E fotograful lor, am putea spune, fiindcă în sute de fotografii descoperim Țurcanele scoase la păscut și chipurile asprite de vânt ale ciobanilor. Apoi fotografiile ajung în expoziții județene și naționale și pe internet. Au ajuns deja într-un album numit simplu ”Satul meu”. Astfel, lumea poate admira frumusețile Zaului și poate cunoaște secvențe de viață adevărată.
Căldura casei natale
Ca mulți adolescenți din satul său, Ciprian a mers să studieze la oraș. A absolvit liceul, apoi facultatea, fiind licențiat în Științe economice. N-a ajuns contabil sau om de afaceri. S-a făcut fotograf. La început venea din oraș, din Târgu Mureș, la sfârșit de săptămână, să facă poze pe dealuri. Era fascinat de peisajele Zaului, de salba de lacuri strălucind între versanții dealurilor, de castelul grofului Ugron, de bujorii de stepă, fala vegetală a satului său.
”Primul aparat profesional l-am cumpărat dintr-o întâmplare nefericită”, își amintește Ciprian și îmi povestește: ”Făcusem un accident de mașină și a trebuit să o repar. Nu m-am dus la un service, am reparat-o în regie proprie și astfel mi-au rămas niște bani necheltuiți. Mi-am zis că e timpul să cumpăr un aparat bun. L-am găsit pe net. M-a costat 2500 de lei. Apoi, am făcut niște cursuri tot pe net și am participat la câteva workshopuri”.
Într-o bună zi, Ciprian a luat o decizie radicală: s-a întors în satul său, renunțând la jobul din cadrul unei firme de asigurări. În Zau are o casă, dar mai ales o are pe mama lui, Viorica Cenan, fostă contabilă la IAS-ul destrămat prin anii ’90, fostă primăriță a comunei, cândva, pe la finalul anilor ’80. ”Eu sunt cel mai mare admirator al lui Ciprian. Îl sprijin inclusiv financiar, fiindcă pozele nu-i aduc destui bani, iar eu nu pot să economisesc din pensie știind că el are nevoie, știu eu, să cumpere ceva pentru poze mai reușite. E foarte muncitor, pleacă pe dealuri, iar eu îl aștept cu mâncare caldă”, mărturisește Viorica Cenan.
Ture foto pe imașuri
Oierii Zaului s-au trezit cu Ciprian pe la stânele lor, unde i-a fotografiat în toate anotimpurile, indiferent de starea meteorologică. Ei sunt probabil cei mai fotografiați oieri din România. Datorită fotografiilor lui Ciprian Cenan, îi descoperim sprijiniți în bâtă, undeva, pe culmea dealului, înconjurați de priveliști atât de frumoase, încât uită de griji, de subvenții, de taxe și impozite, de prețurile mici oferite de piața agricolă. Există o frumusețe incontestabilă a păstoritului, iar Ciprian Cenan, cu talent și răbdare, o surprinde în fotografiile sale și o comunică privitorului, fie el un consătean, fie un orășean de departe, așezat în fața computerului.
Marin Șimon e unul dintre oierii fotografiați de tânărul artist: ”E bine că ne fotografiază, mai vede lumea cum trăim noi, cum arată comuna. Îi un lucru bun”. Alții au fost surprinși bătând coasa sau încărcând căruța cu porumb. Jos, sclipește oglinda unui lac ajuns în prezent în proprietatea unei firme clujene. Pescuitul a regresat masiv, față de perioada când funcționa aici o întreprindere piscicolă. Cu toate acestea, mai iese câte o barcă pe lac, iar Ciprian e la datorie și o fotografiază, ca să arate că mai are balta Zaului pește.
Un album fotografic pentru o mașină de pompieri
Unul dintre proiectele cele mai reușite ale lui Ciprian Cenan este albumul ”Satul meu”. Acolo se află esența vizuală a Zaului de Câmpie. Sigur, ca să-l poată edita, a bătut la ușa primarului Alexandru Iurian. Edilul șef nu a stat prea mult pe gânduri și a supus votului Consiliului Local finanțarea proiectului. Cu albumul în dulap, altfel și-a primit liderul comunei delegații sosiți la primărie cu diverse treburi. ”Am fost bucuros că am avut acest album să-l dau englezilor care ne-au donat o mașină de pompieri”, spune Iurian. Nu toate comunele românești au un album fotografic pe care să-l ofere unor oaspeți care fac donații! Zaul de Câmpie se bucură, așadar, de munca artistică a unuia dintre fiii săi. Fotograful Ciprian Cenan nu dă subvenții, nu cumpără berbeci sau lapte, nu oferă consultanță pentru proiecte cu fonduri europene, dar face un lucru cel puțin la fel de important: elogiază toată această viață a Zaului, iar fără acest elogiu al său, satul ar fi mai puțin bogat.
Text: Dumitru BĂDIȚA
Foto: Ciprian CENAN
Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016
