Cultura andivei, ceasornicăria legumiculturii - Revista Ferma
5 minute de citit

Cultura andivei, ceasornicăria legumiculturii

andiva m Cultura andivei, ceasornicăria legumiculturii

Silvia Tamaş (foto) este inginer horticol şi consultant agricol în cadrul Centrului Local de Consultanţă Agricolă Gherăeşti, judeţul Neamţ. De asemenea, este şi preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Andive din localitate.

Andivele reprezintă o cultură specifică acestei locaţii. Totul a început în 1930, când directorul de atunci al fabricii de zahăr din zonă, un belgian, a adus seminţe de andivă din ţara sa. Cultura a mers bine, cu toate că la început doar un singur om a avut curajul să se apuce de aşa ceva.

Văzând rezultatele, ceilalţi locuitori ai comunei au deprins şi ei tainele cultivării andivei şi Gherăeştiul a devenit astfel singura localitate din ţară unde andiva este cultivată cu succes. Şi asta nu pentru că nu s-ar fi încercat şi în altă parte. “Doritori au fost multi, deoarece pentru cinci sute de metri pătraţi de cultură se investesc maxim 1500 de lei şi se scoate un profit cel puţin dublu.

Deşi cultura în câmp a reuşit şi prin alte zone ale ţării, în etapa a doua de cultură, forţarea plantei, cei care nu sunt din Gherăeşti se pierd. Aici intervine un secret care se transmite din generaţie în generaţie, secret care nu a putut fi însuşit de nimeni din altă parte, deşi mulţi au venit aici şi ai avut chiar sprijinul localnicilor” ne-a spus Silvia Tamaş.

Producătorii din Gherăeşti se mândresc cu metoda tradiţională de forţare a andivei. Adică, se face un substrat de pământ, se îngroapă andivele, apoi se construieşte un bordei deasupra şi se face un foc prin care se reglează ritmul de creştere a plantei. Astfel, calitatea obţinută aici o depăşeşte cu mult pe cea a andivelor de import, a căror forţare se face cu baie de abur.

Ce le lipseşte gherăeştenilor pentru a fi şi mai prosperi este un marketing adevărat. Un marketing care să propulseze andiva de Gherăeşti pe toate pieţele din România. Deocamdată, fiecare producător îşi comercializează marfa individual, la Bucureşti, ceea ce implică mari cheltuieli cu transportul şi diversele autorizări.

Dacă se vor organiza într-un grup de producători, toate problemele privind depozitarea, desfacerea şi autorizările se vor rezolva mult mai uşor. Suntem convinşi că la fel cum a reuşit să îi adune pe gherăeşteni într-o asociaţie, Silvia Tamaş va reuşi să îi constituie şi într-un grup de producători.

CE ESTE ANDIVA?

Andiva este o leguma aparte, în sensul că apare pe piaţă în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară. Este cultivată din antichitate, fiind pomenită în scrierile lui Pliniu cel Bătrân şi Dioscoride.

Andiva este rezistentă la temperaturile scăzute. Germinează la 10 grade Celsius, iar plantele apar la două săptămâni după semănat. Semănatul se face după jumătatea lunii mai, până în iunie, destul de târziu pentru o plantă rezistentă la temperaturi scăzute. În ceea ce priveşte cerinţa de apă a plantei, ea nu trebuie udată foarte des, deoarece rădăcina poate putrezi.

De aceea, solul potrivit este unul uşor, nisipos. Plantele tinere trebuie protejate de temperaturi sub 5 grade Celsius şi au nevoie de multă lumină pentru a se dezvolta.
Cultivarea andivelor se face în două etape.

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate. Semănatul are loc între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înalţate. Întreţinerea culturii: prăşitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetaţie. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanţă între plante. Recoltarea are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează şi sunt păstrate cele care au grosimea de cel puţin 3-4 cm la nivelul coletului.

Etapa 2: forţarea rădăcinilor. Forţarea rădăcinilor se poate face în sanţuri încălzite, în sere, răsadniţe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menţine la 12 grade Celsius, după care creşte treptat la 18 grade, timp de 20 de zile. Recoltarea păpuşilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime.

Păpuşile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcină şi se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).

O sută de grame de andive proaspete conţin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Articol publicat în revista Ferma, 2007

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×