Epidemia de speculă şi profitori. De ce nu plafonaţi adaosul comercial cum au procedat şi alte ţări?! - Revista Ferma
4 minute de citit

Epidemia de speculă şi profitori. De ce nu plafonaţi adaosul comercial cum au procedat şi alte ţări?!

„Dacă furnizorul extern a crescut preţul, eu nu pot să-i impun să vândă la preţul cu care vindea luna trecută. Nu poţi să impui un preţ din burtă, pentru că produsele vor dispărea de pe piaţă, se vor vinde în mod ilegal prin alte reţele. Eu nu pot să fixez preţul la cartoful sau mărul importat din Polonia. Dacă preţul la care se importă a crescut, evident va creşte preţul şi în România. Sigur că pe anumite produse, cum sunt cele de dezinfecţie, preţurile au luat-o razna. Trebuie văzut şi adaosul comercial, trebuie făcută o analiză pe lanţul de la producător la importator, distribuitor. Soluţia cea mai bună este să creşti producţia”, a declarat premierul la Realitatea PLUS.

„De ce nu plafonaţi adaosul comercial la vânzător?”
Declaraţia şefului Executivului a inflamat membrii Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.  
„Domnule premier, în primul rând e bine că recunoaşteţi că produsele agroalimentare vin din import. Aşa este, nu puteţi impune plafonarea preţului la producător, dar puteţi impune plafonarea adaosului comercial la vânzător la 15-20 la sută. Cei are care nu respectă adaosul să fie impozitaţi pe diferenţă cu 90-95 la sută sau chiar cu închiderea activităţii (a se vedea ce măsuri a luat Italia!). Apoi, ne îndemnaţi să mărim producţiile! OK! Dar pe ce resurse financiare? O s-o facem şi cui le vindem, dacă Guvernul pe care-l conduceţi favorizează importul şi specula?”, a venit cu promptitudine replica liderului SPA Olt, inginerul Ion Păunel.

„Plafonaţi odată adaosurile comerciale!”
Pe aceeaşi poziţie se situează şi europarlamentarul şi prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan. Iată a scris pe pagina lui de Facebook: „Plafonaţi odată adaosurile comerciale! Germania a făcut asta la produsele de bază la maxim 10%. Sau măcar sporiţi controalele pe marile lanţuri prin Consiliul Concurenţei, ANAF, ANPC! Producătorii români NU au modificat preţurile la poarta fabricii. Am vorbit cu 10/12 giganţi din domeniul producţiei şi procesării”.   
        
“Le pregătim însă o «surpriză» majoră speculanţilor şi ticăloşilor!”
Întrucât explozia preţurilor la produsele de bază nu a primit nicio reacţie din partea autorităţilor, doar analize, promisiuni şi măsuri concrete la… Sf. Aşteaptă!, Rareş Bogdan a luat atitudine împotriva “speculanţilor şi ticăloşilor” cărora li se pregătete o “surpriză”.
“Nu vă speriaţi, NU este în România. Încă! Le pregătim însă o „surpriză” majoră speculanţilor şi ticăloşilor ce speculează fricile, teama, disperarea oamenilor…….. NU există nu se poate, există doar dacă vrei, poţi! Şi vrem şi vom rezolva această problemă într-un fel sau altul. Solicit ca până atunci, cei de la ANPC, Consiliul Concurenţei şi Anaf să îşi facă treaba cu gândul la părinţii lor care sunt victimele unor astfel de speculanţi şi ticăloşi”, a postat prim-vicepreşedintele PNL la 28 martie a.c.

preturi alimente covid_b

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →