Pentru aceasta, este nevoie de o tehnologie de cultivare destul de avansată. Acest lucru a fost evidenţiat la ultima ediţie a „Zilei Câmpului” în Centrul de Excelenţă DuPont în IMB.

Tehnologii noi pentru depăşirea a 8 tone de grâu la ha
„Nu mai întoarcem pământul, nu facem lucrări ale solului decât o singură dată şi atunci superficial. Ne folosim de o maşină numită Joker, nu ne ducem mai adânc decât 6-7 cm în teren, ocazie cu care păstrăm umiditatea în sol, încorporăm resturile vegetale de la miriştea culturii premergătoare să avem strat organic în care să putem obţinem maximum de randament la toate culturile”, a explicat Grigore Mocanu, consilierul tehnic al Agricost, şi cel dintâi director al IAS Insula Mare a Brăilei, înfiinţat în urmă cu cinci decenii.
Fertilizare optimă a culturii
Apoi, referindu-se la nutrienţii administraţi pentru hrănirea plantelor de cultură, specialistul a susţinut că s-a renunţat la aplicarea pe mirişte a fosforului, element fertilizant blocat de calciul din sol care devine insolubil şi nu mai poate fi preluat de plante. De aceea, se administrează toată cantitatea de fosfor şi potasiu într-o singură dată ca îngrăşământ starter. Pe vegetaţie se aplică doar azotul lichid în trei fracţii, ultimele două prin fertirigare.
„Dăm cam o treime din azot la înfiinţarea culturilor să aibă până la 1 martie când intrăm pe vegetaţie cu prima îngrăşare cu azot. Eşalonarea administrării azotului în trei etape este o metodă pe care o folosim de mai mulţi ani”, a precizat Grigore Mocanu.

Desime mai mică la semănat
Potrivit acestuia, prin micşorarea normei de sămânţă la semănat, de la 550 la aproape 300 b.b/mp, s-a mărit distanţa între rânduri, s-au optimizat spaţiul de nutriţie, aerisirea care nu favorizează apariţia agenţilor patogeni şi în acelaşi timp se optimizează procesul de fotosinteză. Astfel că sporul de producţie poate fi, în medie, de peste 25 la sută.
Controlul buruienilor şi a bolilor cu produse DuPont
O mare parte din tehnologia de protecţie a plantelor este furnizată de DuPont. În programele de tratament sunt prezente produsele Granstar Super, erbicid pentru cereale păioase cu spectru larg în combaterea buruienilor cu frunză lată, Evolus, fungicid sistemic cu spectru larg de combatere a bolilor foliare la cereale păioase, Credo, fungicid sistemic pentru controlul bolilor, cu două substanţe active: picoxistrobin 100 g/l şi clorotalonil 500 g/l, şi Acanto Plus, fungicid cu spectru larg de combatere a complexului de boli foliare.

Elemente ale tehnologiei de cultivare
Lotul de grâu de la ferma Gemenele este cultivat cu soiul românesc Glosa; planta premergătoare fiind soia. În total, s-a fertilizat cu 232 kg/ha s.a., din care: N 144 kg/ha, P 58 kg/ha, K 0 kg/ha, S 30 kg/ha. Ca starter s-a utilizat îngrăşământul complex NPK 10,5 23 0 cu 12 S., în doză de 250 kg/ha. De asemenea, pe vegetaţie s-au aplicat trei fracţii de îngrăşământ lichid UAN, prima cu 130 l/ha, iar celelalte două prin fertirigare cu 150 l/ha.
În programul de întreţinere şi tratament s-au poziţionat un regulator de creştere Stabilan, 2 l/ha, şi un biostimulator Terra Sorb Complex I+II 1,5 l/ha. Controlul buruienilor s-a realizat cu Granstar Super (40 g/ha) + Cerlit (0,4 l/ga), tratamentele boli cu Evolus (1 l/ha). Credo (1,5 kg/ha) şi Acanto Plus (0,5 l/ha), iar pentru controlul agenţilor de dăunare s-a folosit Cipemetrin 25 g/ha şi Tiacloprid+Lambda-cihalotrin în doză de (48+8) g/ha. Adjuvantul Trend a contribuit la îmbunătăţirea tratamentelor.






