
„MADR, în baza unui criteriu arbitrar, inexistent în legislație, a respins în mod nejustificat, la sfârșitul anului trecut, acreditarea FMPA. (…) Vom utiliza banii pe care îi vom încasa de la MADR în urma câștigării contenciosului ca să popularizăm beneficiile participării la Fondul Mutual în rândul producătorilor agricoli. (…) Nu am renunțat la fondul nostru mutual (…)”, precizează Alex Jurconi, președintele FMPA, într-un comunicat transmis presei.
Consiliul Director al FMPA a aprobat deja cheltuielile de funcționare și a identificat resursele de finanțare ale FMPA pe perioada desfășurării contenciosului, informează același document.
OUG 63, o „decizie administrativă injustă”
Decizia acționării în instanță a MADR a fost luată cu majoritate de voturi de membrii Consiliului Director al FMPA, reunit în regim de urgență după ce, la finalul lunii aprilie, Parlamentul a aprobat OUG 63/2015, care exclude fundația ca entitate aptă să organizeze fonduri mutuale agricole. „Prin decizia politică de săptămâna trecută s-a consfințit o decizie administrativă injustă, prin care s-a încălcat flagrant dreptul la egalitate de șanse a membrilor Fondului Mutual Pro Agro. Practic, ni s-a refuzat dreptul de a exista”, acuză Alex Jurconi.
Deficit de 140.000 euro în 2014
Potrivit comunicatului, în 2014, FMPA a avut venituri de 43.000 euro și cheltuieli de 183.000 euro, rezultatul net al exercițiului financiar fiind un deficit de 140.000 euro.





