Fermierul evazionist şi statul exclusivist! - Revista Ferma
4 minute de citit

Fermierul evazionist şi statul exclusivist!

coperta iunie 2010 m Fermierul evazionist şi statul exclusivist!

Asta se ştia şi până acum, dar de unde, brusc, atâta interes? Simplu. Scadenţa plăţilor restante către agricultori, acordarea subvenţiilor pentru motorină, sprijinul pentru producătorii de lapte, subvenţia pe cap de animal. Adică tot atâtea motive ca statul să simtă brusc nevoia de a face economii la buget şi, dacă se poate, să mai şi încaseze ceva peste.

Cam aşa a intrat în vigoare, la sfârşitul lunii aprilie, cu titlu de necesitate absolută, Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Aşa se face că, peste noapte, producătorii agricoli, cu mic, cu mijlociu, cu mare, au luat drumul Registrului Comerţului pentru a se face PFA. În caz contrar, adio ajutoare de la stat sau de la UE! Mai are rost să spunem de termenele foarte scurte, de birocraţia excesivă, de „alegerea pe sprânceană” a beneficiarilor de subvenţii?

Nu-mi revin… Unde se ascundea el, evazionistul feroce şi ce bine s-a pitit până acum de nu l-a găsit statul român, acesta din urmă recunoscut, de altfel, ca fiind extrem de abil în a depista micile “scurgeri” din vistieria ţării şi extrem de vulnerabil când vine vorba de marile găinării!

Să fie clar, nu contestăm regulamentele europene care impun fiscalizarea producătorilor agricoli, ci modul în care acestea sunt aplicate la noi. De ce, de pildă, nu s-a început cu aplicarea regulamentelor care protejează agricultorii în faţa concurenţei neloiale, de ce nu se aplică regulamentele care sprijină înfiinţarea asociaţiilor şi a grupurilor de producători, care au statut juridic?! Pentru că, desigur, e mai uşor pentru un ministru al Agriculturii să ridice din umeri când vine vorba de drepturile şi banii producătorului agricol, decât să comunice cu acesta. E mai simplu să impui nişte reguli absurde, pe care ştii din start că majoritatea nu au posibilitatea să le respecte într-un timp foarte scurt, decât să promovezi şi să încurajezi producţia internă!

De exemplu, ajutorul pentru producătorii de lapte afectaţi de criză. Acesta „ar fi trebuit să se acorde până în momentul de faţă, pentru că în celelalte state europene s-a atribuit deja. Noi riscăm să pierdem şi banii aceştia, dacă nu ne încadrăm în termenul limită de 30 iunie 2010 cu achitarea sumelor către fermieri şi deocamdată nu se ştie nimic de aceşti bani”, spune Mircea Ciurea, liderul Federaţiei Crescătorilor de Taurine.

Ciurea afirmă că nu putem vorbi despre rentabilitate decât în cazul fermelor cu peste 15 capete vaci cu lapte. Când majoritatea crescătorilor au câte 2-4 vaci, putem vorbi de fiscalizare?

„Nu suntem de acord cu această măsură, pentru că înainte de a lua această decizie trebuiau găsite mecanisme şi oportunităţi legislative privind asocierea producătorilor agricoli. Dar atâta timp cât noi avem o legislaţie foarte birocratică, confuză, care în loc să încurajeze asocierea, o descurajează, atunci măsura impusă mi se pare una extremă în acest moment. Această măsură nu rezolvă nimic, atâta timp cât din activitatea producătorului agricol devenit PFA nu rezultă profit”, spune şi Ştefan Niculae, preşedinte Agrostar.

Cam aşa stau lucrurile cu evaziunea în agricultură şi cu statul care acordă subvenţii după criterii exclusiviste. Căutăm încă Regulamentul european din care statul român şi mai ales ministerul de resort îşi inspiră măsurile anti-agricultură.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×