Meteorologii anunţă o vară caniculară şi secetoasă, ceea ce ar putea scurta perioada dintre fenofaza de pârgă şi maturarea strugurilor, cu riscul unor pierderi însemnate de recoltă.
Efectele căldurii şi ale deficitului hidric
Din punct de vedere productiv, pierderile apar ca urmare a instalării procesului de ofilire, în timp ce aciditatea mustului la recoltarea strugurilor va fi deficitară ca urmare a devansării fenofazei de maturare, fenomene cauzate de temperaturile mari şi de deficitul hidric din perioada iulie-august. Pe de altă parte, acumularea zaharurilor în struguri este stimulată de căldură. Pe fondul prognozei meteo pentru lunile estivale, fenomenul de pârgă se va instala începând din a doua decadă a lunii iulie la soiurile timpurii şi în cursul lunii august la celelalte soiuri cu maturare mijlocie şi târzie.
Odată cu evaluarea cantitativă, se va face şi un control din punct de vedere fitosanitar, pentru a estima corect producţia efectivă. Pentru a evalua corect recolta de struguri, se numără strugurii sănătoşi (fără simptome de mană şi de făinare) de pe butuc, luând în evidenţă circa 1% din butucii existenţi într-o parcelă. Pentru a cunoaşte productivitatea unui butuc se ia în calcul masa medie a unui strugure. Întrucât greutatea medie a strugurilor variază în funcţie de podgorie şi de condiţiile climatice, solicitaţi de la staţiunile de cercetări viticole din zonă informaţii despre masa medie a unui strugure în funcţie de soi.
Numărul de struguri se va înmulţi cu greutatea medie a ciorchinelui şi se va raporta la numărul de butuci de pe care aţi numărat strugurii, rezultând producţia/cantitatea medie de pe un butuc. Rezultatul se va înmulţi cu numărul de butuci cu rod de pe un hectar şi astfel veţi afla ce cantitate de struguri obţineţi la hectar/soi.
Odată ce aţi stabilit cantitativ producţia, aveţi o viziune clară asupra necesarului tehnic pentru campania de recoltare.
Urmăriţi procesul de maturare a strugurilor
Pentru o evaluare corectă a calităţii, este important ca evoluţia procesului de maturare a strugurilor pe soiuri şi parcele să se monitorizeze individual. În acest sens se vor preleva probe de struguri în vederea determinării proprietăţilor fizico-chimice, pentru a urmări evoluţia acumulării zaharurilor. Analizele fizice se referă la cântărirea strugurilor şi la greutatea a o sută de boabe, iar analizele chimice constau în măsurarea cu ajutorul unui refractometru a cantităţii de zahăr iar cu ajutorul unui titrator, a acidităţii. În cazul în care nu deţineţi aparatura necesară, solicitaţi ajutorul specialiştilor din cadrul staţiunilor de cercetări viticole din regiune.
De ce este important să se urmărească procesul de maturare a strugurilor? În cazul în care temperaturile vor fi peste valorile normale ale lunilor iulie-august, maturarea va fi rapidă şi va impune un recoltat timpuriu al strugurilor.
Intervenţii agrotehnice
Fertilizarea foliară şi radiculară se va sista odată cu intrarea în pârgă a strugurilor. Tot în această perioadă, iulie-august, se realizează cârnitul lăstarilor cu scopul de a asigura o redistribuire corespunzătoare a substanţelor nutritive către struguri. Cârnitul se va realiza doar la soiurile viguroase şi la cele cu creşteri mari ale lăstarilor (2-3 m lungime). De asemenea, odată cu intrarea în pârgă a strugurilor se sistează şi tratamentele fitosanitare.
La ultimul tratament fistosanitar aplicat trebuie avut în vedere, pe lângă mană şi făinare, şi putregaiul cenuşiu. Patogenul Botrytis cinerea este prezent în plantaţii în stare latentă pe parcursul întregului sezon şi de aceea este important să prevenim, pentru a evita diminuarea producţiei de struguri în cazul în care în timpul campaniei de recoltare vor cădea precipitaţii.