Ferma, numărul 1 şi în 2012 - Revista Ferma
2 minute de citit

Ferma, numărul 1 şi în 2012

frecventa citire reviste m Ferma, numărul 1 şi în 2012

Am intrat în posesia rezultatelor preliminare are Sondajului Kleffmann pentru anul 2012 privind gradul de cunoaştere a revistelor cu profil agricol din România, precum şi comportamentul de citire al agricultorilor chestionaţi.

Ca să eliminăm din start orice intenţie de interpretare subiectivă  adatelor, menţionăm că sondajele la care facem referire NU au fost comandate de Ferma Media Grup, ci sunt realizate de Kleffmann Group ca parte integrantă a unei serii de sondări de piaţă referitoare la agricultura românească.

Noi am intrat în posesia acestor rezultate contra cost, tocmai pentru a cunoaşte poziţia revistei Ferma pe piaţa publicaţiilor de specialitate şi am primit dreptul de publicare din partea Kleffmann Group, în anumite condiţii.

Grupul ţintă al sondajului sunt fermierii cultivatori de porumb, cereale, floarea soarelui şi rapiţă (în ceea ce priveşte cultivatorii de viţă de vie şi pomi fructiferi, rezultatele nu au fost încă centralizate şi procesate). Au fost intervievaţi 1822 de fermieri, din toate regiunile ţării, eşantion reprezentativ pentru o suprafaţă agricolă exploatată de 6,87 milioane hectare.

În top 3 privind gradul de cunoaştere a revistelor agricole – în funcţie de mărimea fermelor (grup reprezentativ pentru 6,87 milioane hectare cultivate), revista Ferma ocupă primul loc, la o distanţă semnificativă de competitori, pe toate segmentele analizate.

De asemenea, în ceea ce priveşte frecvenţa citirii publicaţiilor de specialitate, revista Ferma se află în topul preferinţelor respondenţilor.

Kleffmann a realizat un sondaj şi în ceea ce priveşte utilizarea internetului, în aceeaşi perioadă şi asupra aceluiaşi eşantion reprezentativ ca şi în cazul revistelor. Trei dintre paginile web ale Ferma Media Grup sunt în topul accesărilor, la mică distanţă de site-urile oficiale ale MADR şi APIA. Este vorba de www.anunturi-agricole.ro, www.revista-ferma.ro şi www.agroinfo.ro

Vom reveni şi cu alte rezultate în numerele viitoare ale revistei Ferma.

Mulţumim încă o dată cititorilor noştri pentru fidelitate şi pentru faptul că au optat şi în 2012 pentru revistele Ferma Media Grup (Ferma, Recolte bogate, Utilaje agricole), oferind astfel informaţiei agricole un plus de valoare.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×