La reușita acestui eveniment au contribuit partenerii Galei – companii de inputuri, societăți și instituții a căror activitate este legată de agricultură, precum Agrium Agroport România, Agro Office Sisteme, Caussade Semences, Monsanto, Net Agro, DuPont-Pioneer, Syngenta, Timac Agro, Valsi, Editura Ceres și Bancpost.
Fiecare dintre aceștia au premiat câte doi fermieri reprezentativi pentru anul agricol 2015, dar și pentru continuitate în performanță și în promovarea propriilor produse.
Într-o atmosferă și un cadru cu totul speciale, cuvântul de bun venit a fost rostit de către Toma Adrian Dinu, decanul Facultății de Management și Inginerie Economică, iar în deschiderea evenimentului Sorin Câmpeanu – rectorul USAMV București, fost prim-ministru interimar și ministru al Educației, a ținut să sublinieze că intenția organizatorilor este ca acest frumos proiect să devină un eveniment de tradiție.
Deputatul Daniel Constantin, până mai ieri ministru al Agriculturii, a avut o intervenție explicită, cu trimitere la realizările din mandatul său și la strategia pe termen mediu, lasată în urmă la MADR, pentru segmentele dureroase din agricultură: irigațiile, subvențiile și absorbția fondurilor europene. De altfel, fostul ministru a fost și primul premiat în cadrul Galei. Au urmat apoi reprezentanții partenerilor evenimentului, care și-au motivat alegerea premianților și au jalonat câteva dintre performanțele fermierilor selectați.
În cadrul evenimentului Gala Top Agribusiness 2015, au fost premiați 20 dintre cei mai performanți fermieri din România, studenți care au demonstrat reale calități manageriale, dar și antreprenori de succes în sfera afacerilor agroindustriale.
Succesul în agribusiness se însămânțează cu Dekalb
Și în această a doua ediție a Galei Top Agribusiness, Monsanto România, una dintre companiile cu orientare spre o agricultură durabilă, a răsplătit performanța în cultivarea cu succes a hibrizilor Dekalb. Cele două premii au fost înmânate de către Octavian Chihaia, directorul general al Monsanto România, fermierului timișean Samson Popescu, pentru investiția de încredere în promovarea programului Farm Progress, inițiat de companie în urmă cu opt ani, și fermierului nemțean, Vasile Pop Silaghi (foto), cel care an de an însămânțează succesul și performanța cu semințele Dekalb în solul fertil al marilor producții.
Premiile DuPont-Pioneer
Un moment emoționant a fost cel în care DuPont-Pioneer a oferit un premiu celui dintâi director general, de acum 50 de ani, și actual consilier tehnic în Insula Mare a Brăilei, inginerul octogenar Grigore Mocanu. În verva-i deosebită, veteranul agriculturii brăilene și-a definit crezul și pasiunea de-o viață prin seriozitatea și responsabilitatea cu care a abordat orice problemă, dar și prin studiu continuu și perfecționare.
Directorul de marketing al companiei Pioneer, Maria Cârjă, a acordat al doilea premiu lui Gavrilă Tuchiluș, manager general al Agrimat Matca, jud. Galați, pentru performanță și integrare a producției de porumb în ferma de elită de vaci cu lapte.
Syngenta – performanţa în aplicarea programelor tehnologice integrate
Syngenta a participat şi în acest an la cea de-a doua ediţie a Galei Top Agribusiness. Compania elveţiană oferă soluţii agronomice integrate de seminţe şi protecţia plantelor adaptate nevoilor agricultorilor români şi îşi răsplăteşte parteneri fideli pentru performanţa în aplicarea programelor tehnologice integrate. Compania a acordat anul acesta două premii, unul pentru performanţa în cultivarea florii soarelui domnului Cristian Tomoiagă din Ialomiţa şi domnului Păunescu Petruţ din Teleorman pentru performanţa în aplicarea unei tehnologii noi de protecţie a culturii de păioase folosind fungicidul Amistar EXTRA.
Genetica Caussades face diferența
Caussade Semences, compania care reinventează productivitatea și calitatea, a acordat distincții pentru doi parteneri dobrogeni. Aceștia sunt francezul Yves Grasa, din Tulcea, intrat în clubul select al fermierilor cu suprafețe mari de teren și cu afaceri agricole stabile, și Daniel Gheordunescu, un tânăr fermier constănțean din Mereni, unde cultivă 700 de hectare.
Etaloanele excelenței
Compania Timac Agro, specializată în nutriție vegetală, i-a premiat, la categoria Leadership Tehnologic, pe tinerii fermieri din Teleorman, Ionuț Marius Găină și Iordan Nicușor, adevărate etaloane ale excelenței în zona în care activează, care au demonstrat an de an că tehnologia riguros aplicată face diferența în producție.