Potrivit datelor publicate recent de către Departamentul American al Agriculturii (USDA), câştigurile obţinute din export sunt perceptibil mai mici, în timp ce pentru importurile de produse agricole s-au cheltuit mai mulţi bani. În luna aprilie, pentru prima dată după o perioadă lungă de timp, sa înregistrat un deficit în balanţa comercială agricolă faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ceea ce este neobişnuit pentru SUA ca naţiune exportatoare, fiind raportat un deficit de 865 milioane dolari.
Conform USDA, de la începutul noului an fiscal, din octombrie 2018, câştigurile la export din comerţul cu produse agricole au atins până în aprilie 81,2 miliarde de dolari (echivalentul a aproximativ 71,9 miliarde euro), în scădere cu 5,7 miliarde de dolari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sau cu 6,5%. În schimb, valoarea importurilor a crescut în aceeaşi perioadă cu 2,6 procente, ajungând la 77,3 miliarde dolari (echivalentul a aprox. 68,4 miliarde euro).
Efectele conflictului comercial cu China sunt deosebit de clare prin exemplul soiei. Tarifele de retorsiune adoptate de autorităţile de la Beijing au condus la pierderi de vânzări în Statele Unite şi la scăderea preţurilor la soia la nivel mondial. În perioada octombrie 2017 – aprilie 2018, câştigurile de export ale Statelor Unite pentru acest produs au scăzut cu aproximativ o treime, la 10,6 miliarde dolari (circa 9,4 miliarde euro), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vânzările de carne de porc au fost, de asemenea, afectate de conflictele comerciale cu Mexicul. Furnizorii americani nu au beneficiat de oportunităţi de piaţă mai bune pentru alte produse din ţările incluse în acest acord de liber schimb, în urma încetării de către Trump a Parteneriatului Trans-Pacific (TPP). Valoarea exportului de carne de vită şi de porc în perioada de raportare a fost cu 3,4% mai mică, până la 8,7 miliarde dolari (circa 7,7 miliarde euro), iar cea pentru păsări de curte în scădere cu 10%, până la 2,7 miliarde dolari (2,4 miliarde euro). Totodată, pentru vin şi fructe exportatorii americani au trebuit să accepte câştiguri mai mici cu 10%.