Este sezonul faptelor bune. KWS donează hrană prietenilor necuvântători de la ZOO - Revista Ferma
2 minute de citit

Este sezonul faptelor bune. KWS donează hrană prietenilor necuvântători de la ZOO

Durata de timp petrecută de populație în izolare, precum și restricțiile impuse ulterior, au făcut ca numărul de vizitatori ai grădinilor zoologice să scadă, fapt care a condus la diminuarea considerabilă a veniturilor acestora. Ca urmare, animalele de la Zoo se află în pragul unor situații dificile, ce le amenință chiar și supraviețuirea. De aceea, ca să poată depăși această situație, ele au nevoie de sprijinul nostru imediat.

Compania KWS oferă o cantitate substanțială de porumb unor centre din țară pentru hrana de bună calitate a animalelor găzduite. Am demarat astfel o acțiune de suflet, încărcată de compasiune față de prietenii noștri necuvântători, care au nevoie de noi, oamenii, acum mai mult decât oricând.

Și pentru ca eforturile noastre să aibă efecte benefice pe termen lung, lansăm și un îndemn tuturor partenerilor din domeniul agricol, rugându-i să contribuie la susținerea grădinilor zoologice din proximitate.

Caprioare_b

Împreună putem asigura supraviețuirea animalelor și starea lor de bine, astfel încât la următoarea noastră vizită să le întâlnim sănătoase și bine dispuse.

Bineînțeles că vă puteți aduceți contribuția la acest proiect și altfel decât prin donații, în cazul în care nu aveți această posibilitate. Astfel, orice vizită la Zoo împreună cu prietenii și membrii familiei dumneavoastră reprezintă un sprijin real oferit grădinilor zoologice.

Și cum copiii sunt cei mai entuziaști vizitatori ai acestor locuri și cei mai bucuroși la vederea animalelor exotice și a speciilor locale rar întâlnite în cadrul incursiunilor în natură, avem convingerea că acest demers va avea o influență pozitivă și în educația celor mici.

#sezonulfaptelorbune #oferimhranalazoo #campaniecusuflet

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →