un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi

Mai mult de jumătate din suprafeţele viticole ale României sunt degradate, în principal, din cauza eroziunii solului, ne transmitea în ultimul interviu pe care ni l-a acordat, înainte de a trece în eternitate în luna septembrie 2020, cercetătorul Gheorghe Purnavel, fost Director al Centrului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului „Mircea Moţoc”, Perieni, judeţul Vaslui.
Terenul poate fi afectat şi de deşertificare, sărături, bolovănişuri, bălţi, mlaştini, etc., dar eroziunea solului este dominantă şi deosebit de păguboasă.

PIERDEM TEREN FERTIL

Semnalele de alarmă nu se opresc aici: „Astăzi, potrivit analizelor noastre, peste 51% din suprafaţa viticolă a ţării este afectată de eroziunea solului. Cauzele tehnice ale acestui fenomen ţin de lucrul în pantă, deal – vale, fără măsuri specifice, de faptul că rândurile de viţă de vie erau descoperite şi pământul, numai bun de erodat. Acest fenomen este complex, deoarece presupune atât desprinderea pământului, cât şi transportul şi depunerea sa. Depunerea, unde? Desigur, în văi, în lunci, în acumulări şi, foarte rapid, am pierdut acest teren fertil”, menţiona Gheorghe Purnavel.

SOLUL SE FORMEAZĂ ÎN SECOLE

România pierde în medie 37 tone de pământ/ha, din cauza eroziunii solului, adică 14,2 mc la hectar, o medie corespunzătoare atât suprafeţelor arabile, cât şi celor pomicole şi viticole. De exemplu, la hectarul de plantaţie viticolă, paguba este alarmantă, deoarece o pierdere anuală de 5-15 mc pământ reprezintă 0,3-0,9 cm sol distrus anual.
Potrivit ştiinţelor pedologice, 1 cm de sol se formează în 100-300 de ani, în funcţie de roca parentală. Este imperios necesar să fie organizat teritoriul şi să se lucreze terenul în mod durabil şi în spirit antierozional. Altfel, vom pierde enorm, dacă nu chiar totul.

Protecţia antierozională

Specialiştii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi sugerează un set de măsuri tehnice de toamnă, înscrise la capitolul bune practici în plantaţiile viticole. „Pe lângă faptul că eroziunea solurilor poate apărea în urma unor accidente climatice, cum ar fi precipitaţiile extrem de abundente, pe perioade mai lungi, apare şi problema întreţinerii respectivelor areale. De obicei, viile lucrate pe terenurile cu pante, sunt terasate. Păcatul mare este acela că, în timp, terasele nu au mai fost întreţinute şi refăcute. În aceste condiţii, eroziunea a înaintat şi s-au micşorat distanţele dintre taluz şi rândul de viţă-de- vie sau pământul din aval a venit peste viţa-de-vie”, arăta Doina Damian, director al SCDVV Iaşi.

CE TREBUIE SĂ FACEM?

Între lucrările de toamnă se numără atât tratamentele de combatere, cu produse pe bază de cupru şi sulf, pentru reducerea rezervei de boli pentru anul următor, protejarea butucilor prin muşuroire sau îngroparea coardelor pornite, cât şi lucrări de întreţinere a solului.
„Pentru a păstra rezerva de apă în sol şi pentru a împiedica alte fenomene ce ar limita producţia viitoare, sunt absolut necesare lucrări precum arătura de toamnă, fertilizarea şi subsolajul. Ținând cont de seceta extremă, pentru a efectua în parametri buni aceste lucrări, în octombrie am avea nevoie de un aport de precipitaţii de minim 200 l/mp ca să pătrundă până la adâncimea de 40 cm, spre a putea lucra terenul”, adăuga Doina Damian.

ARĂTURĂ, FERTILIZARE, SUBSOLAJ

Arătura de toamnă se face în octombrie – noiembrie, după căderea frunzelor; se efectuează la adâncimea de 16-18 cm, cu răsturnarea brazdei spre rândurile de vie, „la cormană”, distrugând unii dăunători din sol şi rezerva de seminţe. Arătura de toamnă se face pentru a spori capacitatea solului de a reţine apa din ploi şi ninsori, pentru a îmbunătăţi activitatea microflorei din sol şi a crea condiţii cât mai bune pentru creşterea şi ramificarea rădăcinilor.

Nu trebuie uitat de „subsolaj, afânarea adâncă la 35-45 cm, fără întoarcerea brazdei. Se face o dată la 3-4 ani, alternativ, din două în două intervale, pentru a îmbunătăţi regimul apei din sol, aerisirea solului şi reţinerea apei în straturile profunde, însă doar dacă toamnele sunt ploioase. Fertilizarea solului trebuie făcută cu îngrăşăminte organice şi chimice, cu fosfor şi potasiu. Aici, dozele depind de tipul de sol, vârsta plantaţiei, de precipitaţii şi de producţia obţinută anterior. Orientativ, fertilizarea se face o dată la 4 ani, cu 40 t/ha gunoi de grajd, 450 kg/ha superfosfat şi 300 kg/ha sare potasică”, menţiona Doina Damian.

TĂIERI ŞI PLANTĂRI

Dacă timpul permite, tăierile de rodire sau de uşurare se pot face în noiembrie – decembrie, mai întâi tăindu-se soiurile rezistente la ger sau cele situate în plantaţii pe terenuri plane, care sunt ferite de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii.
Plantarea de toamnă se face tot începând cu noiembrie, pentru completarea golurilor în plantaţiile tinere ori pentru înfiinţarea unora noi.

Odinioară erau terase late şi bine întreţinute. Din păcate, odată cu retrocedările de prin anii 2000, Staţiunea Viticolă Iaşi şi-a redus suprafeţele de la peste 400 la aproximativ 180 ha, iar acele suprafeţe terasate au intrat în posesia vechilor proprietari şi… sunt una cu pământul
DOINA DAMIAN
Director al SCDVV Iaşi

9 MILIOANE HA, ÎN PERICOL

În România, aproximativ nouă milioane de hectare de teren agricol sunt afectate de eroziune sau supuse pericolului de a fi afectate de acest fenomen, semnalează reprezentanţii ASAS. Peste 60% din soluri sunt sub media aprovizionării cu potasiu mobil şi cu fosfor, concomitent scăzând alarmant şi conţinutul de azot şi de substanţă organică, aceasta din urmă stând la baza acumulării carbonului.

În ziua de 9 septembrie 2020, colectivul SCDCES Perieni – Vaslui anunţa că omul de ştiinţă Gheorghe Purnavel s-a stins din viaţă.
Ne numărăm printre cei care au avut onoarea de a colabora cu dr.ing. Gheorghe Purnavel, care prin autoritatea sa profesională a adus lumină şi un plus de conţinut revistei Ferma. Un pios omagiu şi Dumnezeu să îl odihnească în pace!