Lumea agricolă a așteptat cu nerăbdare ca Ministerul Agriculturii să comunice primele estimări ale producție de grâu, la nivel național, sezonul 2022, dar instituția încă nu a emis un comunicat oficial.
MADR ÎNCĂ NU A DAT CIFRELE
O primă informație, care poate fi considerată ca oficială, a fost oferită de secretarul de stat, Sorin Moisă, care a spus, recent, la o întâlnire pe tema irigațiilor, că producția la grâu s-ar învârti anul acesta în jurul a 9.000.000 tone. Anul trecut a fost peste 11.300.000 t. Un minus de peste 2.000.000 t, cauzat de secetă, care a lovit mai ales în estul și sud-estul țării.
Întrucât necesarul pentru piața internă este de aproximativ 4.500.000 t, ar rămâne destul grâu și pentru export.
10% CALAMITATEA LA GRÂU
Fermierii ale căror culturi au fost calamitate vor fi despăgubiți de stat, potrivit promisiunilor ministeriale. Au fost evaluate distrugerile, raportate suprafețe și zonele unde se află acestea.
Potrivit rezultatelor comunicate la jumătatea lunii septembrie, ar fi fost afectate 518.771 ha, din care 189.265 ha de grâu și triticale. În România sunt cultivate anual peste 2.000.000 ha cu grâu. Ar rezulta o calamitare în procent de aproape 10% a culturilor de grâu la nivel național.
”ESTE BINE, SPRE FOARTE BINE”
Fermierul Ioan Achim din Răcari, județul Dâmbovița, era pe tractor când l-am sunat să-l întreb despre producțiile de anul acesta, cu precădere la grâu. ”Pot vorbi, am GPS pe tractor”, m-a asigurat omul, unul dintre cei mai experimentați agricultori din județ, inginer agronom de profesie.
Ioan Achim nu a fost nevoit să ceară evaluarea pagubelor produse de secetă la grâu, dintr-un motiv foarte simplu: arşiţa nu i-a distrus culturile de păioase.
La grâu, orz şi rapiţă producţiile au fost bune, spre foarte bune, mi-a spus fermierul în timp ce conducea tractorul pentru a aplica un ierbicid peste nou înființata cultură de rapiță, abia răsărită.
PREŢ MAI MIC, COSTURI MARI
Prețul grâului nu a mai fost însă cel de anul trecut, scăzând anul acesta la 1,6 lei/kg. La orz preţul e de 1,3-1,5 lei/kg, iar la rapiță 3,2 lei/kg. ”Prețurile au scăzut, dar costurile de producție, mai ales la îngrășăminte, nu au scăzut, ci au crescut”, a semnalat fermierul din Răcari.
La porumb se așteaptă la o producție de 3-4 t/ha, față de 7-8 t obținută anul trecut.

La grâu, la orz și rapiță a fost bine spre foarte bine. Grâu am cultivat 100 de hectare și am obținut o medie de 5 tone/hectar. La orz am stat și mai bine: 7 tone la hectar!
IOAN ACHIM
Fermier din Răcari, jud. Dâmbovița
un articol de
STELIAN RĂDESCU






