Mihaela Radu, marketing manager & product manager Saaten Union & Rapool România, a trecut în revistă rezultatele obţinute anul trecut în ferma Agro Cocora şi mai ales cheltuielile care au fost mult mai mari decât anul acesta. Şi nu din pricină că fermierii nu şi-ar fi dorit soluţii complexe ci, mai degrabă, pentru că realităţile din teren i-au împiedicat să se desfăşoare. De la semănatul foarte târziu, 22 septembrie anul trecut, până la precipitaţiile de doaar 15 l/mp din ultimile 2 luni cooroborate cu alternări de perioade foarte calde în miez de iarnă cu căderi de zăpadă în primăvară. Aşa se face că, în mod cu totul surprinzător, rapiţa din terenul întrecerii fermierilor arată mai mult decât bine.
Ştefan Stănescu se pare că a fost cel mai cheltuitor cu rapiţa din careul profesioniştilor investind suma de 2.245 lei pe când Dan Balaban a ales să investească doar 1567 lei (credea că şi această cheltuială va fi inutilă în momentele în care a aplicat tehnologia şi era impresionat de cât de bine se prezenta hibridul ales de el, Shrek). Mai mult de jumătate din fermierii prinşi în acestă competiţie sunt fermieri tineri şi chiar foarte tineri. Aşa cum sunt Mihai Drăgoi, 23 ani (care a schimbat bătăturile de la clapele pianului cu cele de la manşa utilajelor agricole) sau Liviu Ciocan, 29 ani. Alături de agronomi cu vastă experienţă precum Costel Bogaciu sau Marcel Mincan.
Pe larg despre cum s-au supus hibrizii Rapool – Saaten Union (Dariot de trei ori, Dalton, Shrek, Sherpa, Cristal şi Phonix CL) la dorinţele de succes ale fermierilor din competiţia profesioniştilor rapiţei, în revista Ferma!











