Gripa aviară, cursă contra cronometru - Revista Ferma
2 minute de citit

Gripa aviară, cursă contra cronometru

Gripa aviară este în creştere în întreaga lume, iar consecinţele, atât pentru păsările migratoare, cât şi pentru cele domestice sunt devastatoare. În Europa, peste 2.400 de focare au fost raportate la păsările de curte în ultimii doi ani, ducând la sacrificarea a 48 milioane de păsări domestice în 37 de ţări. A fost cea mai mare epidemie de gripă aviară observată până acum pe continent. Numai în Germania, 2,3 milioane de păsări au fost ucise în 2021.

gaini-_bCine suportă costurile?


Până în acest deceniu, gripa aviară a fost un vizitator sporadic în Europa. Dar acum fermierii se confruntă cu ameninţarea constantă a perturbării afacerilor. În Germania, unul dintre cei mai mari producători de păsări din UE, un fermier primeşte compensaţii parţiale pentru pierderile şi costurile rezultate din sacrificarea păsărilor. Dar, pe măsură ce pierderile cresc, cresc şi primele de asigurare. În plus, costurile ridicate ale curăţării şi dezinfectării adăposturilor după un focar trebuie suportate în primul rând de către fermier. Și după o sacrificare, fermelor le este interzis să deţină animale timp de aproximativ 30 de zile. Pe scurt, preţul pe care trebuie să-l plătească o fermă pentru un focar de gripă aviară este mare şi împinge operaţiunea la limite.

 

Noi reguli de transport


„Lupta împotriva gripei aviare se află în topul priorităţilor noastre”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, când a anunţat noile norme UE privind vaccinarea animalelor pentru a reduce răspândirea bolii.

Până în prezent, în UE este autorizat un singur vaccin împotriva gripei aviare. Noile reguli UE, care au intrat în vigoare pe 12 martie, permit circulaţia păsărilor şi a mărfurilor din întreprinderi şi din zone în care a avut loc vaccinarea. Citește o analiză completă pe acest subiect!

 

 

un articol de

LIVIU GORDEA 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →