Până în 10 august 2011, suprafaţa de pe care fusese recoltat grâul era de 1,955 mil. ha, din cele 1.977 mil. ha însămânţate, iar producţia medie a depăşit 3.645 kg/ha, faţă de prognoza ministerului, de 3.394 kg/ha.
Ministrul Agriculturii anunţa la începutul lunii august că recolta de grâu a depăşit 7 mil. tone, deşi recunoştea că producţia raportată arăta mai puţin. “Este cert, acum, că producţia de grâu a Romaniei a depăşit bine 7 milioane de tone, chiar dacă scriptic, ce avem noi acum, după raportările fermierilor şi ale direcţiilor agricole, producţia este de aproape 6,8 milioane tone. Cred că avem peste 1,5 milioane de tone de grâu în plus faţă de producţia anului trecut”, a spus Tabără, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că diferenţele dintre producţia raportată din teritoriu şi producţia reală obţinută fac mai dificilă luarea unor decizii privind valorificarea producţiei în piaţă şi că este necesar „un mecanism mai de încredere pentru fermieri” pentru a avea o evidenţă cât mai exactă a producţiei realizate.
În ceea ce priveşte calitatea producţiei de grâu din acest an, ministrul Agriculturii a adăugat că, deocamdată, se iau probe din toate zonele ţării, urmând ca rezultatele să fie făcute publice în momentul în care vor fi analizate 10% din probe. Ministrul Agriculturii estima, recent, că 80% din recolta de grâu din acest an este panificabilă, “60% din producţie fiind de o foarte bună calitate”, fapt confirmat şi de reprezentanţii ROMPAN.
Cu toate acestea, nu fermierii sunt principalii beneficiari ai acestei producţii bune, deoarece cei mai mulţi producători nu au spaţii de depozitare, iar anunţurile cu producţii-record au făcut să crească chiriile la silozuri cu 20%-30%, diminuând, astfel, profiturile producătorilor de cereale, a afirmat Tudor Dorobanţu, vicepreşedintele AGROSTAR, citat de Financiarul.
Producţiile de cereale au depăşit estimările
Producţia de rapiţă boabe pentru ulei recoltată până la 10 august 2011 de pe aproximativ 97% din suprafaţa însămânţată a fost de 758.222 tone, mai mare cu 15% faţă de cele 662.096 tone estimate de Ministerul Agriculturii. Suprafaţa recoltată la 10 august era de 381.878 ha, iar producţia medie obţinută în acest an a depăşit 1.985 kg/ha.
La orzul de toamnă, recoltat în totalitate de pe 198.056 hectare, a fost înregistrată, în acest an, o producţie totală 760.885 tone, cu 7% mai mult decât estimările de 712.634 tone, la un randament de 3.853 kg/ha.
Şi recoltatul orzoaicei de toamnă era aproape de final la 10 august, producţia de pe 99% din suprafaţă, respectiv 80.852 ha, depăşind 312.436 tone, cu 12% în plus faţă de estimări.
Potrivit estimărilor specialiştilor, valoarea producţiei vegetale va fi cuprinsă între 10 şi 12 mld. euro în acest an, fiind aproape dublă faţă de cea din 2010.