Deşi sudul extrem al ţării se află la numai 800 km de Cercul Polar, Finlanda are foarte multe de oferit lumii. În condiţiile în care 75% din suprafaţa acestui stat este acoperită de păduri, peste 20 milioane de hectare sunt destinate exclusiv producţiei din industria lemnului, iar 60 procente din această suprafaţă se află în proprietate privată. Biodiversitatea şi protejarea mediului sunt două dintre priorităţile acestei ţări, a cărei suprafaţă o depăşeşte pe cea a României cu peste o sută mii de kilometri pătraţi, însă are o densitate medie de locuitori pe km2 de numai 16 (una dintre cele mai scăzute din Europa). În prezent, 71 la sută dintre fermele finlandeze sunt orientate către producţia vegetală, iar 24 la sută se ocupă de creşterea animalelor, dintre care 14 procente sunt specializate pe producţia de lapte şi numai şapte procente pe cea de carne. Sectorul zootehnic este axat în principal pe creşterea vacilor, a porcilor şi a păsărilor.

Agricultura organică este în ascensiune
Creşterea vacilor de carne este o afacere extrem de profitabilă în Finlanda. Mai ales când animalele sunt crescute în sistem ecologic, pe păşune vara şi în stabulaţie liberă din octombrie şi până în aprilie. Gustav Rehnberg şi fratele său deţin 350 de exemplare din rasa Angus şi administrează 600 de hectare de teren agricol, pe lângă 1.500 de hectare de pădure. Carnea o vând direct către consumatori, prin puncte de desfacere locale sau chiar la poarta fermei, iar sub aspect economic lucrurile stau foarte clar: plătesc pentru tranşarea tăuraşilor şi ambalarea sub vid a cărnii (la abatoare autorizate) suma de 2,5 euro/kg şi vând clienţilor sau la supermarket cu preţul mediu de 15 euro kilogramul! Dacă ar valorifica animalele în carcasă, profitul s-ar injumătăţi…
Pentru producţia organică în sectorul vegetal, guvernul plăteşte 160 de euro pe hectar, însă aici se adaugă sprijinul cuplat european, care în cazul Finlandei este de 200 euro. În plus, fiecare fermier primeşte încă 150 de euro pe hectar ca măsură de sprijin pentru zonele defavorizate, ţinând cont că teritoriul acestei ţări se află în întregime la nord de paralela 60. „Producţiile în această zonă sunt foarte scăzute şi trebuie compensat cumva acest deficit. În urmă cu 25 de ani, când Finlanda şi-a exprimat votul de aderare la Uniunea Europeană, toţi fermierii s-au declarat împotriva accederii la piaţa comună. Pentru că ne-a fost teamă de scădea preţurilor şi nu ştiam ce se va întâmpla cu subvenţiile”, remarca Gustav Rehnberg.

Embargoul impus Rusiei afectează producătorii de lapte
Finlanda este cel mai mare consumator de lapte pe cap de locuitor din lume, cu o medie de 112 litri/an, din care o treime lapte degresat, 56% lapte cu conţinut scăzut de grăsimi şi puţin peste 10% lapte integral. Cu toate acestea, sectorul se confruntă cu mari dificultăţi din cauza embargoului impus Rusiei, care era principala destinaţie de export pentru produsele lactate finlandeze înainte de 2014. Jan de la Chapelle a simţit-o pe propria sa piele, înregistrând anual pierderi în valoare de 100.000 de euro din cauza acestei interdicţii. „Aproximativ 500 milioane de litri de lapte ajungeau pe piaţa rusească înainte de embargou. Am primit la început compensaţii din partea statului şi a Uniunii Europene, însă acum suportăm singuri această povară. Sper să se găsească o soluţie cât mai repede”, ni s-a confesat fermierul finlandez cu origini franceze. Acesta deţine un efectiv de 340 de vaci din rasa Holstein, din care 180 la muls, cu o producţie medie zilnică de 38 litri pe cap de animal! Una dintre vacile sale a atins în primăvară pragul de 100.000 de litri pe viaţă productivă. Performanţă de care este foarte mândru, desigur. La mijlocul lunii octombrie, un litru de lapte consta la vânzare 35,6 eurocenţi la poarta fermei, puţin peste media UE, însă înainte de embargo preţul era de 45 de eurocenţi.

Cea mai profitabilă cultură de câmp
Ovăzul este regina culturilor agricole în Finlanda. Întrucât această cereală nu conţine în mod natural gluten, poate fi o opţiune interesantă pentru cei cu intoleranţă. Iar în Europa şi dincolo de Atlantic acest subiect preocupă pe multă lume. Max Schulman, un fermier influent şi cu o bogată experienţă în activitatea de lobby la Bruxelles, a mizat pe ovăz şi se pare că are numai de câştigat. Anul acesta a vândut tona de produs cu 230 de euro! A primit 80 de euro în plus numai pentru că ovăzul său este „curat”, adică nu conţine micotoxine şi alte impurităţi, putând fi astfel certificat ca fără gluten. În Finlanda, de altfel, ovăzul este utilizat pe scară largă, nu doar în industria de panificaţie, cât şi pentru producţia de lactate şi chiar în domeniul cosmeticelor… „Ovăzul fără gluten este, indiscutabil, cea mai profitabilă cultură în acest moment, iar Germania este principala noastră piaţă de desfacere. Finlanda este responsabilă de 14% din recolta europeană de ovăz şi este al doilea cel mai mare exportator din lume”, ne spunea Max Schulman, care la un moment dat a ocupat funcţia de preşedinte al grupului de lucru pentru cereale şi seminţe oleaginoase la Copa-Cogeca, organizaţie considerată a avea cea mai mare reprezentativitate în sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană.

Tinerii fermieri au mai multe şanse de izbândă
Dacă în cazul României accesul la finanţare este esenţial şi deseori un obstacol în procesul de instalare a tinerilor fermieri, în Finlanda situaţia este favorabilă acestora. Să luăm exemplul soţilor Gustav şi Jenny Hilden, care trăiesc în Ingå Kustvägen, localitate situată undeva la 50 km vest de Helsinki, pe care i-am vizitat într-una din zile. Cei doi au achiziţionat în 2016 o suprafaţă de 40 de hectare, cu ajutorul unui împrumut bancar în valoare de 650.000 euro, scadent peste 25 de ani şi cu o rată a dobânzii de 2,5% pe an… Cultivă în special fructe de pădure, dar şi legume, floarea-soarelui high-oleică şi cartofi. Profitul cel mai mare este asigurat însă de căpşuni. Pe cele 8 hectare alocate acestei culturi, au recoltat în acest sezon nu mai puţin de 80 de tone, cantitate pe care au valorificat-o cu o medie de 6 euro pe kilogram. Subvenţia la hectar pe care o primesc soţii Hilden este de 800 de euro! În momentul vizitei noastre, Gustav se pregătea să recolteze varza de Bruxelles şi spera să dea lovitura cu noul soi purpuriu importat din Olanda.

O TREIME DIN SĂMÂNŢA CERTIFICATĂ, ÎN MÂINILE FERMIERILOR
Cea de-a cincea fermă şi ultima (dar nu în ordine cronologică) în care am avut şansa să ajungem cu această ocazie este tot o afacere de familie, care a prins rădăcini tocmai în anul 1556. Marcus Wickholm împreună cu tatăl său, Anders, lucrează pământul moştenit deja de 16 generaţii şi sunt astăzi producători de sămânţă certificată pentru compania Tilasiemen, aceasta însăşi deţinută de un grup de circa 40 de societăţi agricole, din care fac parte şi ei. Iar cota de piaţă pe care o deţine aceasta este de aproximativ 30%. Produc în special sămânţă de grâu, orz, ovăz şi secară, iar într-o proporţie mai mică mazăre, fasole şi timoftică. În sezonul 2018-2019, Tilasiemen a produs în total 2.200 tone de sămânţă certificată, iar în vara acestui an a alocat o suprafaţă de 851 hectare.

Articol publicat în revista Ferma nr. 20/247 (ediţia 15-30 noiembrie 2019)