Astfel, oile de rasă Țurcană sau Țigaie, care reprezintă peste 90 la sută din structura de rasă a ovinelor din România, pot produce, în condiții bune de furajare și de întreținere, 50-100 litri de lapte muls.
În cadrul celor două rase există populații de ovine care au performanțe superioare la producția de lapte, din care menționăm: Țurcana brează de Hațeg (Jieț), Țurcana creață de Caransebeș, Țurcana de Brastavățu (localizată în județul Olt) și Țigaia ruginie de Covasna, oi care pot depăși 100 l de lapte muls per lactație (timp de 5- 6 luni).
Cum poate fi mărită producția de lapte muls per oaie și lactație?
Prin scurtarea perioadei de alăptare a mieilor, tehnică folosită la rasele de ovine specializate pentru producția de lapte, se mărește considerabil cantitatea de lapte muls pe oaie.
De regulă oierii care mulg oile, înțarcă mieii în medie la 2 luni (1,5-2,5 luni), dar în funcție de dotarea tehnică, de competența crescătorului și de rațiunea economică mieii se pot înțărca la vârste practicând: înțărcarea foarte precoce (ultratimpurie), precoce (timpurie) și înțărcarea semiprecoce (semitimpurie).
• Înțărcarea ultraprecoce constă în separarea definitivă a mieilor de oile mame după 1-2 zile de la fătare, adică după perioada de colostru și alăptarea lor cu înlocuitori de lapte până la vârsta de 40-45 zile. Această metodă încă nu se aplică pe scară largă în România.
În fermele mari de ovine înțărcarea ultraprecoce se practică la mieii orfani și la un miel din gemeni sau la 1-2 tripleți proveniți din oi mame cu lapte mai puțin, ce nu pot alăpta mai mult de un miel.
După separarea de mame, mieii sau iezii se aduc la adăposturi speciale, dezinfectate, văruite, climatizate (+18 la +20oC, Ur 60-65%, curenți sub 0,2 m/sec.). În aceste adăposturi, pe axul lor se găsește o alee centrală de 1,5-2 m, iar pe părțile laterale sunt amenajate boxe din șipci de lemn sau din plasă de sârmă, cu o capacitate variabilă, 10-12, dar cel mai adesea 40-50 miei.
Între două boxe este amplasat un automat de preparat substituenți din lapte, legat la rețeaua electrică și de apă, ce asigură un consum voluntar de substituenți de lapte, în funcție de nevoile fiecărui individ.
Această metodă se aplică numai pentru mieii destinați îngrășării și vânzării pentru carne.
Alăptarea artificială cuprinde trei faze: de învățare (3-4 zile); alăptarea propriu-zisă (30-90 zile) și înțărcarea (6-7 zile), fază care se face numai dacă mieii vor fi îngrășați, după înțărcare, cu furaje solide. În faza de învățare, mieii sunt aduși în boxe și după o perioadă de înfometare de 4-6 ore, fiecare miel se prinde și se învață cu suptul la tetină, de mai multe ori pe zi (10-15 ori). În această fază, pierderile prin mortalitate sunt foarte ridicate (10-12%) din cauza refuzului unor miei de a accepta tetina, iar per total perioadă, acestea ajung în medie la 10-15%. Faza de alăptare este foarte variabilă ca durată, în funcție de preferința consumatorilor pentru o anumită carne, preferință stimulată prin politica de prețuri.
Opțional, hrănirea mieilor înțărcați ultratimpuriu, se poate face astfel:
– numai cu substituenți de lapte pe toată perioada îngrășării (carnea albă), consumul fiind de 1-1,5 l în primele două săptămâni, 2-2,5 l în următoarele două săptămâni și 2,5-3 l după o lună, revenind un spor mediu zilnic (SMZ) de 250-300 g;
– numai cu substituenți de lapte două săptămâni și apoi cu substituenți și cu granule sau furaj combinat cu un conținut în PB conform vârstei (18-14%), asigurat la discreție în automate de concentrate. Îngrășarea durează circa o sută de zile, când mieii sau iezii ating 30-35 kg.
Alăptarea artificială a mieilor și iezilor prin folosirea automatelor de preparat substituenți și a automatelor de concentrate asigură o productivitate foarte ridicată (cel puțin o mie de miei sau iezi pe lucrător), viteză mare de creștere și eficiență economică ridicată (rata profitului 30-40%). Această tehnologie nu elimină însă riscul apariției unor boli contagioase (ectima contagioasă, anaerobioză), care pot provoca daune grave.
• Înțărcarea timpurie (precoce) se face după depășirea perioadei critice, pe grupe de miei cu vârste de 14-21 zile, destinați pentru carne. Mieii încep să rumege la 15 zile, iar digestia în rumen începe la 21 zile, deci mieii de această vârstă încep să valorifice și furajele solide (fân, concentrate). Furajarea suplimentară se organizează în mielare la 7 zile de la începerea fătărilor, pentru a forța dezvoltarea prestomacelor. După înțărcare, mieii vor fi îndrumați individual 1-2 zile la tetinele automatului cu substituenți de lapte. În paralel, se asigură fân vitaminic de leguminoase sau lolium, furaje combinate cu granulație medie, cu un conținut de 18% PB în prima săptămână și de 16% PB în următoarele săptămâni. În prima săptămână după înțărcare, mieii consumă zilnic 15-20 g concentrate, 10-15 g fân și 1 l înlocuitor de lapte.
Din a doua săptămână, acest consum crește treptat, ajungând la 30 zile la 60-70 g furaj concentrat, 30-40 g fân și 0,8 l înlocuitor de lapte. Alăptarea artificială durează numai până la vârsta de 30-32 zile, după care miei vor primi doar hrană solidă.
• Înțărcarea semitimpurie se efectuează la vârsta mieilor de 30-35 zile, dată la care mieii au o greutate de 10-12 kg și sunt obișnuiți să consume hrană solidă de la 7-8 zile. Pentru a suplini laptele matern, furajul combinat trebuie să conțină 10-20% lapte praf și să aibă un conținut de 18-20% PB.
Metoda separării mieilor
O variantă mai accesibilă de mărire a producției de lapte muls este separarea mieilor sugari și saivan pe o perioadă de 6-8 ore și practicarea unui muls. Separarea mieilor, la 3-4 săptămâni după începerea fătărilor, se face dimineața devreme, înainte de furajare, oile mame se lasă să iasă în padoc una câte una (îngustând poarta de ieșire), iar mieii se rețin forțat în saivan. După câteva zile, mieii își formează reflexe condiționate și rămân în saivan, unde vor fi furajați cu furaje combinate specifice vârstei și cu otavă de bună calitate. În acest timp, oile mame vor fi furajate, în padoc sau pe un teren liber, cu concentrate (0,3-0,5 kg) fân sau grosiere 1 kg și 2-3 kg sfeclă sau siloz. În jurul orei 16, oile se mulg, după care se lasă în saivan împreună cu mieii până a doua zi dimineața. Seara, acestea se mai furajează cu un tain de fân (1 kg) și cu grosiere (1 kg).
Prin aplicarea acestei tehnici SMZ nu scade semnificativ, mieii își dezvoltă normal compartimentele gastrice și se pot mulge 0,3-0,5 kg lapte per oaie, într-o perioadă când prețurile la produsele lactate sunt cele mai ridicate.
EXEMPLU IPOTETIC DE CALCUL AL RENTABILITĂȚII
La un efectiv de o sută de oi fătate se pot introduce la muls circa 95 oi, care oferă o producție totală de 7125 litri de lapte (75 l/oaie mulsă) cu o valoare de 21.375 lei (3 lei/l) numai din valorificarea laptelui, la care se adaugă vânzarea a 70 miei, de Paști, în valoare de 11.760 lei (70 miei x 14 kg/miel x 12 lei/kg) deci un total estimat de 33.135 lei. Dacă oile nu se mulg și mieii se lasă să sugă până se autoînțarcă, la vârsta de 4-5 luni și la o greutate de 35-40 kg, veniturile sunt semnificativ mai reduse.
Luând în considerare că cei mai mulți crescători de oi români înțarcă un miel pe oaie, de la o sută de oi obținem o sută de miei (pe sexe 50 mieluțe și 50 berbecuți), din care 30 mieluțe le rețin pentru reproducere și 70 miei sunt destinați pentru vânzare la export, cu o valoare de 22.950 lei (68 miei x 37,5 kg x 9 lei/kg), valoare ce reprezintă doar 70% comparativ cu varianta în care se mulg oile.
La o primă analiză, se observă că veniturile obținute în cazul celor două variante sunt sensibil diferite, dar pot fi îmbunătățite la fiecare dintre ele.
Material publicat în cadrul proiectului cu titlul ”Îmbunătățirea sustenabilității, competitivității si calității laptelui in regiunea transfrontalieră România – Republica Serbia’, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, proiect MIS ETC nr. 1233.
Articol publicat in revista Ferma nr.5(166) 15 – 31 martie 2016
