“Până în momentul acesta am contractat cam 90 la sută din cantităţile planificate să le vindem în România. În acest sezon punem la dispoziţie doi hibrizi noi de rapiţă PT264 şi PT271. Primul înglobează toate avantajele genetice de care are nevoie un hibrid: adaptabilitate la toate condiţiile de cultură din ţara noastră, o stabilitate excelentă, maturitate care-i asigură un echilibru excepţional de la semănat până la recoltat toleranţă la boli şi producţii greu de depăşit. PT271 este un hibrid cu caractere agronomice excepţionale şi toleranţă îmbunătăţită la Sclerotinia, fiind o noutate în ceea ce priveşte maturarea uniformă. E clar că hibrizii noi ca PT 264 şi PT271 sunt hibrizi care efectiv îşi fac loc în fermele din România datorită performanţelor excelente din punct de vedere genetic”, ne-a declarat oficialul Pioneer.
Potrivit acestuia, hibrizii din categoria premium PT225 și PT234 reprezintă vârful de performanță productivă datorită pachetului de caractere agronomice avansate (toleranță la secetă și arșiță, rezistență la iernare, toleranță la boli, randamente sporite în utilizarea elementelor nutritive), iar hibrizii rustici precum PR46W14 și PT200CL prezintă adaptabilitate foarte bună la condiții de cultură medii.
Programul “CULTIVĂ RAPIȚĂ FĂRĂ PIERDERI!”
“Alături de cei mai performanți hibrizi, pentru a încuraja fermierul, DuPontPioneer oferă și cel mai complex program de protecție al culturii de rapiță – CULTIVĂ RAPIȚĂ FĂRĂ PIERDERI- program care asigură protecția la secetă și îngheț. De asemenea, pentru a veni în sprijinul partenerilor noștri, DuPont Pioneer comercializează saci de rapiță la 2.000.000 boabe germinabile (un sac este suficient pentru 4 hectare)”, a precizat Jean Ionescu.
Drumul spre lider de piaţă
“Ne dorim din ce în ce mai mult să câştigăm prima poziţie la rapiţă, suntem compania în acest moment numărul doi în România, care în ultimii trei ani are cea mai rapidă creştere şi sperăm să reuşim în câţiva ani de zile să fim liderul de piaţă la sămânţa hibridă de rapiţă şi în România”, ne-a declarat Jean Ionescu, director operațiuni comerciale România și Moldova al companiei Pioneer.
Jean Ionescu, director operațiuni comerciale România și Moldova, Pioneer





