Gestionarea riscurilor nu se face prin precauție - Revista Ferma
5 minute de citit

Gestionarea riscurilor nu se face prin precauție

aisr111 m Gestionarea riscurilor nu se face prin precauție

Acțiunea s-a petrecut tocmai pe 19 mai, chiar în ziua în care la Fundulea a debutat a șasea ediție a expoziției AgriPlanta – RomAgroTec.

 

Comunicarea – o misiune asumată de AISR 

Despre comunicarea cu publicul interesat, dar și cu publicul larg, în fața invitaților a vorbit Valentina Garoia (din Italia), specialist pe probleme de comunicare în cadrul ESA. Pe lângă comunicarea internă și externă a ESA, Valentina Garoia se axează mai ales pe comunicarea cu segmentul media și social-media. Prezentare ei a fost tehnică. Iar concluzia președintelui AISR, Andrei Măruțescu, mi s-a părut mai concludentă: „mesajul industriei de semințe trebuie făcute simplu, concis, pe înțelesul tuturor”. 

S-au mai atins și alte aspecte ale comunicării, în special cea cu presa, atât cea științifică și de specialitate, cât și cu cea generalistă. A fost amintită și campania națională desfășurată anul trecut de către AISR pentru susținerea cultivării semințelor certificate, precum și relația AISR cu presa de specialitate, prin diferite exemple, unul dintre ele fiind un articol publicat de curând în revista Ferma. 

 

David Zaruk: „Cum spunem povestea adevărată, cum spargem miturile!”

Canadianul David Zaruk, specialist în comunicare și gestionarea riscului, a făcut o prezentare dinamică, presărată cu aspecte concrete, dar și cu exemple ușor de asociat. A pus suflet și, pe alocuri, a fost vădit părtinitor. Dar este ceea ce trebuie pentru ca mesajul de răspuns la acuzațiile, de cele mai multe ori fanteziste, ale diverselor asociații neguvernamentale și „site-uri de mămici îngrijorate” care îmbrățișează nonșalant atitudini de genul „nu avem nevoie de inovații în agricultură”. Acesta a vorbit de atitudini și standarde duble, despre ipocrizie, dar și despre principiul precauției care nu poate fi folosit cu succes în prevenirea risurilor. Mai ales în cele ale comunicării! Așa cum am spus și în titlu, David Zaruk (analist în administrarea riscurilor la Risck Perception Management și membru în comitetul de etică al CE – Directoratul General pentru Cercetare și Inovație, dar și bloger sub pseudonimul “The Risk-Monger”) vine cu atitudinea de expunere la risc. De recunoașterea și acceptarea acestuia și apoi de găsirea modalităților de amortizare și eliminare. Chiar mergând până la soluții extreme, cum procedează Green Peace, până la oferirea de îmbrățișări gratuite din partea oamenilor de știință celor care se opun progresului din teamă și ignoranță. „Chiar cu riscul de a fi luat la bătaie”, spunea David Zaruk în prezentarea sa.

 

Comunicarea social-media a devenit importantă și pentru ABR

Cristina Cionga, acompaniată apoi de Mihaela Vasile și Alexandru Băiceanu (într-un cuvânt, echipa de comunicare a Asociației AgroBiotechRom – ABR), a vorbit despre „Eficientizarea comunicării prin intermediul canalelor online (Experiența AgroBiotechRom)”. Despre folsirea canalelor social-media pentru popularizarea și mai apoi familiarizarea cu realizările biotehnologiei. Site-ul AgroBiotechRom este necesar pentru a explica publicului obiectivele asociației, dar și pentru a oferi informații de interes și pentru a populariza apariții în presă. ABR poate fi regasit pe twitter,youtube, facebook.

Alături de ceilalți invitați prezenți la evenimentul AISR (Ambasada SUA la București, Ministerul de Externe, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, INCDA Fundulea, LCCSMS, ISTIS, Institutul de Economie Agrară, Laboratorul Național Fitosanitar, USAMV București), am asistat la o încercare bună de a promova comunicarea ca principală armă împotriva atitudinilor de precauție și chiar de respingere a inovării în agricultură. Sunt multe de făcut în această direcție, dar e important că oamenii de știință încearcă să explice pe înțelesul profanilor misterul evoluției genetice.

 

 

 

 

 

ESA – VOCEA UNICĂ A SECTORULUI SEMINȚELOR DIN EUROPA

În fapt, principalul rol al ESA (Asociația Europeană a Semințelor) este cel de lobby la nivelul UE în favoarea industriei semințelor. Aceasta reprezintă interesele a peste 90% din instituțiile de profil, circa 7.200 companii care au 52.000 de angajați, cu o valoare a pieței semințelor estimată la 7 miliarde de euro. Din această ultimă cifră, circa 20% ar fi folosită în scopuri de cercetare și inovare. Un al doilea rol, care în ultima perioadă s-a ridicat în vârful activității ESA și a devenit mai important decât activitatea de lobby european, este comunicarea cu publicul interesat, dar și cu publicul larg. 


 

Articol publicat in revista Ferma nr.11(172) 15 – 30 iunie 2016

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →