La această frumoasă manifestare au participat aproximativ 15 producători de preparate culinare, proveniţi din majoritatea regiunilor ţării (Maramureş, Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea), care şi-au expus bunătăţile gastronomice. La standurile special amenajate, vizitatorii au putut găsi atât vinuri realizate în judeţul dobrogean, cât şi produse din carne, lapte, fructe şi preparate de cofetărie-patiserie, multe dintre acestea fiind înregistrate sub marca unor branduri şi produse tradiţionale.
Evenimentul tulcean şi-a propus să aducă în prim-plan produse tradiţionale pentru a promova un mod de viaţă sănătos şi natural, dar şi pentru a încuraja economia locală. „Avem nevoie de produse atestate tradiţional, de produse naturale, pentru a ne hrăni sănătos. În reţetele de fabricaţie nu se folosesc E-uri, ci numai ingrediente locale, materii prime naturale, toate acestea contribuind la starea noastră de bine şi de echilibru”, ne-a declarat iniţiatoarea evenimentului, Paula Vals, preşedintele Asociaţiei Moesis Tradiţional.
Cu acest prilej, asociaţia organizatoare şi-a propus să ducă mai departe tradiţia moştenită de la strămoşi, de la obiceiuri culinare, la meşteşuguri, port tradiţional şi până la atestarea produselor locale autentice. Printre demersurile iniţiate de Paula Vals se numără şi depunerea dosarului de înregistrare a vestitei plăcinte dobrogene pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată (IGP).
Plăcinta dobrogeană, vedeta incontestabilă a târgului
“Evenimentul s-a bucurat de un real succes, vedeta acestei manifestări fiind plăcinta dobrogeană, care a fost la mare căutare de către publicul vizitator. În cele trei zile cât a durat târgul, la standul nostru, cu celebra delicateţe culinară, a fost coadă încontinuu, semn că atât tulcenii, cât şi turiştii de la Poarta Deltei au dat o înaltă apreciere produsului realizat de noi. A fost o deschidere extraordinară pentru promovarea imaginii judeţului Tulcea, acesta fiind principalul obiectiv al evenimentului, precum şi a specificului zonei din punct de vedere gastronomic, dar şi pentru plăcinta noastră dobrogeană”, a precizat Paula Vals, cea care vreme de aproape trei decenii şi-a urmat visul de a face din Angelo o marcă şi un brand recunoscute nu numai la nivel de ţară, ci şi în afara României.
Potrivit Paulei Vals, Asociaţia Moesis Tradiţional are deja atestate şi înregistrate pe scheme de calitate şase produse: Dulceaţa de vişine, Dulceaţa de cireşe, Gemul de prune, Zacusca, Tocana de legume şi Cozonacul Comoara Măcinului.
Momentele artistice au dat culoare evenimentului
În cadrul acestui frumos eveniment, au fost susţinute momente artistice de către Ansamblurile „Baladele Deltei”, „Doruleţul”, „Floricica”, „Daima”, „Danubius”, alături de Ansamblul Turcesc „Tuna” („Dunărea”) al UDTR Tulcea, Ansamblul „O mie de porumbei” („Hilia peristeria”) al Filialei Tulcea a Uniunii Elenilor din România, Ansamblul „Odyssea” al Asociaţiei Comunităţii Tinerilor Eleni din Tulcea (ACTET), Ansamblul „Altona” al meglenoromânilor din Cerna şi Şcoala Populară de Arte – Canto.
Paula Vals: „Alături de plăcinta dobrogeană, deocamdată, comoara cea mai de preţ a noastră rămâne acest cozonac atestat tradiţional – Comoara Măcinului, care e un produs excepţional cu o savoare deosebită. Nu doar de sărbători, de Crăciun sau de Paşti îl putem avea pe masă, ci pe tot parcursul anului”.
ÎN CURÂND, RECUNOAŞTERE EUROPEANĂ PENTRU PLĂCINTA DOBROGEANĂ
Plăcinta dobrogeană se află în procedură de înregistrare intracomunitară. Astfel că nu peste mult timp, acest produs tradiţional specific uneia dintre cele mai vechi provincii româneşti va primi recunoaşterea şi protecţia la nivel european pe sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată (IGP). În cuvântul său de deschidere a Târgului „Mâncăm şi trăim româneşte”, dedicat Zilei Naţionale a României, actualul ministru al Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, a anunţat că la Comisia Europeană se află în procedură de verificare dosarele a patru produse naţionale: plăcinta dobrogeană, caşcavalul de Săveni, salata cu icre de ştiucă de Tulcea şi salata tradiţională cu icre de crap – STG (Specialitate Tradiţională Garantată).
Totodată, şeful MADR a afirmat că, în prezent, există 727 de produse tradiţionale înregistrate pe scheme de calitate româneşti şi alte şapte înregistrate pe scheme europene.