Eugen Claudiu Dan: Pentru mine cred că va fi ANUL PORUMBULUI! - Revista Ferma
4 minute de citit

Eugen Claudiu Dan: Pentru mine cred că va fi ANUL PORUMBULUI!

Grâne înveşmântând în auriu Dealurile Covurluiului
Şi în acest prim sezon de treierat, rezultatele i-au oferit o rază de lumină. „M-am închis binişor cu vreo 5.200 kg de grâu la hectar şi cu 3.000 la rapiţă”, ne-a declarat cu o uşoară prudenţialitate producătorul agricol. Pentru un fermier din această parte a ţării este un lucru mare; să lucrezi cu bune rezultate terenuri mai puţin mănoase în condiţii de neirigare şi mai ales pe Dealurile Covurluiului, zonă destul de frământată ca şi gândurile oamenilor de pe aici! Eugen Claudiu Dan a avut în cultură 40 ha de grâu. Soiul Glosa.

jenică-dan_b

Spune: „Nu mă despart de genetica românească, de câţiva ani încoace îmi îmbracă în auriu dealurile; înainte vreme am pus şi soiuri străine, dar nu au dat rezultatele scontate”. Fermierul negrileştean a ales să vândă recolta de grâu la un achizitor la două preţuri diferite: 58 şi 62 de bani kilogramul, în funcţie de indicii de panificaţie. „Cu 58 de bani/kg nu este satisfacţie prea mare. Anul viitor voi fi mai atent la fertilizarea cu azot, hotărâtoare în obţinerea grâului foarte bun pentru panificaţie. Am să ţin cont de recomandarea inginerului agronom Emil Popa, vecinul meu, cel care susţine aplicarea fracţionată a îngrăşămintelor cu azot. Şi anume: 25 %, la sfârşit de martie pentru a stimula înrădăcinarea şi înfrăţirea; 35 %, în aprilie-mai pentru a stimula creşterea numărului de boabe în spic şi 40 % în mai-iunie pentru a influenţa conţinutul şi calitatea proteinei”, a precizat tânărul producător agricol.

Rapiţa a trecut … “Prutul”!
Şi producţia de rapiţă (în jur de 120 de tone) a “măritat-o” repede; a trecut… “Prutul” cu un preţ de 1,35 lei /kg. Acum intenţionează să dubleze suprafaţa cu această cultură. A terminat de arat 80 de hectare ogoare de toamnă şi într-o zi-două va încheia şi pregătirea patului germinativ pentru rapiţă. După 20 august are de gând să intre cu semănătoarea în câmp. A fost reglată din timp chiar de către cultivator, mecanic priceput, are sămânţa hibridă de rapiţă produsă de companiile Pioneer şi Monsanto. „E mai uşor de semănat; acum este apă suficientă în sol, ne permite timpul să lucrăm şi ar fi păcat să nu profităm de vremea bună şi de condiţiile agronomice favorabile”, ne-a precizat producătorul agricol din Negrileşti.

jenica-claudiu-dan1_b

Lanuri care râd în soare
Eugen Claudiu Dan este bucuros din cale afară de culturile de primăvară; s-au dezvoltat foarte frumos. Parcă râd atunci când intră în lan să le îmbrăţişeze cu privirea. Are peste 80 de hectare cu porumb, genetică marca Dekalb, şi 35 ha cu floarea-soarelui, hibrizi de la LG şi Syngenta. „La porumb sper să obţin o producţie de peste 10 tone de boabe la hectar. Nu am mai atins acest record de mai bine de cinci ani. Pentru mine cred că va fi anul porumbului. În sezonul de producţie trecut am avut o solă de nouă hectare care mi-a dat 9.500 kg/ha. La floare, mă aştept la 3.200 kg/ha, o recoltă mai bună decât cea de anul trecut. Am stabilit cu „Prutul” să o preia din câmp; e o companie serioasă, îmi asigură inputurile şi – lucru important – face plăţile la zi”, ne-a declarat cultivatorul.

Recolta viitoare atent pregătită
Eugen Claudiu Dan lucrează o suprafaţă de teren ce însumează 220 de hectare; mare parte preluate în contract de arendă. În aceste zile, va pregăti sămânţa de grâu. În fermă dispune de un utilaj de selectat şi condiţionat cu care îşi face treaba, astfel încât să asigure însămânţarea a 40 de hectare cu grâu. A avut în cultură Glosa, lot semincer, şi prin multiplicare a obţinut categoria biologică C1.
Jenică trăieşte şi munceşte cu speranţa obţinerii unui preţ mai bunicel la grâu anul viitor.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×