dotat cu un încărcător frontal, motiv pentru care îl folosim în special la manipularea baloţilor în câmp, dar şi la lucrări mai uşoare”, a explicat tânărul antreprenor, care se declară foarte mulțumit de relația cu reprezentanții Sigma Romania, compania având un timp scurt de răspuns de fiecare dată când fermierul a avut nevoie.

ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL alaturi de parcul de utilaje

Consider că orice fermier ar trebui să-şi diversifice activitatea pentru a-şi asigura un cashflow lunar. E imposibil de obţinut asta numai din cultivarea pământului. Noi balotăm paiele pe care le transformăm în cash” – ILIE MARICA, Administrator Agro Roban Roxet Farm SRL

Până la 40 de tone pe zi

Un kilogram de brichete costă 80 de bani, bricheta având o putere calorică superioară lemnului. „Dacă, în general, lemnul ajunge să furnizeze undeva la 3.000 kcal/kg, bricheta dezvoltă peste 4.500 kcal/kg. O tonă de brichete ar fi echivalentul unei tone şi jumătate de lemne. În plus, brichetele sunt mult mai uşor de manipulat şi de depozitat, sunt uscate 100%, ambalate în saci de 25 kg”, a precizat Ilie Marica.

Până în anul 2026 şi-a propus să devină cel mai mare producător de brichete din paie din România! Asta presupune o investiţie suplimentară de aproximativ un milion de euro în creşterea capacităţii de producţie până la 40 de tone pe zi.

logo SIGMA Ilie Marica aduce plusvaloare produsului din spatele combinei

DATE DE CONTACT SIGMA CVM ROMANIA

Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4,
013981, București, Romania
T: + 40 21 233 10 64;
office@saracakis.ro;
www.saracakis.ro.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →