Rasa Limousin este originară din Franţa şi s-a format de-a lungul a mai multor secole în zona centrală şi central vestică în jurul oraşului Limoges în regiunea Limousin.

Fiind o rasă de carne rustică are fătarea uşoară, iar probleme la fătare pot să apară în proporţie mai mică de 6%.Viţeii la naştere nu sunt mari. Vacile fată de obicei singure în natură şi îngrijesc foarte bine viţeii. Tăuraşii la 16 luni la tăiere dau carcase de 380 kg, randamentul carne din carcasă este de 75%, iar carcasa este foarte bine îmbrăcată în muşchi.

Rasa este de format mare cu o înălţime la grebăn cuprinsă între 1,35-1,5 m, capul scurt, pieptul adânc, schelet fin, greutatea vacilor între 650-950 kg şi a taurilor 1.100-1.350 kg, membrele puternice, coarne îndreptate în faţă, culoarea robei acaju (mahon), în jurul nasului un inel deschis, vacile sunt longevive (media 9-10 ani). Cartea de origine (herd – book) a rasei datează din 1886.

În momentul de faţă rasa Limousin este răspândită pe toate continentele în 64 de ţări (poate România va fi a 65-a). Este crescută în rasă curată sau se practică diferite hibridări.
Şeptelul Francez are din această rasă 1,5 milioane de capete din care 800.000 de vaci din care peste 100.000 sunt în control.

Rasa Limousin la Giroc, în Timiş

În anul 2001 prof. dr. Edwin Robertson din S.U.A., care este şi profesor asociat al Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Timişoara, a transferat la mai mulţi crescători de vaci din judeţul Timiş, embrioni din rasa Holstein – Friză şi a donat mai mulţi embrioni colectivului de embriotransfer al facultăţii din Timişoara. Printre aceşti embrioni au fost şi embrioni proveniţi de la vaci din rase pentru carne: Limousin, Aberdeen Angus, Simmental roşu şi negru.

Din aceşti embrioni s-au obţinut în judeţul Timiş şi Arad mai mulţi viţei, dar cel mai interesant viţel a fost obţinut la “ferma Giroc”, o viţeluşă din rasa Limousin fără coarne (ecornată genetic), care a primit numele de Liza. Mama ei “purtătoare” a fost din rasa H-F.

În anul 2003 prof. Robertson a recoltat prima dată de la Liza 17 embrioni din care 10 au fost buni şi au fost congelaţi. La începutul anului 2004 a fost recoltată de noi din nou şi am obţinut încă 9 embrioni buni care au fost de asemenea congelaţi. În cursul anului mai mulţi embrioni congelaţi au fost transferaţi în mame receptoare din rasa H-F şi la ora actuală avem deja 5 gestaţii confirmate, iar “Lizuca”, cum este ea alintată, este gestantă.

Liza este singura viţea din rasa Limousin – american, obţinută prin embriotransfer, în România. După fătare va deveni donatoare permanentă de embrioni, pentru ca să putem obţine cât mai mulţi produşi din această rasă valoroasă.

Am făcut studii şi observaţii pe parcursul a mai multor ani referitor la această rasă, am discutat mult cu domnul Eric Gregoire, un francez mare simpatizant al acestei rase, ai cărui părinţi au crescut rasa Limousin şi care doreşte să-şi facă o fermă de Limousin în România, şi din aceste motive am simţit nevoia să împărtăşesc aceste gânduri cititorilor revistei “Ferma”şi a tuturor celor interesaţi de creşterea taurinelor.

Pentru crescătorii de vaci din ţara noastră, în general, taurinele din rase de carne vor deveni o nouă alternativă mai repede sau mai târziu, dar rasa de carne Limousin, în special, devine o alternativă foarte plauzibilă crescută în rasă curată pentru că:

• este o rasă modernă care se adaptează la orice condiţii;
• nu sunt probleme la fătare, viţeii sunt viguroşi;
• vacile au o fecunditate şi fertilitate foarte bună;

• longevitatea remarcabilă a animalelor;
• animale se pot creşte în turme împreună cu tauri;
• valorifică foarte bine orice tip de păşune la orice altitudine vara, iarna fibroase şi grosiere;

• sunt animale rustice dar foarte docile;
• nu au nevoie de grajduri special amenajate, ajunge un grajd tip “saivan” cu trei pereţi şi padoc, aşternut permanent;
• productivitatea tehnică şi economică excelentă;

• vacile nu se mulg, viţelul suge 8-10 luni;
• randament la tăiere foarte bun;
• procentul de seu din carcasă este redus la maxim.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(30)/2004