Fendt şi-a dublat numărul dealerilor în America de Nord - Revista Ferma
2 minute de citit

Fendt şi-a dublat numărul dealerilor în America de Nord

Potrivit farm-equipment.com, compania germană, membră a grupului AGCO, a deschis noi reprezentanţe în zonele de interes pentru a servi mai bine potenţialii clienţi şi proprietarii de echipamente Fendt deja existenţi. Concesionarii Fendt se află acum în 37 din cele 54 de state americane şi provincii canadiene, considerate a fi de importanţă majoră pentru piaţa agricolă nord-americană.

Fendt-SUA_b„Extinderea dealership-ului Fendt este un semn clar al angajamentului nostru continuu, nu numai pentru creşterea în America de Nord, ci pentru un grup extins de clienţi care, atunci când vor afla de ce Fendt are o bază de fani atât de dedicată, vor dori, de asemenea, să devină proprietari Fendt”, susţine Bob Crain, vicepreşedinte senior şi director general pentru zona Americilor în grupul AGCO. „Ne adresăm agresiv segmentului culturilor pe rânduri din America de Nord, ceea ce este foarte important, deoarece aproape 75% dintre fermierii nord-americani au condiţii de recoltare pe rânduri”, a precizat acesta.

Fendt are deja peste 20 de ani de experienţă în America de Nord. Primele sale tractoare au fost comercializate în 1998, la un an după ce s-a alăturat grupului AGCO. La început, pe pieţele din SUA şi Canada Fendt a vândut doar modelele 400 Vario, 700 Vario, 800 Vario şi 900 Vario. Tractoarele respective aveau jante gri în loc de roşii. Din sezonul 2006/2007, 400 Vario a dispărut de pe continentul nord-american, iar jantele gri au devenit roşii. Modelele 500 Vario şi 1000 Vario sunt disponibile din 2016.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →