“Din behăitul stins al oii se distinge politica ministerului!” - Revista Ferma
6 minute de citit

“Din behăitul stins al oii se distinge politica ministerului!”

malaxa fermier m “Din behăitul stins al oii se distinge politica ministerului!”

Fermierul a continuat cu explicația pe un ton mai mult decât grav: „E o mare debandadă anul aceasta; la Ministerul Agriculturii sunt foarte multe necunoscute, ne aflăm aproape de finele anului 2015, suntem la 1 noiembrie (data la care am purtat discuția – n.a.), anul agricol a început pe 31 august și nici până acum nu se știe cum vor fi plățile cuplate. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că va da în avans 74 de euro pe hectar, începând cu 1 noiembrie. Dar nu are cum pentru că nici nu s-a terminat controlul APIA, care se desfășoară de o lună și jumătate, încă se mai fac modificări. Despre subvențiile pe animale, nimic, nici o vorbuliță!”

 

Micii fermieri, la coada ajutorului

Fermierul gălățean a rămas nedumerit citind prevederile Ordonanței de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de secetă. Potrivit acestui act normativ, producătorii agricoli persoane juridice vor primi despăgubiri mai mari față de persoanele fizice. „Nu am înțeles ce este cu despăgubirile pe calamitate, de ce este atâta descriminare, de ce legea este pentru unii mumă și pentru alții, cei mai mulți, ciumă! A fost secetă în egală măsură și pentru unii, și pentru alții! De ce plățile compensatorii vor avea în vedere tipul de organizare a agenților economici? De ce la acordarea sumelor de bani trebuie să se aibă în vedere faptul că în cazul persoanelor juridice costurile de producție sunt substanțial mărite – cheltuieli mai mari cu inputurile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, și să se ia considerare înregistrarea fiscală ca plătitori de TVA?” se întreabă agricultorul.

Producătorul agricol consideră că această abordare a guvernanților este incorectă și nedreaptă! În opinia lui Săndel Malaxa: „Micii fermieri care exploatează câteva hectare își lucrează pământul cu tractorul (căci cu vita, calul sau măgarul înhămat la plug nu mai poate!); cumpără și ei motorină și inputuri ca și persoanele juridice și la aceleași prețuri mărite… Acestea din urmă, fiind și plătitoare de TVA, își recuperează taxa pe valoarea adăugată și acciza la motorină, pe câtă vreme micii fermieri nu! În schimb, și aceștia din urmă intră și vând pe aceeași piață! E curată discriminare din partea Ministerului Agriculturii, altminteri mai vrea, printr-o politică declarativă, să încurajeze fermele de familie! Așa?” 

 

Propunere pentru încurajarea fermelor mixte

Fermierul, care lucrează și vreo 300 de hectare de teren, vine cu propunerea ca Ministerul Agriculturii să acorde o mai mare atenție fermelor mixte – vegetale și zootehnice. „Aceste exploatații ar trebui încurajate să primească un punctaj mai mare la eligibilitatea proiectelor depuse pentru finanțare prin PNDR 2014-2020. Un fermier care are cultură mare poate asigura baza furajeră pentru animalele sale. În timp ce unul care nu deține teren sau are o suprafață insuficientă pentru pășunatul dobitoacelor, și sunt destui în această situație, este nevoit să cumpere nutreț, acesta din urmă, mai devreme sau mai târziu va dispărea de pe piață; ferma lui nu va avea viitor”, este de părere fermierul gălățean. 

 

Fermierul: azi este oaia neagră, mâine va fi mielul de sacrificiu!

Crescătorul de animale moldovean spune că foarte mulți fermieri sunt interesați de banii pe care, onor Guvernul, îi va aloca pentru pășunea calamitată. „În prima fază nu s-a luat în calcul un anumit cuantum pentru despăgubire, acum s-a revenit și se va da, după cum se aude, 50 de lei pe hectarul calamitat. De la jumătatea lunii mai și până în septembrie, când au venit ploile, oile mele au mâncat numai uscătură, ceea ce a făcut ca producția de lapte și de brânză să se reducă la aproape jumătate. Cantitatea de furaje aprovizionată la această dată este de sub 60 la sută, față de stocurile necesare pentru a trece animalele peste iarnă. Subvenția nu a venit, mergem din rău în mai rău și tot așa! În atari condiții, noi așteptăm să vină iarna și, în primăvară, să lăsăm totul baltă și să plecăm în Spania, Italia sau, mai nou, în Portugalia, să-i ajutăm pe lusitani să culeagă mure!”, a răbufnit Malaxa. 

Săndel Malaxa ne spunea că a ajuns la disperare: „M-am săturat, mai am oleacă și izbucnesc! Am în fiecare zi controale de la APIA, culmea disperării am atins-o când un conțopist mă întreaba dacă am e-mail ca să-mi trimită în format electronic lista documentelor pe care trebuie să le pregătesc! Păi eu dorm afară, la stână, în cojoc, acolo nu am nici curent și nici semnal la telefon și mai sunt întrebat de e-mail!? O fi văzut omul APIA-tul o fermă de oi vreodată?” 

Fermierul gălățean, ca mulți alți producători agricoli, se simte lăsat în voia sorții, trădat de către autorități. „Ați auzit vreun fermier să spună că am avut lângă noi în momentele grele pe cineva din Guvern, din Ministerul Agriculturii? Să fie alături, umăr la umăr, lângă noi, proștii ăștia care nu au somn, care au îmbătrânit înainte de vreme și care s-au îmbolnăvit cu capul? Eu nu am auzit pe nimeni! În agricultură lucrurile merg la vale! Vorba ceea: ciobanul dacă astăzi este oaia neagră, mâine va fi mielul de sacrificiu!”, a conchis, strângând în glas multă amărăciune și deznădejde, crescătorul de animale Săndel Malaxa. 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →