
Aproape 200 de fermieri, majoritatea crescători de animale din zona Transilvaniei, au participat în 16 ianuarie 2012, la Cluj-Napoca, la simpozionul „Noutăţi în tehnologia de înfiinţare şi exploatare de păşuni şi fâneţe cultivate”, organizat de firma Everde SRL în colaborare cu compania DLF-Trifolium din Danemarca.
Sub denumirea de ForageMax, firma Everde importă şi vinde fermierilor români o gamă largă de produse destinate înfiinţării, conservării şi refacerii pajiştilor şi păşunilor produse de DLF Trifolium, iar în completare, comercializeză şi toata gama de seminţe de graminee perene şi leguminoase furajere, toate produsele fiind testate în condiţiile pedoclimatice specifice României.
„Simpozionul organizat de Everde în colaborare cu DLF-Trifolium are ca scop aducerea unor detalii tehnice noi în atenţia fermierilor, deoarece aceste amestecuri există pe piaţa românească de aproape şapte ani de zile şi sunt folosite cu succes atât în zona Transilvaniei, cât şi în partea Moldovei şi în partea de sud a ţării. Rezultatele sunt dintre cele mai bune, dar detaliile tehnice lipseau.
Prin prezenţa directorului de cercetare al DLF-Trifolium, Mogens Toft Jensen, am adus în atenţia fermierilor beneficiile pe care le au folosind aceste amestecuri furajere. Prin urmare, preluând logo-ul DLF Trifolium Seminţe şi Ştiinţă, ne aflăm astăzi aici, la Cluj, ca să promovăm ştiinţa despre amestecurile furajere”, ne-a spus Luminiţa Puskas, director general Everde, prezentă la evenimentul de la Cluj.
Invitatul special al simpozionului de la Cluj-Napoca, Mogens Toft Jensen, directorul departamentului de management al producţiei şi pieţei în cadrul DLF-Trifolium, a început expunerea cu o scurtă prezentare a firmei DLF-Trifolium, companie daneză recunoscută în toată lumea, ce deţine o cotă de 50% în Europa şi de 20% la nivel mondial pe piaţa amestecurilor furajere.
Acesta a prezentat, apoi, diferitele tipuri de amestecuri furajere şi principalele specii de ierburi, trifoi şi lucernă utilizate în amestecuri, cu accent pe amestecurile din gama ForageMax şi speciile utilizate pentru obţinerea unei cantităţi mai mari de lapte şi pe principalele diferenţe între varietăţile diploide şi tetraploide, subliniind şi exemplificând cu cifre şi date concrete rezultate din studiile efectuate de DLF-Trifolium avantajele raigrasului tetraploid în ceea ce priveşte digestibilitatea substanţei uscate din amestecurile în care acesta este utilizat.
Alte teme ale prezentării au fost comparaţia economiei realizate în cazul utilizării de ierburi furajere sau porumb în hrana animalelor, creşterea producţiei de lapte cu trifoi şi lucernă, precum şi beneficiile Festulolium-ului, un hibrid special creat de DLF-Trifolium, ce combină calitatea raigrasului cu rezistenţa la stres a păiuşului şi pentru care au fost dezvoltate mai multe varietăţi a căror prezenţă în amestecurile ForageMax a demonstrat rezultate foarte bune pentru producţia de lapte.
În final, reprezentantul DLF-Trifolium a prezentat metode şi tehnologii de menţinere a productivităţii şi de îmbunătăţire a calităţii păşunilor prin reînsămânţare sau prin supraînsămânţare, soluţii rapide, uşoare, ieftine şi eficiente, folosite mult în statele din Vestul Europei, dar aproape deloc în România şi ale căror avantaje merită cunoscute de către fermierii români.
Teoria face „masă bună” cu practica
Pentru mulţi dintre cei prezenţi la simpozion, însă, teoria nu este suficientă, iar curiozităţile şi întrebările acesora au fost legate de aspecte practice privind însămânţarea şi administrarea pajiştilor şi păşunilor.
Pentru a veni în întimpinarea acestora şi conştienţi că cea mai bună metodă de a promova un produs şi de a convinge fermierii de avantajele pe care le pot obţine în urma utilizării acestuia este ca omul să vadă rezutatele cu ochii lui, reprezentanţii Everde vor realiza în această primăvară un lot experimental cultivat cu amestecurile furajere din gama ForageMax în localitatea Gherla din judeţul Cluj, pe un teren de circa 4 hectare, iar alte loturi demonstrative vor mai putea fi văzute de fermierii români la expoziţia Agriplanta de la Fundulea, jud. Călăraşi, în luna iunie 2012.
“Un lot experimental se va realiza în zona Clujului, pe un teren pus la dispoziţie de Mircea Ciurea. Aceste loturi sunt cele mai convingătoare. Astăzi am prezentat detalii tehnice şi pur ştiinţifice, dar convingerea în faţa fermierilor o vom aduce prin aceste loturi.
Intenţia nostră este de a le înfiinţa în toată România, acolo unde ni se pun la dispoziţie de către fermieri suprafeţe minime pentru demonstraţie la faţa locului a acestor amestecuri furajere şi a modului în care ele se comportă în fiecare tip de sol din România”, a explicat Luminiţa Puskas.
“Când discutăm despre amestecuri de plante furajere sau de gazon să vă gândiţi la o armonie, cum este cuvé-ul la vinuri sau cum este un parfum. Este vorba de mai multe elemente care se combină şi se potenţează reciproc.
De asta discutăm despre mixturi, pentru că fiecare element din compoziţie are rolul lui, nu este o monocultură, cum este la porumb, aici avem amestecuri bazate pe graminee şi pe leguminoase perene şi fiecare din elementele care intră în compoziţie într-o anumită proporţie are rolul său în obţinerea produsului final, respectiv pentru păşunat, pentru fân sau siloz.
Aşa cum s-a spus şi în sală, fiecare solă are PH-ul ei, fiecare zonă are regimul ei pluviometric, sunt o mulţime de variabile, dar când vorbim despre mixturi este vorba de anumite componente, iar în momentul în care ai însămânţat aşa ceva, va predomina cel care se adaptează cel mai bine: o perioadă a anului vor merge anumite componente, în altă perioadă celelalte. Despre asta este vorba, de a avea masă verde tot timpul şi un furaj echilibrat”, ne-a detaliat Mihai Puskas, administrator Everde.
Gazon (E)verde tot anul
Alături de amestecurile furajere pentru pajişti, Everde comercializează, de asemenea, amestecuri de ierburi pentru gazon sub denumirea de Universal, Turfline şi Masterline şi pune la dispoziţia celor interesaţi amestecuri profesionale pentru înfiinţarea terenurilor de golf. Primăvara şi toamna, Everde mai vinde şi bulbi de flori importaţi din Olanda, atât pentru profeşionişti, cât şi pentru hobby.
Pentru specialiştii spaţiilor verzi interesaţi de aceste produse, Everde, în colaborare cu DLF-Trifolium, a organizat în 18 ianuarie 2012, la Bucureşti, simpozionul „Tehnici de înfiinţare şi întreţinere peluze şi rulouri de gazon”, eveniment ce i-a avut drept invitaţi speciali atât pe directorul departamentului de management al producţiei şi pieţei în cadrul DLF-Trifolium, Mogens Toft Jensen, cât şi pe unul dintre specialiştii companiei JUB Olanda, furnizor al bulbilor de flori pentru Casa Regală a Olandei, Jos Beelen.
La simpozionul de la Bucureşti, care a reunit 70 de landscaperi, reprezentantul DLF-Trifolium a prezentat metode de înfiinţare a unei peluze în condiţii de secetă, modalităţi în care se poate obţine înverzirea rapidă a gazonului la începutul primăverii, dar şi cum trebuie întreţinut gazonul în condiţii de salinitate.
Acesta a explicat, de asemenea, caracteristicile şi avantajele Trifoiului alb pitic (Microclover), o specialitate unică a DLF-Trifolium care se găşeşte în amestecurile pentru gazon, precum şi beneficiile iSeed, o inovaţie a DLF-Trifolium, ce face ca fiecare sămânţă să fie învelită într-o cantitate suficientă de azot şi fosfor, astfel încât planta are asigurat cel mai bun start posibil, şi care permite, totodată, reducerea cantităţii de îngrăşământ aplicate după însămânţare, iar în cazul gazonului, o instalare rapidă a acestuia.
Tot la simpozionul de la Bucureşti, Jos Beelen, specialist al companiei JUB Olanda, a prezentat pe larg produsele companiei pe care o reprezintă, precum şi tehnici moderne de plantare mecanică a bulbilor de flori şi de combinare a bulbilor cu plantele perene fără a deteriora aspectul gazonului.
LOTURI DEMONSTRATIVE CU FORAGEMAX
Fermierii din toată ţara care doresc să colaboreze pentru înfiinţarea unor loturi demonstrative cultivate cu amestecurile furajere din gama ForageMax pe propriile terenuri sunt rugaţi să contacteze reprezentanţii companiei Everde la tel. 0752.240.197 – dr. ing. Sebastian Toth sau la adresa de e-mail: sebastian@everde.com. Sămânţa pentru înfiinţarea loturilor demonstrative este oferită GRATUIT!






