Expozanți la Agriplanta Vest - Revista Ferma
23 minute de citit

Expozanți la Agriplanta Vest

agriplanta31 m Expozanți la Agriplanta Vest

Compania Lemken a venit la AgriPlanta Timiș cu trei utilaje, din care două au participat la demonstrațiile din câmp, creații răsplătite, anul trecut, cu medalii de argint la Agritechnica. Ca noutate, a fost plugul Juwel 7, reversibil, cu o lățime de lucru de 2,50 m și cu cinci brazde. La acesta se mai adaugă grubberul Lemken Karat 9 cu o lățime de lucru de 3 m, dotat cu trei rânduri de organe active, cu discuri de nivelare și tăvălug în spate. De asemenea, cunoscuta companie a fost prezentă cu un cultivator Kristall 9, tot de 3 m, pe 2 rânduri, ce dispune de organe active, discuri de nivelare și tăvălugi. Aceste creații tehnice asigură o calitate optimă a lucrărilor în miriște. 

Compania Lemken produce ultilaje cu lățimi de lucru de la 2 m până la 12 m, iar plugurile au de la două până la 12 trupițe, oferind soluții tehnologice pentru toate categoriile de fermieri, mici sau mari. În plus, sunt prezentate și diferite variante pentru tehnologiile conservative ale solului, dar și pentru tehnologiile clasice de lucru în câmp.

Noi, ca producători de utilaje agricole, vrem să oferim toate soluțiile de care are nevoie agricultorul. În fermă el trebuie să aibă și un plug, și un scarificator, și un grubber. Și în funcție de condițiile meteo, trebuie să ia decizia optimă și să stabilească gama de utilaje cu care să prelucreze solul”, a precizat oficialul Lemken. 

 

Un utilaj la prețul unei biciclete!

În standul Lemken am putut observa un utilaj cu funcțiune multiplă, menit să lucreze atât pentru înființarea și întreținerea pășunilor și pajiștilor, cât și în cultura mare la pregătirea patului germinativ în vederea semănatului. „Este gândit mai ales pentru crescătorii de animale, pentru ca aceștia să nu mai facă investiții suplimentare. Avem deja solicitări de cumpărare din partea unor asociații agricole, nu am știut că pe această zonă este așa de căutat!”, a susținut Jakoby. „În expoziție, utilajul este la prețul unei biciclete de bună calitate, pentru că avem un rabat comercial de 30 la sută. Dar și fără această facilitate, utilajul are un preț foarte convenabil pentru fermieri, iar în afară de preț, se deosebește prin calitate, prin randament și rentabilitate”, a adăugat directorul de vânzări Lemken. 

Firma Lemken are prețuri foarte bune și oferte promoționale atractive. Dealerii regionali sau naționali pot oferi soluții de finanțare foarte avantajoase pentru fermieri, prin diverși finanțatori. De asemenea, este promovat și un program de subvenționare a dobânzilor pentru produsele marca Lemken. 

 

 

CONS DDA

O nouă generație de tractoare

Prezentă la prima ediție AgriPlanta de la Carani, compania Cons DDA a venit cu noile generații de tractoare Deutz Fahr. „În stand avem varianta 5010. De asemenea, am pregătit cel mai mare tractor din producția Deutz Fahr la momentul acesta, modelul 7250 cu cutie de viteză Vario, care deja există pe piață și pe care am început să-l promovăm mai insistent. Și, bineînțeles, am dezvoltat seria 6000, în stand avem modelul 6160 – tractorul de 160 CP cu tehnologia Tier IV”, ne-a declarat Ioan Goldiș, reprezentantul comercial al firmei Cons DDA.

 

Cel mai mic consum de motorină

Trebuie subliniat faptul că firma Cons DDA este importator oficial de utilaje agricole marca Deutz Fahr, iar tractoarele din gama Agrofarm 410 G și 430 G, de 88 și 102 CP, au primit feedback foarte bun de la clienți, legat mai ales de consumul redus de carburant. Produsele marca Deutz Fahr au cel mai redus consum de motorină datorită motoarelor cu care sunt echipate și a sistemului la priză. „Noi continuăm să vindem până la sfârșitul anului versiunile Tier III la tractoarele de 100 și de 104 CP. Avem o echipă de șapte oameni de service, avem un centru ultramodern de reparații, de fapt suntem de prea multă vreme pe piață ca să nu ne știe lumea, iar fidelizarea vine cu timpul. După ce clienții noștri ne cumpără tractoarele, avem un feedback bun, lumea este foarte mulțumită, consumurile sunt mici, utilajele sunt performante, brandul este unul bun”, a precizat oficialul Cons DDA.

Acesta a continuat afirmând că tractoarele mici, cu puteri între 100 și 120 CP, sunt cel mai bine vândute, fiind și cele mai ieftine; tractoarele mari necesită automat o exploatație mai întinsă și o investiție considerabilă, care în condițiile actuale este mai greu de atins. 

 

MUNAX

Tractorul Landini 5D – pentru prima dată în România

La expoziția AgriPlanta Vest promovăm în primul rând brandul Krone, pentru a-l face și mai cunoscut. Am adus și câteva mașini de la alte branduri pe care le comercializăm, și anume plugul Rabe și scarificatorul Dondi”, ne-a precizat Lucian Dehelean, director de vânzări al firmei Munax. 

În standul companiei am remarcat noul model de tractoare Landini 5D, cu motor Tier IV, prezentat aici în premierănațională. Reprezentanții Munax sperăsăaibăun succes destul de mare pe piața româneascăcu acest nou model, pentru căe unul performant și este ofertat la un preț foarte atractiv. 

 

Utilaje pentru campania agricolăde toamnă

Dintre utilajele marca Krone, se detașeazănoua presăde balotat Fortima, combinatorul greu Frakomb și mașina Berko pentru recoltat porumb știuleți. „Avem și în aceste zile livrări și ne grăbim cu ele, pentru căfermierii vor sărecolteze. Promovăm acum și utilaje de prelucrare a solului pentru toate tehnologiile: clasicăsau de minimăcultivație. Însăpot săspun căstăm foarte bine la capitolul semănat în miriște sau în teren puțin pregătit. Avem furnizori de tehnicăagricolăspecializați pe acest segment, care oferăutilaje chiar unice. Spre exemplu, semănătorile de cereale în miriște, dar care pot fi folosite și pentru semănat în teren pregătit, cu lățimi de lucru de 9 – 12 – 18 m. Evident, acestea se adreseazăfermelor mari”, a continuat Lucian Dehelean. 

Toate aceste utilaje au prețuri promoționale pentru campania de toamnă, la fel ca și mașinile de erbicidat autopropulsate Hagie și grapele cu discuri Fradisc. Pentru a facilita achiziția acestora, sunt disponibile mai multe variante avantajoase de finanțare, care pot fi personalizate în funcție de necesitățile clienților. 

 

 

AGRI ALIANTA

Promovăm brandul japonez Kubota

Și standul amenajat de Agri Alianta la AgriPlanta Vest a fost bine reprezentat de utilaje, mașini și echipamente performante, adaptate nevoilor fermierilor și dotate cu noi tehnologii dezvoltate în parteneriat cu constructorii. Echipamentele corespund tehnologiilor pentru culturile de cereale și plante prășitoare, legumiculturii, viticulturii, întreținerii spațiilor verzi, arboriculturii și zootehniei, precum și sectorului forestier sau public. „Suntem bucuroși căam reușit săparticipăm la prima ediție a AgriPlanta Vest de la Carani. Un aspect foarte important este căvrem săne facem cunoscuți fermierilor și pentru asta trebuie săfim prezenți, mergând pe principiul: «Participi la expoziții, deci exiști!» Și în celelalte regiuni ale țării suntem bine poziționați. Aici am venit cu câteva tractoare din gama Kubota  – un brand japonez, pe care îl promovăm în România din 2008 încoace. Am expus și un tractor de 23 CP destinat pentru gazon, unul de 85 CP și unul 135 CP”, ne-a declarat Remus Nistor, coordonatorul departamentului tehnnic al SC Agria Alianta SRL.

 

O lansare la Paris, marca Kubota

În demonstrațiile din câmp am intrat cu tractorul JX de 135 CP, marca Kubota, și cu un disc de 4 metri produs de Agrisem. La tractor am vrut sădemonstrăm puterea și viteza de lucru, iar la disc – calitatea lucrării. Suntem foarte mulțumiți de evoluția produselor noastre”, ne-a declarat Codrin Lazăr – coordonator vânzări al companiei Agri Alianta, pe partea de vest a țării. 

Pentru cultura mare, compania este pregătităsăle ofere fermierilor și tractoare cu gama de putere de la 200 pânăla 500 CP, utilaje șenilate sau cu roți duble și, de asemenea, combinele Versatile de fabricație canadianăcu motoare Cummins QSX11.9, de altfel, cunoscute în țara noastră. 

Oficialii Agri Alianța așteptălansarea unui nou model de tractor Kubota, cu o putere de 180 CP, care va avea loc în aceastălunăla Paris.

 

 

TEHNODIESEL

Compania Tehnodiesel este importator general al mărcii Weidemann în România, comercializează tractoare Massey Ferguson pe zona Banatului și distribuie încărcătoare frontale telescopice Merlo, remorci agricole Brantner, utilaje de împrăștiere a îngrășămintelor chimice și vidanje pentru dejecții marca Kirchner Austria. În general, Tehnodiesel asigură mecanizarea interioară pentru ferme, dar și utilaje destinate culturilor de câmp începând de la prelucrarea solului și până la recoltare. „Noi ne axăm pe încărcătoarele Weidemann. Aici, la AgriPlanta Vest, avem două modele noi, și anume: seria 5522 cu ridicare la înălțimea de 5,5 m și o sarcină la sol de 2,2 tone; este un încărcător telescopic cu șasiu fix. Apoi avem seria 4080, cu norme de poluare care se încadrează în ultimele cerințe comunitare. Mai avem în expoziție un echipament de producție franceză, special creat pentru cei care vor să desfășoare balotul rotund și să-l împrăștie ca așternut în grajduri”, aflăm de la Heinz Prainer, administratorul companiei Tehnodiesel. 

 

Motoare mici, cu putere tot mai mare

Noile modele de tractoare Massey Ferguson, distribuite de Tehnodiesel, sunt cele din gama 5600, iar la AgriPlanta a fost expus un 5611 ce dezvoltă o putere de 110 CP. Utilajele sunt dotate cu motoare de ultimă generație Sisu, mai fiabile, mai economice, mai mici. „Acum din motoare mici se dezvoltă puteri destul de mari, sunt motoare în 3-4 cilindri, în funcție de putere; practic, motorul de trei cilindri este unul de șase înjumătățit, deci arborole cotit, pistoanelele sunt dimensionate ca și la un motor de 6 cilindri. La început fermierii fugeau de modelul de trei cilindri, dar mai târziu și-au dat seama că este mult mai fiabil decât se așteptau”, a susținut Heinz Prainer. 

 

Finanțare cu dobânzi practicate de băncile austriece

Ofertele promoționale pregătite pentru AgriPlanta sunt valabile în continuare, în limita stocului disponibil. „La produsele Weidemann, am venit cu prețuri bune, utilajul pentru curățat grajdul pornește de la 20 mii euro fără TVA, iar accesoriile se aleg în funcție de ce nevoi are fermierul respectiv. Modelele mai noi – cum sunt 4512 – pornesc undeva de la 35 mii de euro, în funcție de cum îl echipăm. De asemenea, avem o finanțare proprie în cazul în care clientul plătește un minim din prețul utilajului, iar dobânda este cea a băncilor austriece, mult mai bună, iar ratele sunt flexibile!”, a precizat administratorul Tehnodiesel. 

 

 

GUTTLER

SuperMaxx Profi – o marcă ce se vinde singură!

Compania Guttler a pregătit pentru această ediție a AgriPlanta Vest o promoție comercială constând în prețuri mai mici cu 30 la sută la toate produsele expuse. În standul amenajat corespunzător a fost etalată „bijuteria” – combinatorul multilateral SuperMaxx Profi – un utilaj cu o lățime de lucru de 12 m, premiat la Agritechnica 2013. Anul acesta este prima prezentare a lui pe piața românească. Până acum, astfel de combinatoare au fost realizate în variante cu lățimi de lucru de până la 6 m. 

Oficialii Guttler prezenți la AgriPlanta Vest ne-au spus că un fermier care lucrează aproape 7000 de hectare în zona Lugojului, Timiș, a și încheiat în expoziție contractul de cumpărare pentru combinatorul SuperMaxx Profi și pentru tăvălugul de 9 m. „Am fost foarte încântat că toate utilajele marca Guttler au fost solicitate de fermieri, totul este vândut din expoziție, avem comenzi până la sfârșitul anului. Avantajul este că noi ne vindem singuri utilajele; firma Guttler nu lucrează în sistemul cu dealeri, ceea ce este în avantajul clienților noștri, iar prețurile sunt aceleași și în Germania, și Austria, și în România, și în Ungaria”, ne-a declarat Sorin Giru, reprezentantul Guttler pentru România.

 

În teste – un nou utilaj de prelucrarea solului 

Interlocutorul a susținut că toate utilajele sunt realizate din materiale de cea mai bună calitate, organele active sunt fabricate din oțeluri speciale, iar în ceea ce privește tăvălugul Guttler, acesta are în structură fontă granulară de cea mai înaltă calitate. „În urma cerințelor mari din România, mai ales din zona de sud și de est, ne-am axat pe utilaje de prelucrarea solului de capacitate mare. La ora actuală avem un model de dezmiriștire și de pregătirea solului care rezolvă mai multe probleme, dar care lucrează doar la trei metri lățime. Următorul pas va fi lansarea pe piață a unui nou utilaj cu un front dublu de lucru – de 6 m. Acum se află în probe. Nu va ieși pe piață până când nu dă randamentul pe care noi îl dorim, dar cu siguranță îl vom vedea în edițiile viitoare la Agritechnica”, a precizat Sorin Giru.

 

 

FARM TECH 

Încărcătoarele frontale Schäffer sunt la înălțime

Produsul de bază al Farm Tech sunt încărcătoarele articulate Schäffer. Din 2007, Schäffer este leader de piață în România. În luna iulie a acestui an compania a introdus pe piață un nou model de încărcător frontal articulat telescopic – Schäffer 9660T, „monstrul iute telescopic” unic în lume, care a putut fi văzut și la expoziția de la Carani. Schäffer 9660T are 157 CP, o greutate de operare 12 tone, înălțime de ridicare 7 m, capacitate de ridicare 5000 kg, cupă de 4,5 mc.

La AgriPlanta Vest am adus gama de încărcătoare frontale Schäffer, telescopice, în special modelul 9660 (un model nou, din 2014) varianta de 160 CP, cu o capacitate de ridicare de 7 m, echipat cu o cupă de 4,5 mc. O altă noutate sunt motoarele noi pentru gama de încărcătoare frontale, de 130 CP, cu catalizator (fără a mai avea nevoie de ad-blue). La utilajele și echipamentele distribuite asigurăm și finanțări prin Deutche Leasing, cu o dobândă de 5-6% pe an”, ne-a declarat Valentin Rotariu, reprezentant de vânzări al firmei Farm Tech.

În sprijinul clienților, toate echipele de service sunt concentrate pe suportul tehnic al încărcătoare Schäffer. Termenul maxim de remediere a oricărei defecțiuni este de 24 ore în toată țara, iar pentru defecțiunile care depășesc 24 ore, firma oferă un alt utilaj până la remedierea defecțiunii. 

 

 

OMIKRON

O prășitoare „inteligentă”!

La standul firmei Omikron din Ungaria am putut vedea în demonstrație un utilaj destul de interesant, nemaivăzut până acum în România; este o noutate inclusiv pentru agricultorii din Ungaria, pentru că a fost lansat în acest an la Târgul de primăvară de la Budapesta. Amănuntele ni le-a oferit Iozsef Biro, administratorul firmei Jozsef Biro Agro din Timișoara, reprezentant Omikron pe piața românească: „Este vorba despre o prășitoare pe șase rânduri computerizată, dotată cu cameră electronică care „citește” plantele pe rând; în cazul în care acestea se apropie prea mult de secția de prășit, utilajul își reglează automat distanța optimă de lucru pentru a evita tăierea tulpinilor. Distanța de acțiune în lateral este 15-20 cm, iar viteza de deplasare de 12-14 km/h. Modelul poate fi echipat cu fertilizator, fiind antrenat de un tractor de 100-120 CP”. 

Reprezentanții firmei susțin că „mașinăria inteligentă” a intrat în producția de serie după cinci ani de probe. Nu este foarte ieftină, îndeosebi din cauza costurilor mari cu cercetarea, 17 mii de euro este prețul de expoziție, însă fermierii care vor să facă tehologie înaltă ar merita să investească într-o asemenea achiziție.

 

 

METALAGRO 

Utilaje „made in Bulgaria”

Compania Metalagro din Bulgaria este la primul an de experiență expozițională în vestul țării. A ținut să fie prezentă la AgriPlanta Vest pentru a se face cunoscută mai bine și în această regiune. „Fermierilor le oferim hedere pentru toate tipurile de combine la cele mai mici prețuri din Europa, cu o garanție de trei ani de zile. Noi suntem producătorii direcți și ne adresăm micilor fermieri. Ca noutate, în expoziție avem un utilaj, de fapt este o grapă pentru mărunțit solul”, ne-au precizat reprezentanții Metalagro.

 

În curând, un heder nou pentru floarea-soarelui

Pentru România ne-am atins obiectivele, avem în portofoliu mult mai mulți clienți și vom aștepta și comenzile din această parte a țării”, a spus Nadezhda Semerdzhieva, oficial al companiei. Producătorul bulgar are în fabricație noi modele de hedere pentru combinele de cules floarea-soarelui, care vor avea sarcina de a recolta mult mai bine plantele culcate la pământ. 

 

 

KONGSKILDE

Promoții la pluguri și la semănători 

Kongskilde România s-a prezentat la Carani, la ediția inaugurală a AgriPlanta Vest, cu dezmiriștitorul Delta Flex de 3 m, cu un scarificator Paragrubber tot de 3 m lățime, cu un germinator SP cu 4 m lățime de lucru, cu semănătorile Becker și Nordsten, dar și cu remorca tehnologică JF. “Avem promoții la pluguri și la semănători. Semănătoarea Nordsten de 4 m are o configurație îmbunătățită și transportul ei până în curtea fermierului este inclus în preț. Finanțarea o asigurăm prin UniCredit Leasing cu o dobândă de 5,5%/an la euro, cu un avans minim de 10% și o perioadă de rambursare de 5 ani, cu rate sezoniere stabilite de fermier în acord cu UniCredit Leasing”, ne-a declarat Dorin Mihai, reprezentant pe România al companiei.

 

 

ECO HORNET 

Instalație termică cu agropeleți

EcoHORNET reprezintă cea mai performantă, dar și cea mai economică tehnologie de producere a energiei termice și electrice din peleți. 

Fermierii din vestul țării au putut vedea la AgriPlanta Vest un generator de aer cald de 750 kW cu agropeleți (peleți din resturi vegetale), care poate produce 50.000 mc/oră la 120 de grade, temperatura ideală de uscare a porumbului. Acesta poate usca 20 tone/oră la patru puncte procentuale. Costă 56.000 de euro dar investiția se poate amortiza într-o lună, dacă e să ne gândim că înainte fermierul folosea un uscător pe motorină. Pentru anul viitor avem în lucru un utilaj de cogenerare și chiar trigenerare, care să folosească agropeleții ca și combustibil”, ne-a declarat Iuliean Horneț, administratorul Eco Hornet. 

 

 

MULMIX

Proiecte la cheie

Lider în proiectarea și producerea instalațiilor de stocare, a fabricilor de nutrețuri combinate și a sistemelor de selectare a semințelor, Mulmix oferă servicii complete pentru proiectele din domeniul instalațiilor agroindustriale. 

Oferim proiecte la cheie adaptate în funcție de cerințele fermierului, dar și condițiilor de teren specifice fiecărui proiect în parte. Promoții speciale avem la diverse mașini sau utilaje care fac parte din dotarea silozurilor, cm ar fi o sondă complet automatizată pentru cules probe de cereale sau un micro F.N.C. care se vinde foarte bine. Nu oferim soluții de finanțare, deoarece riscurile sunt mult prea mari pentru a ni le asuma”, ne-a declarat Enrico Frasson, area manager al firmei Mulmix.

 

 

 

UTILAJE AGRO.RO

Am adus în fața fermierilor din vest semănători, tractoare – chiar și din Coreea de Sud, remorci, atomizoare etc. Semănătorile au beneficiat de o reducere de 15% față de prețul de listă. Fermierii pot achiziționa utilajele direct de la Utilaje Agro. Ro cu rate fixe fără dobândă, singura condiție fiind un avans de 40% din prețul utilajului”, a precizat Costin Vlad, administrator. 

 

 

 

ZETOR TRACTOR

Ofertă de toamnă

Miroslav Daniel Drienovski, reprezentant tehnic: „Am prezentat tractorul Forterra HSX 140 de 136 CP – vârful de gamă al tractoarelor Zetor. Un alt produs este Zetor Proxima Power, cu motor Zetor de 117 CP, cu normele de poluare Tier III B, cu filtru de particule, cu o semănătoare Pneusej MS 400 de 4 m și 32 de secții. Avem și un disc greu de 3 m de la SMS Cehia și tractorul Zetor Mayor 80, care a fost folosit la probele pe Bumpy-Road cu mașina de stropit de la Tehnofavorit.

Față de ofertele noastre standard – tractor cu plug sau tractor cu încărcător frontal – clienților care comandă aceste pachete până la 1 octombrie 2014 le oferim un bonus de 1.000 euro. În plus, vor primi tractorul în 60 de zile și vor primi și o vizită pentru două persoane la fabrică. De asemenea, garanția standard de doi ani sau 1.800 de ore a fost extinsă cu 1 an sau 400 de ore sau 2 ani și 600 de ore, în funcție de dimensiunea pachetului comandat”. 

 

 

SCHMELZER ROMÂNIA

Noutăți pentru depozitarea cerealelor

Gheorghe David, director general: „La sistemele de aerare avem două elemente noi: țeava Helix, care are un principiu de sudură în spirală, ce îi permite țevii să fie perfect rotundă. Astfel, se pot realiza montaje cu lungimi mai mari. Un alt element nou este adaosul de plastic de 10 mm pe interiorul țevii, care îi dă viață de 10 ori mai lungă decât în cazul unei țevi normale, iar când se uzează, se schimbă doar plasticul.

Schmelzer Germania a început, de anul acesta, să realizeze, de la zero, hale metalice pentru depozitarea cerealelor, care au avantajul că se pot deschide și se poate intra cu tractorul sau combina. În țară, am început deocamdată să montăm pereți despărțitori și avem vreo trei proiecte pentru hale complete, care așteaptă aprobare pentru finanțare. 

Un alt sistem nou, pe care îl vom prezenta anul viitor la AgriPlanta de la Fundulea, sunt containerele pentru aerarea cerealelor. Sunt containere cu braț de 25 mc sau 39 mc, cărora noi le-am adăugat o podea dublă, aerată”.

 

KÖCKERLING 

Utilaje nemțești în ferme românești

Marcus Kindler, administrator KDMA Comerț & Consult: „Köckerling este un producător german de utilaje de prelucrare a solului fără arătură. Utilajele sunt extrem de solide dar, din păcate, mai puțin cunoscute în România. În Vest, se bat și chiar câștigă în lupta cu Horsch și Väderstad. La Agritechnica 2013, Köckerling a lansat cel mai greu disc de pe piață, discul Rebell, de 9 tone la o lățime de lucru de 6 m.

În România, utilajele Köckerling sunt comercializate de ZG Raiffeisen Technik, o firmă germană care mai vinde, prin partenerii din țară, tractoare și utilaje noi și second-hand Massey Ferguson, Lemken, Monosem, FarmTech și altele. Promoțional, oferim o demonstrație la fermier acasă. Asigurăm și o finanțare flexibilă prin IKB Leasing – IFN din Germania, cu dobândă de 4,5% /an”.

ZG Raiffeisen Technik are parteneriate cu firme din județele Timiș – KDMA Comerț & Consult, Constanța – Zagros International SRL, Ialomița – Stancu Prest Serv SRL și Teleorman – Agrimob SRL.

 

 

 

MEWI – O NOUĂ APARIȚIE „PE ROATE!”

Mewi a lansat la AgriPlanta Vest al treilea număr al revistei proprii „pe roate!”, în care veți putea citi despre inaugurarea noului sediu Mewi de la Valea lui Mihai, din jud. Bihor, despre aniversarea a 30 de ani Horsch, despre surprizele și superlativele Fendt, precum și interviuri cu parteneri și fermieri fideli mărcilor Fendt, Challenger, Valtra sau Horsch.

De asemenea, veți putea vedea, în imagini, cum a arătat turneul Mewi Demo 2014. În ultimele pagini ale revistei, dar nu în ultimul rând, veți afla detalii despre cele două noi sedii proprii Mewi, din județele Giurgiu și Călărași, și veți afla ce motivează echipa Mewi să participe (încă) la târguri și expoziții.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →