DEZASTRU la CADASTRU! Mai puţin de jumătate din terenurile agricole sunt cadastrate - Revista Ferma
2 minute de citit

DEZASTRU la CADASTRU! Mai puţin de jumătate din terenurile agricole sunt cadastrate

În 2015, când a început Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF), statul român, prin ANCPI, şi-a asumat obiectivul de a finaliza cadastrarea tuturor proprietăţilor din România până în 2023, gratuit pentru cetăţeni, prioritară fiind înregistrarea terenurilor agricole până la finalul anului 2020.
Bugetul total al PNCCF, aprobat prin HG 294/2015, cu modificările ulterioare, este de circa 5,459 miliarde lei (aproximativ 1,2 miliarde euro), din care 4,051 miliarde lei (aproximativ 900 milioane euro) din veniturile ANCPI, iar 1,44 miliarde lei (aproximativ 312 milioane euro) din fonduri externe nerambursabile.

Ce întârzie cadastrarea terenurilor agricole
Şeful ANCPI consideră că „timpul rămas pentru finalizarea lucrărilor de cadastru general este suficient” şi afirmă că nu are cunoştinţă despre existenţa vreunei norme, nici în legislaţia românească, nici în cea europeană, care să prevadă sancţiuni din partea Comisiei Europene în cazul unei întârzieri în cadastrarea terenurilor agricole.
Acesta recunoaşte însă că sunt câteva chestiuni care întârzie cadastrarea acestor terenuri: lipsa de implicare a primăriilor, lipsa evidenţelor terenurilor agricole şi a personalului de specialitate din multe primării, aplicarea defectuoasă a legii fondului funciar, dar şi dezinteresul companiilor de a participa de licitaţiile pentru efectuarea lucrărilor de cadastrare. Potrivit şefului ANCPI, „toate aceste probleme se regăsesc, în totalitate sau parţial, în majoritatea judeţelor”.

Totuşi, ritmul de lucru a crescut. În 2018, au fost eliberate, gratuit pentru cetăţeni, 507.902 cărţi funciare. În 2019, numai până la începutul lunii septembrie erau deja înregistrate, gratuit pentru cetăţeni, prin PNCCF, 590.000 de proprietăţi şi sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică în 2.298 de UAT-uri.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →