Cum usucă olandezii lucerna? - Revista Ferma
6 minute de citit

Cum usucă olandezii lucerna?

Regina plantelor furajere – lucerna a primit acest nume pe bună dreptate. În partea noastră de lume, această plantă este cultivată deja din antichitate; atunci era, predominant, furaj pentru cai. În secolul 18 a fost introdusă în sistemul de rotaţie a culturilor. Planta leguminoasă prezintă multe avantaje: prin creșterea rădăcinilor puternice, afânează solul, îl îmbogățește cu humus, iar datorită capacității sale crescute de fixare a azotului, este foarte potrivită ca și cultură premergătoare.

 

uscarea lucernei (1)_b

 

Instalația de la Oldambt produce peleți de iarbă și de lucernă, precum și paie tocate și măcinate și și-a asigurat succesul în acest domeniu. Am fost să vedem recolta de lucernă în această regiune și am vizitat și instalația din Oostwold, iar acum vă putem oferi o perspectivă interesantă.

Compania B.V. Oldambt există încă din 1951, iar din 1974 se află în locația actuală. Luit Heikens este manager aici din 2002 și ne-a făcut o scurtă prezentare despre specificul cultivării lucernei. „Lucerna este cultivată în regiunea Frislandia de Est încă de la mijlocul anilor 1990. Prin introducerea reglementărilor cu privire la înverzire, numărul cultivatorilor a crescut“, declară Heikens. În instalația din Oostwald, lucerna și iarba sunt uscate și prelucrate în baloţi și peleți, iar paiele de grâu și de rapiță sunt mărunţite și măcinate. La Oldambt, se depun eforturi pentru a avea producție tot timpul, pentru a garanta angajaților un loc de muncă sigur pe tot parcursul anului.

Uscarea lucernei este activitatea de bază la Oldambt. Heikens explică: „Uscarea asigură faptul că bacteriile sunt ucise și lucerna se poate păstra astfel foarte bine. De asemenea, uscarea îmbunătățește digerabilitatea proteinei – ceea ce este optim pentru hrănirea bovinelor.” Acest aspect este deosebit de important pentru fermele din Olanda, deoarece 65% din proteinele din furajele pentru bovine trebuie să provină din propria fermă.

 

utilaj krone de recoltat lucerna_b

Puterea KRONE: Firma Krone este prezentă la Oldambt cu combinele sale BiG M.

 

Cultivare & recoltare

 

Ferma B.V. Oldambt administrează o suprafață totală de 1.750 ha cu lucernă. Ciclul de cultură este de trei ani. Productivitatea medie este de 12,5 t de materie uscată pe hectar. În primul an, randamentul este cel mai mic (6-10 t/ha), în al doilea an cel mai mare (14-16 t/ha), pentru a scădea, ușor, în ultimul an (12-15 t/ha). Semințele sunt furnizate fermierilor care cultivă lucernă de către compania Oldambt, Heikens și echipa sa fiind disponibili pentru a oferi consiliere și ajutor și în ceea ce privește întreținerea stocului. De regulă, recolta este preluată în totalitate de către Oldambt. Un sistem ingenios de containere și ani de experiență în recoltarea lucernei asigură un flux de lucru eficient. Heikens declară: „Se întâmplă foarte rar ca fermierii să se ocupe chiar ei de tocarea lucernei.“ Și asta are un motiv întemeiat: Pentru a garanta un flux de lucru eficient la uscare, materialul trebuie să fie foarte bine mărunțit. În plus, materialul vegetal este foarte sensibil la rupere. Dacă, de exemplu, cositul se efectuează pe toată lățimea și materialul vegetal recoltat este abia apoi așezat în brazde, pierderile vor fi foarte mari.

 

incarcator lucerna_b
Materialul vegetal recoltat este aruncat  în uscător cu ajutorul încărcătoarelor pe roți.

 

Sistemul de containere

Lucerna este cosită în brazde, cu două utilaje MiG M marca Krone. Mărunțirea se face la Oldambt cu trei tocătoare cu container, la care se adaugă 5 camioane și 14 containere. Tocătoarele au fost construite de Agrifac special pentru uscare. Caracteristici speciale: Tocătorul ridică containerul cu ajutorul cârligului și îl încarcă în timpul mersului. Odată ce containerul este plin, acesta este descărcat la marginea câmpului pe un camion care transportă materialul vegetal către staţia de uscare. Astfel, vehiculele de transfer sunt eliminate complet din acest lanț. Și, deoarece remorca tractată este echipată cu o funcție de basculare, aceasta nu trebuie decuplată în prealabil. Însă, în cazul în care containerul atașat la camion trebuie basculat, remorca trebuie decuplată.

container recoltare lucerna_b

 

Utilajele sunt verificate și recondiționate complet pe timpul iernii în propriul atelier. Aici lucrează trei mecanici. Heikens spune: „Tocătoarele noastre sunt din anii 2001 și 2006. Mecanicii noștri nu se plictisesc pe timp de iarnă. Astfel, reușim să folosim utilajele la capacitate deplină pe tot parcursul anului.“

 

uscarea lucernei_b

La 600° Celsius, materialul vegetal este uscat generând evaporarea a până la 45.000 l de apă pe oră.

 

Uscare & produse

După bascularea în fața instalației de uscare, materialul recoltat este introdus în uscător cu transportoare pe roți. Uscarea are loc la o temperatură de 600° Celsius. În cazul ierbii, se pot evapora și până la 45.000 l de apă pe oră. După uscare, lucerna și iarba merg pe trasee separate. O parte din lucernă este prelucrată în baloţi de diferite mărimi. Din restul se produc peleți. „Clienții noștri vin din întreaga lume și apreciază în special culoarea verde intens a lucernei noastre. Reușim să obținem această culoare pentru că nu lăsăm materialul recoltat mult timp pe câmp“, susține Heikens.

               

lucerna_b

La Oldambt se produc diverse furaje, acestea fiind vândute, adesea, către fabrici de nutreţuri combinate.

 

Bio & fără OMG

În SUA, lucerna modificată genetic a devenit standardul. În Germania, fermierii privesc mai critic această temă și mulți au ales furaje nemodificate genetic. Lucerna este deosebit de potrivită aici – deoarece această hrană bogată în proteine poate fi produsă încă și la nivel regional. Și lucerna produsă ecologic devine din ce în ce mai populară și este prelucrată tot mai des în instalația din Oldambt.

Lucerna ecologică este chiar extrem de apreciată de către agricultori, creșterea rapidă a acesteia reducând potențialul buruienilor de a crea probleme. În agricultura convențională, lucerna este, de asemenea, foarte apreciată, deoarece contribuie semnificativ la combaterea buruienii numite coada vulpii și pentru că asigură afânarea solului, datorită rădăcinilor de până la 1 m adâncime.            

 

Un articol de Lena Kampschulte (Traction Magazine)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →