DEZASTRU în Vrancea: RAPIŢA FRÂNTĂ, PĂIOASELE la PĂMÂNT! - Revista Ferma
3 minute de citit

DEZASTRU în Vrancea: RAPIŢA FRÂNTĂ, PĂIOASELE la PĂMÂNT!

„Culturile de rapiţă care au fost foarte avansate, foarte dese şi foarte înalte în talie şi în plină floare sunt cu toate ramificaţiile (principale şi secundare) frânte! Eu apreciez că inflorescenţele care erau înflorite incomplet au avortat în procent destul de mare. Mă rog, rapiţa are capacitatea să regenereze, să mai dea alţi lăstari, să ramifice. Să sperăm că recuperăm, dar oricum sunt pierderi de recoltă însemnate”, ne-a declarat inginerul Constantin Bazon, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea.

zapada_rapita---Naturevo---_b

Potrivit acestuia, culturile de grâu şi orz sunt culcate la pământ, mai ales cele care au fost înfrăţite, au avut talia mai înaltă şi au fost mai bine dezvoltate. „Apreciez că ar fi trecut cârduri de oi printre ele; toate plantele sunt lipite de pământ, aparatul foliar încă nu a început să se ridice nici chiar astăzi, 24 aprilie, sub nici o formă. Un aspect pe care nu ni l-am fi dorit niciodată”, a rostit vădit supărat Constantin Bazon.

Culturi de porumb şi floare sub ape
Dar, problema problemelor, în opinia liderului fermierilor vrânceni, este mai cu seamă pe zona de sud a judeţului. În vreo şase comune (Măicăneşti, Năneşti, Vulturul, Tătăranu, Băleşti, Ciorăşti), terenurile cultivate sunt acoperite de apă; sistemul de desecare a fost foarte anevoios pus în funcţiune, în sensul că ANIF Vrancea nu a pornit staţiile de pompare, decât cu mare întârziere şi numai la presiunile insistente ale Prefecturii şi ISU Vrancea. Ca urmare, reţeaua de desecare este plină ochi cu apă, nu mai ştii unde-i canal şi unde-i cultură!”, a susţinut cultivatorul.

Astfel, culturile de porumb, care erau semănate mai din timp şi începeau să răsară sau cea de floarea soarelui aflată, deja, în stadiul de două frunze adevărate, sunt acoperite de apă în proporţie de 20 şi 50 la sută. Pe alocuri, se pot vedea parcele întregi cultivate înghiţite de apă!
„Astăzi, cam aşa arată lucrurile! Sperăm să nu mai vină un alt front de vreme urâtă, să se retragă apele uşor-uşor, să vedem consecinţele, să apreciem pagubele”, a specificat inginerul Bazon.

„Credeam că înnebunesc cu totul!”
„Dacă vorbesc de societăţile mele, am în cultură peste 700 ha de rapiţă şi 1100 ha de grâu şi orz. Am evaluat, la prima mână, o pierdere de 50-60 la sută, dar un 30-35 maxim 40 la sută este cert, fără doar şi poate! În prima zi de zăpadă, credeam că înnebunesc cu totul; nu mai ştiam ce să fac. Vedeam că rapiţa era sub strat de zăpadă. Pentru că a fost o zăpadă grea, cu multă apă care a frânt şi a îndoit plantele la 90 de grade. Şi când îi pe banii şi pe creditele tale, chiar că răspunderea e mai mare. Avem responsabilitatea restituirii creditelor şi a imputurilor, nu mai poţi dormi uşor cu capul pe pernă!” a afirmat Constantin Bazon.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×