Elogiul birocrației - Revista Ferma
4 minute de citit

Elogiul birocrației

coperta ferma iunie2013 m Elogiul birocrației

Iată ce spunea, la foc automat, ministrul de la Agricultură: “L-am auzit și pe comisarul european care a zis că există o birocrație europeană și o birocrație de la bugetul de stat. Și eu spun că a fost o birocrație foarte mare, dar aș vrea să ne uităm puțin să facem o comparație; fondurile pe dezvoltare rurală/fondurile structurale.

Fondurile de dezvoltare rurală, din fericire pentru noi, n-am avut foarte multe sancțiuni, chiar dacă birocrația a fost mai mare, a fost o birocrație necesară poate la un moment dat, să ne asigurăm că nu ne cere Comisia Europeană banii înapoi; să ne asigurăm că nu există posibilități de fraudare a fondurilor europene”.

Lăsând la o parte topica frazei, aflu că ministrul Agriculturii apreciază faptul că birocrația este bună! Cel puțin ciudată mi se pare această abordare a problematicii fondurilor europene. Este îndeobște știut că avem o rată slabă la atragere a fondurilor europene. De ce? Avem proceduri de accesare greoaie și o capacitate administrativă agresivă și, de multe ori, incompetentă.

Din pricina unui sistem birocratic greoi și inerțial, prea mulți fermieri se lasă păgubași în a mai purcede la întocmirea proiectelor comunitare. În documentările mele, am întâlnit suficient de mulți fermieri care și-au exprimat lehamitea când a venit vorba de documentațiile privind Măsurile europene. Dau, la întâmplare, câteva exemple.

Bunăoară, unui fermier, care a depus dosarul pentru o tranșă de plată, i s-a soluționat cererea abia după… 78 de zile, astfel că nu s-a încadrat în sesiunea de depunere. Altuia, din pricina că a fost înregistrat greșit în evidențele Agenției de Plăți – ca persoană fizică și nu persoană fizică autorizată – nu i s-au mai acordat banii cuveniți, ba mai mult, i s-au mai blocat și conturile pentru a se recupera sumele primite din tranșele anterioare.

Într-un alt caz, pentru că nu a existat comunicare între trei birouri – contractări, plăți și juridic, situate în aceeași clădire și pe același palier, fermierul a trebuit să se judece câțiva ani la rând până să i se facă dreptate. Și culmea funcționarismului păgubos, cu toate că instituția de plăți a recunoscut oficial că s-a făcut o greșeală, juriștii au continuat să formuleze recurs până la epuizarea căilor legale de atac!

Sunt destule voci care reclamă faptul că unele cerințe ale Măsurilor nu sunt actualizate și nu reflectă fațetele realității. Întrucât în ghidul de accesare a fost omisă o anume prevedere, despre o situație reală, recunoscută în acte chiar și de experții instituției de plăți, un beneficiar a fost depunctat la evaluarea proiectului pierzând, astfel, o finanțare de 1 milion de euro.

Să nu mai amintesc faptul că pentru a depune o documentație pentru un proiect se defrișează mai bine o jumătate de hectar! Un cunoscut om de afaceri – actualmente în Executiv – a relatat la un post public de televiziune că pentru a depune un proiect nu i-a fost de ajuns portbagajul unui autoturism 4×4.

Sigur că o fi existând o birocrație europeană și una națională, așa cum afirma eurocomisarul Cioloș, dar de ce Polonia are cea mai înaltă rată de absorbție a banilor europeni dintre țările comunitare? Oare la polonezi nu există birocrație? Un posibil răspuns este că noi am urcat fenomenul birocratic spre culmile perfecțiunii!

Potrivit definiției date de dicționar, birocrația înseamnă interpretarea și aplicarea legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor (s.n.), fără preocuparea de a le înțelege spiritul. Or, nouă tocmai asta ne lipsește, spiritul. Se știe că un act normativ trebuie judecat nu numai în litera, dar și în spiritul legii!

Prin declarațiile sale, ministrul Constantin s-a întrupat în … “avocatul birocrației”! Nici nu se putea altfel. Domnia sa provine dintr-o instituție – APIA – profund birocratică! Mi s-a întâmplat de multe ori să aud de la fermieri replici ale unor funcționari APIA de genul: “Noi lucrăm și peste program, și pe bani puțini, ca să vă dăm vouă o căruță de euro!”

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →