„La cerealele păioase m-am încheiat cu o recoltă medie de 6 tone la hectar. Cultivasem o suprafaţă de 360 ha cu mai multe soiuri produse în străinătate. Am vândut bine; din punctul meu de vedere, sunt preţuri mai bune decât anul trecut. La rapiţă, însămânţată pe 110 ha, combinele au adunat în medie 2.700 kg/ha”, a precizat cultivatorul.
Arădeanul Florin Deznan are o viziune sumbră asupra evoluţiei preţurilor la produsele agricole. Şi are destulă expertiză. „Preţurile nu au legătură cu producţiile obţinute în România, ele sunt dictate de piaţa mondială. Din nefericire pentru ţara noastră, la nivel mondial va fi un an cu producţii record şi la cerealele păioase, şi la porumb, aşa că preţurile vor rămâne la un nivel destul de mic, nemulţumitor pentru producătorii agricoli. Micii fermieri nu şi-au vândut grânele, în special, grâul, ci doar rapiţa, ca să-şi plătească inputurile. Ei au văzut că sunt afectate culturile de porumb şi de floare şi că s-a obţinut o calitate bună la grâu, se gândesc că o să primească un preţ mai mare pe grâu dacă stau cu el pe siloz. Din păcate, nu se prevăd creşteri de preţ la grâu şi la porumb, chiar dacă producţiile sunt mici”.
Doar subvenţiile vor echilibra situaţia financiară
Aşadar, potrivit lui Florin Deznan, recoltele din acest an sunt ceva mai mici comparativ cu cele de anul trecut, iar preţurile un pic mai mari. Însă nu vor fi suficiente ca să acopere costurile de producţie şi există o teamă că fermierii nu vor reuşi să plătească datoriile la inputuri la termenele de scadenţă. Doar subvenţiile îi vor mai salva pe fermierii datornici, dacă se vor plăti în luna octombrie, aşa cum promit oficialii MADR.
Pe larg despre evoluţia campaniei de recoltare şi semănat, în revista Ferma, ediţia 1-14 septembrie 2017!