3 minute de citit

Cum amenajăm păşunea pentru capre?

Iată ce plante îşi aleg caprele în ”meniu” şi cum preferă să le consume!

• Caprinele transformă cel mai eficient nutrienţii, din compoziţia plantelor care alcătuiesc păşunea, în lapte şi carne.
• Caprele consumă doar cele mai nutritive părţi dintr-o gamă largă de graminee, leguminoase,arbuşti şi chiar buruieni. Calitatea hranei oferite este de obicei direct legată stadiul de creştere al plantei în momentul păşunatului.
• Caprele acoperă o arie largă în căutarea plantelor pe care le preferă. Gurile lor mici şi buzele superioare despicate le permit să culeagă frunze mici, lastari, flori, fructe şi alte părţi ale plantelor, alegând astfel doar hrana cea mai hrănitoare.
Abilitatea de a consuma plante care au adesea spini şi o creştere verticală, cu frunze mici ascunse printre tulpini lemnoase, este o caracteristică unică a caprei în comparaţie cu celelalte rumegătoare. Caprele se ridică pe picioarele din spate şi se întind pentru a consuma frunzele copacilor sau prin greutatea corpului apleacă puieţii pentru a aduce vârfurile la nivelul capului.
În concluzie
• Strategia de hrănire a caprelor pare să fie consumul plantelor sau al unor părţi ale acestora atunci când conţinutul de proteină şi digestibilitatea sunt ridicate şi să refuze consumul plantelor de calitate scăzută.
• Caprele preferă să se hrănească pe terenuri abrupte mai mult decât pe terenurile plane şi netede. Consumă plantele de-a lungul gardului înainte să treacă la cele din mijlocul păşunii.

ferma de capre ok_b

Toleranţa la plantele toxice

Datorită naturii lor curioase şi a toleranţei la materialul „amar” sau cu tanin ridicat, caprele pot mânca buruieni şi arbuşti sălbatici otrăvitori. Absenţa sau gravitatea otrăvirii depind de cantitatea de material vegetal consumată, partea şi vârsta plantei consumate, anotimpul, vârsta şi mărimea animalului şi alţi factori.

Păşunat uniform şi raţinal

De obicei, caprele consumă vegetaţia de sus în jos (de la muguri spre tulpină). Acest comportament are ca rezultat păşunatul uniform şi favorizează asocierea la păşunat şi cu alte specii de rumegătoare. Acest tip de management al păşunii este cel mai potrivit pentru caprele lactante şi pentru iezii în creştere, deoarece le permite un prim păşunat prin care să consume părţile crude ale plantelor, după care bovinele le consumă până aproape de sol.
Pe păşune caprele caută în mod natural adăpost atunci când este disponibil, deoarece sunt mai puţin tolerante la condiţiile de frig umed. Prin urmare, asiguraţi accesul la adăposturi deschise sau copertine unde să fie ferite de ploaie şi vânt.

Plan de amenajare a păşunii

La amenajarea păşunii trebuie gândit un plan şi o structură a plantelor care să permită păşunatul cât mai mult posibil pe parcursul unui an. O bună gestionare a păşunilor implică mult mai mult decât simpla aducere a animalelor pe păşune. Trebuie controlat gradul de defoliere şi frecvenţa defolierii. Pentru a obţine o producţie animală eficientă pe parcursul mai multor ani, trebuie luate în considerare atât nevoile plantelor, cât şi ale animalelor.

un articol de
SORIN-OCTAVIAN VOIA
USAMVB Timişoara

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →