“Lăsarea oilor înfometate să păşuneze la discreţie, încă din prima zi de păşunat, conduce frecvent la apariţia tetaniei de iarbă. Primăvara, iarba crudă conţine cantităţi mari de sulfaţi, antagonici cu magneziu, care deşi prezent în cantităţi însemnate în frunze, el nu poate fi absorbit şi se ajunge după o săptămână la carenţe grave în magneziu. Oile se scot la păşune, cu referire specială la păşunile bogate în leguminoase, numai după ce se ridică roua sau se zvântă iarba după ploaie”, adaugă specialistul.
Tratamente specifice de sezon
În ceea ce priveşte pregătirea mieilor şi tratamentele specifice, prof. Ioan Pădeanu susţine că “înainte de ieşirea la păşune, mieii se tratează contra Moneziozei cu soluţie de sulfat de cupru (2%), 2 ml/kg greutate corp, sau cu Albendazol – 10 ml/kg greutate corporală şi tratamentul se repetă la 21 de zile. Pentru prevenirea Dictiocaulozei, tot în această perioadă, oile adulte se tratează cu Fenbendazol – 7,5 mg/kg greutate corporală sau Ivermectină – 0,2 mg/kg greutate animal”.
De asemenea, la două săptămâni de la tuns, după vindecarea leziunilor, se face îmbăierea antiscabioasă cu soluţie specifică (Neocidol 3-4 ‰ etc.). Tratamentul antiscabios se poate face şi imediat după tunsul oilor cu Ivermectină injectabilă (1 ml/50 kg greutate vie) prima intervenţie şi a doua la opt zile.
Iaon Pădeanu atrage atenţia şi asupra alimentării cu apă şi sare a oilor. “La păşune, deşi iarba este suculentă, datorită căldurilor, oile consumă zilnic 4-5 l apă, iar tineretul 3-4 l de apă, cantitate ce trebuie asigurată din surse potabile. În zona locurilor de odihnă (torină) se aduc bulgări de sare de culoare închisă pe care oile o folosesc prin lins (circa 10 g/zi). Lipsa bulgărilor de sare pe păşune este o neglijenţă gravă cu urmări nefaste asupra oilor, dintre care cele mai frecvente sunt: scade consumul de iarbă, slăbesc oile şi se reduce producţia de lapte”, spune acesta.
Sursa: articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016
