Factorii antinutritivi din soia - Revista Ferma
4 minute de citit

Factorii antinutritivi din soia

soia2 m Factorii antinutritivi din soia

Aceasta este însă condiţionată de tehnologia aplicată la extragerea grăsimilor, pentru care se va avea în vedere conţinutul redus de metionină şi de vitamina B12, acestea având nevoie de completare atunci când şrotul de soia participă într-o proporţie ridicată în furajele combinate.

Tripsininhibitorul – cel mai important factor antinutritiv

Atât la soia boabe, cât şi la şrotul de soia, procesarea realizată în mod necorespunzător poate determina apariţia în conţinutul furajelor a factorilor antinutritivi, care perturbă sistemul digestiv.

Prezentare şi denaturare. Cea mai importantă fracţiune antinutritivă din soia este reprezentată de tripsininhibitori (SBTI, Protease inhibitors), care fac parte din clasa substanţelor antiproteinogenetice.

Inhibitorul natural din soia (inhibitorul Bowman – Birk), descoperit în anul 1946, formează, împreună cu tripsina, un complex ireversibil, indiferent de cantitatea totală de tripsină din sistem.

Acest inhibitor se denaturează cu acizi şi cu baze tari, dar şi la temperatura de peste 40oC.

S-a observat că puii de şobolani şi cei de găină hrăniţi cu făină de soia tratată termic cresc mult mai bine decât cei hrăniţi cu soia netratată. Dacă 12,5% din raţia de proteină este asigurată prin făină de soia netratată, creşterea puilor şi eficienţa hranei se reduc considerabil; în cazul în care proporţia de soia netratată asigură 25-50% din proteina raţiei, creşterea puilor de şobolan aproape că încetează.

Mod de acţiune şi efecte. S-a constatat că tripsininhibitorul din leguminoase stimulează secreţia pancreasului exocrin, hipertrofiindu-l. Deşi secreţia de enzime pancreatice creşte, o cantitate foarte ridicată se elimină prin fecale, ceea ce reduce efectul real de utilizare digestivă a azotului. În paralel, scade şi disponibilul de aminoacizi esenţiali, în special tioaminoacizii.

Creşterea cantităţilor de enzime eliminate prin fecale şi reducerea azotului disponibil sunt determinate şi de acţiunea directă a inhibitorului asupra mucoasei intestinale, manifestată prin intensificarea descuamării celulelor intestinului. Din cauza acestui fenomen, tripsininhibitorii reduc considerabil absorbţia grăsimilor şi a glucidelor şi prin aceasta sşi disponibilul de energie pentru creştere.

ŞROTUL DE SOIA ÎN HRANA ANIMALELOR

Şrotul de soia destinat industriei de furaje combinate se prezintă sub formă de masă măcinată, fără particule arse sau mucegăite, de culoare alb-gălbuie, fără mirosuri străine, cu gust plăcut caracteristic materiei prime, umiditate 9%, cenuşă maxim 9%, proteină brută minim 38%, iar activitatea ureazică de maximum 0,5% mg N/g minut la 30oC .

La specia suină. Şroturile de soia pot substitui integral proteina animală din furajele combinate destinate suinelor adulte şi până la 50% în cazul categoriilor de tineret.

La purceii sugari şi la tineretul suin proporţiile de utilizare ale şroturilor de soia urcă până la 25% din structura nutreţurilor combinate.

La păsări, şroturile de soia se introduc de regulă în proporţie de 15-25%, valorile mai ridicate fiind specifice pentru furajele combinate destinate puilor de carne.

Datorită combinaţiei specifice de aminoacizi, şrotul de soia este sursa dominantă de proteină în reţetele de furaje combinate.

PRINCIPALII FACTORI ANTINUTRITIVI

Inhibitorii tripsinei blochează enzimele digestive, precum este tripsina sau chemotripsina. Sunt factorii antinutriţionali frecvent întâlniţi în boabele de soia, luate ca atare, sau procesate necorespunzător.

Antigenii şi lectinele afectează vilii de la nivelul intestinal.

Oligozaharidele stimulează dezvoltarea microorganismelor potenţial patogene la nivel intestinal.

Hemaglutinina este un factor ce provoacă aglutinarea celulelor roşii.

Lipaza şi lipoxidaza  determină peroxidarea.

Izoflavonele au proprietăţi estrogenice, care pot genera probleme de reproducţie.


ŞTIAŢI CĂ …

• Factorii antinutritivi din soia scad digestibilitatea acestei materii prime, permiţând mai multor nutrienţi să treacă de intestinul subţire, ceea ce produce, nu de puţine ori, diaree;
• Şroturile de soia administrate suinelor generează o grăsime cu consistenţă ridicată, fiind o sursă proteică adecvată obţinerii baconului;
• Boabele de leguminoase, în special cele de soia, conţin cele mai mari cantităţi de tripsininhibitori;

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →