Nicolae și Maria Voicu au doi copii și trei nepoți. Băiatul are 28 de ani și a absolvit teologia. Este preot în localitatea Gâldău, dar și protopop. Fata este educatoare în Jegălia. Familia Voicu și-a luat această „condamnare” (menționată în titlul articolului) în serios și se ocupă de creșterea animalelor aproape tot timpul. Asta pentru că ei își văd rostul doar prin traiul mai bun oferit copiilor. Deși rezultatele sunt din ce în ce mai dezamăgitoare. Prețul de achiziție al laptelui era, la momentul vizitei mele în fermă, undeva la 60 bani/litru. Dacă ar fi avut un tanc de răcire, probabil că prețul la achiziție ar fi crescut. Din păcate, nici comuna nu a accesat programul de minimis lansat acum doi ani de minister. Am văzut cum cisterna de colectare aștepta laptele muls de crescătorii din zonă. În condiții impropii, pe terasa cârciumii, la peste 30 grade Celsius și sub asaltul muștelor. Mai este mult de muncă până când această colectare se va face în alte condiții. Nicolae Voicu este și consilier local, la al doilea mandat, și promite că primăria se va implica în crearea unei asociații de producători care să ajute atât zootehnia, cât și legumicultura spre o preluare organizată a producției. Primarul a fost ales cu 85% din voturile exprimate, așa că va trebui să întoarcă ceva și spre alegătorii săi.
La mâna samsarilor de etnie rromă
Cât privește produșii masculi, pentru că ei nu visează la o reproducere cu material seminal sexat, se străduiesc să-i crească până la greutatea de 450-500 kg. Dar valorificarea lor e o problemă și mai dificilă decât vânzarea laptelui. Primul abator cel mai apropiat de ei ar fi cel de la Aldis, dar nu au intrare acolo. Așa că rămân la mâna samsarilor de etnie rromă care intermediază de zeci de ani achizițiile. O altfel de economie de piață. Animalele sunt cântărite din ochi, iar prețurile se fac în funcție de disperarea fermierilor de a vinde. Cât privește vacile reformă, abia obțin 2 lei/kg în viu. Cu berbecuții a fost dificil anul acesta. Dar oricum e mai bine decât la tăurași, ne spune fermierul călărășean. Din păcate, pieile putrezesc pur și simplu, deoarece nu le mai cumpără nimeni. „Cât despre lână…”, Nicolae Voicu nu mai spune nimic, în afara unui gest de lehamite însoțit de o grimasă reală.
3 grădini, 7 ha cu lucernă și izlazul satului le asigură baza furajeră
Anul acesta nu au mai făcut solar, pentru că în februarie a fost suficient de cald pentru a pune direct în pământ semințele. În grădini cultivă preponderent porumb siloz și sfeclă furajeră. „Pentru când vin vacile seara de la izlaz. Trebuie să le asigurăm câteva suculente, altfel producția de lapte ar fi mult diminuată”, spune Maria Voicu. Mulg de două ori pe zi. Laptele de seara, împreună cu laptele de la oi, primește cheag și se transformă în brânză. Pe care o comercializează local. Mai ales către vecini și rude. La 11 lei/kg. Laptele de dimineață (în jur de 150 l, de la 15 vaci la muls) pleacă spre punctul de colectare din comună, de unde este preluat cu o cisternă de către fabrica de lapte din zonă.
Monta vacilor o asigură cu un taur propriu. Iar din când în când fac și montă artificială pentru evitarea consangvinizării. Oile sunt mai ușor de crescut în Bărăgan decât la munte. Iar laptele lor e mult mai consistent. Una peste alta, chiar dacă laptele se vinde foarte prost, nu vor renunța la activitate decât dacă nu vor mai avea de ales. Sunt legați de animale. Se vede în lumina ochilor lor. Nicolae Voicu are o privire blândă. Doamna pare mai aprigă și își asumă „responsabilitatea” pentru fermă. Împreună au o gospodărie frumoasă în care băutul cafelei, după ce laptele a ajuns la centrul de colectare, este printre puținele plăceri pe care și le permit între muncile câmpului și grija animalelor.
Doar nepoții le mai fac duminicile duminici și amarul ușor de înghițit.
Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 – 31 august 2016
