Franţa: trei giganţi ai tomatelor îşi unesc forţele pentru a oferi produse fără pesticide - Revista Ferma
2 minute de citit

Franţa: trei giganţi ai tomatelor îşi unesc forţele pentru a oferi produse fără pesticide

Cele trei branduri de producători au creat o alianţă ce promite să ofere consumatorilor tomate „cultivate fără pesticide”. Promisiunea lor faţă de consumator este că roşiile, deşi nu sunt cultivate în sistem ecologic, nu se supun nici unui tratament. Sămânţa sau planta pot fi tratate, însă nu şi roşiile.

Rosii_b„Lucrăm să reducem utilizarea pesticidelor sintetice de mult timp”, explică Marc Keranguéven, preşedintele SICA, o cooperativă a departamentului Finistere, care produce sub marca Prince de Bretagne. Produsele fitosanitare nu au fost eliminate în totalitate, însă ele sunt înlocuite din ce în ce mai mult.

Prezentată ca „a treia cale pentru agricultură”, alături de abordările convenţionale şi ecologice, această colaborare include producătorii de legume din fiecare cooperativă. Toţi au urmat cursuri de formare specifice pentru a învăţa cum să cultive diferit. Potrivit lui Christophe Rousse, preşedintele Solarenn, „această etichetă nu se bazează pe comunicare, ci pe munca grea a producătorilor”.

Cele trei mărci împreună speră că produsele lor cu pesticide zero vor ajunge în curând să reprezinte 30-40% din vânzările de roşii în Franţa. Preţurile vor fi stabilite de către distribuitori, probabil undeva între preţurile produselor convenţionale şi cele ecologice. „Există costuri suplimentare, care trebuie evaluate”, insistă preşedintele Savéol, Pierre-Yves Jestin.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →