CU CE HRĂNIM SUPLIMENTAR IEZII? - Revista Ferma
3 minute de citit

CU CE HRĂNIM SUPLIMENTAR IEZII?

Dacă ferma de caprine se află într-o zonă de câmpie, cu climat mai blând, adăposturi bine izolate și avem furaje în stoc, programăm fătări în lunile ianuarie şi februarie, iar dacă de află într-o zonă rece și furajele sunt puține programăm fătări în februarie şi martie. Trebuie să ţinem cont de faptul că primăvara devreme nu ne putem baza pe scoaterea caprelor cu iezi la pășune, din cauză că au păr rar și suferă de frig, mai mult decât ovinele.

 

AVANTAJELE SUPLIMENTĂRII

Pentru ca iezii să crescă sănătoși și viguroși le vom asigura, pe lângă laptele matern, furaje reprezentate de fân și amestec de concentrate începând la de vârsta de 10-12 zile. Aceste furaje se administrează la discreție în spații în care pot pătrunde numai iezii, întocmai ca la miei. Un alt avantaj al obișnuirii iezilor de a consuma furaje solide este că înțărcarea lor se poate face mai repede și vom putea mulge caprele mai mult timp.

furajare iezi CANVA_b 

FÂNUL, SUPLIMENT PENTRU IEZI

Fânul distribuit poate fi de leguminoase (lucernă sau trifoi), de graminee (lolium, păiuș de livadă etc.) sau amestec între cele două. Important este ca fânul să aibă multe frunze și tulpina subțire (otavă) pentru a putea fi consumată de iezi. Nu se poate fără fân, deoarece caprele sunt rumegătoare și este foarte important ca dezvoltarea compartimentelor gastrice să se facă timpuriu.

Fânul este un furaj de volum și este principalul component al rației care stimulează dezvoltarea simbionților ruminali ce asigură digestia furajelor fibroase în compartimentele prestomacale, dintre care cel mai important este rumenul.

intarcarea iezilor 2 CANVA_b 

AMESTECUL DE CONCENTRATE

Amestecul de concentrate este compact și într-un volum mic are o densitate nutritivă mult mai mare decât fânul. Aportul proteic prin amestecul de concentrate este absolut necesar, în special dacă administrăm fân de graminee. Iezii sunt în creștere și au nevoie de energie, dar și de proteină care contribuie, în special, la dezvoltarea musculară.

Un aspect de care vă recomandăm să tineți seama este dimensiunea granulelor. De obicei ele se găsesc la un diametru de 2, 3 și 5 mm. Fiind presate sunt și dure, iar iezii nu reuşesc să mestece granulele de 5 mm. Acestea sunt distribuite în rația caprele adulte și nu sunt destinate iezilor!

 

Vezi AICI 8 RECOMANDĂRI PENTRU AMESTEC!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×