Crescătorii de animale cu datorii la buget vor primi banii înapoi - Revista Ferma
8 minute de citit

Crescătorii de animale cu datorii la buget vor primi banii înapoi

bovine pe pasune m Crescătorii de animale cu datorii la buget vor primi banii înapoi

Solicitările beneficiarilor de plăți naționale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnic din campania 2007 – 2011, acceptate la plată, se consideră eligibile, fără a ține cont de declarația pe proprie răspundere privind condiția referitoare la lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și/sau local la data solicitării primelor, potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Agriculturii în 14 iunie 2013.

Documentul aprobă și exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând subvențiile pe care beneficiarii trebuie să le restituie ca urmare a verificărilor efectuate de APIA, privind punerea în aplicare a deciziilor emise de Camerele de conturi, urmare a efectuării „Auditului performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului, desfășurat în perioada 8.02.-10.06.2011 pentru perioada 2007-2010”.

Titlurile de creanță/notificările de punere în întârziere emise de către centrele APIA se anulează de drept, mai prevede proiectul.

9.700 de beneficiari ai CNDP în sectorul zootehnic, cu peste 237.000 animale, sunt afectați de deciziile Camerelor de conturi, se arată în Nota de fundamentare.


Aproape 27 mil. lei vor fi restituite, din bugetul de subvenții pe 2014

Sumele recuperate/depuse voluntar de către beneficiarii CNDP în contul de subvenții al APIA până la intrarea în vigoare a OUG, în baza titlurilor de creanță/notificărilor de punere în întârziere emise de centrele APIA, precum și sumele încasate în baza hotărârilor judecătorești definitive, emise în urma litigiilor dintre Centrele APIA și Camerele de conturi pentru subvenții care se considerau încasate necuvenit, vor fi restituite până la finele lui 2013.

Banii care trebuie restituiți, 26.877 mii lei, se asigură în limita prevederilor bugetare ale MADR pe 2014, Capitolul 83.01 – Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare, Titlul 40 – Subvenții, articolul 40.15 – Sprijinirea producătorilor agricoli.

Procedura de restiuire a sumelor va fi stabilită în 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG, prin ordin comun al ministrului Agriculturii și al ministrului Finanțelor Publice.

Totodată, prin derogare de la alin.(2) al art.1236/19911 din OUG 125/2006 pentru aprobarea schemelor CNDP care se acordă în agricultură începând cu 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea 36/1991, solicitanții CNDP pentru bovine, ovine și caprine beneficiază, în continuare, de acest sprijin.

 

Ministerul Agriculturii recunoaște: „CE nu a autorizat această condiție de eligibilitate

România risca o procedură de infracțiune la nivel european (sancționată cu amenzi) pentru încălcarea legislației europene, atenționa, în mai 2013, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș.
Comisia Europeană a răspuns pozitiv, încă din 2012, sesizării transmise de Federația Crescătorilor de Bovine din România, care reclama ilegalitatea acestei condiții de eligibilitate. CE a cerut Guvernului român să elimine această condiție, dar și să găsească o soluție prin care crescătorilor de animale să le fie rambursați banii.

„(…) criteriul de eligibilitate specific cu privire la existența datoriilor restante ale beneficiarilor la bugetul de stat și/sau la bugetul local la data solicitării primelor (…) conform hotărârii Curții Europene de Justiție, reprezintă o încălcare a dreptului european.

(…) Comisia Europeană a solicitat României să asigure aplicarea corectă a legislației UE, interesul Comisiei fiind rezolvarea situației beneficiarilor de CNDP pentru care s-a aplicat criteriul de eligibilitate privind existența datoriilor restante. (…) CE nu a autorizat această condiție de eligibilitate pentru acordarea CNDP în sectorul zootehnic”, se precizează în motivarea proiectului de OUG.


Modificări la vânzarea laptelui crud

„Cooperativele, asociațiile și grupurile de producători de lapte, fie că este vorba sau nu de un transfer de proprietate a laptelui crud de la producător către organizația de producători, în cazul cedării producției membrilor în vederea comercializării către una sau mai multe intreprinderi care tratează sau prelucrează laptele sau alte produse lactate, nu au obligativitatea de a deține aprobarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor”.

Modificarea este prevăzută în Ord. 443/05 iunie 2013, publicat în M. Of. 338/10 iunie 2013, pentru completarea Anexei 1 „Condiții de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ord. MADR 695/2008 privind stabilirea Condițiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă și a formularului de cerere pentru aprobarea și înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor.

 

Legea laptelui, la Parlament

Proiectul de lege privind stabilirea relațiilor contractuale și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate a fost aprobat de Guvern în 4 iunie 2013 și va fi trimis Parlamentului pentru adoptare.

Potrivit documentului, livrarea de lapte crud pe teritoriul României trebuie să facă obiectul unui contract scris între producători și primii cumpărători, iar durata minimă a contractului este de șase luni.

Proiectul reglementează și recunoașterea organizațiilor de producători, constituite numai din agricultorii producători de produse lactate sau a asociațiilor acestora, pentru a negocia colectiv clauzele contractelor și mai ales prețurile, astfel încât să se consolideze puterea de negociere a producătorilor față de unitățile de prelucrare a laptelui, precizează un comunicat al Guvernului.

Autoritatea competentă pentru recunoașterea organizațiilor de producători și a asociațiilor organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate este MADR, prin APIA.


Cioloș: Va exista o etichetare de origine la lapte

Comisia Europeană va veni, în perioada următoare, cu o propunere de etichetare de origine în sectorul lapte, a spus Dacian Cioloș în cadrul seminarului cu tema „Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunități și priorități pentru România”.

Potrivit acestuia, decizia este deja luată, rămâne de văzut doar cum va fi aplicată. „Pentru etichetarea pe lapte pot să vă spun că decizia este luată. Va exista o etichetare de origine. Comisia face o evaluare ca să vedem ce fel de etichetare, respectiv a originii naționale sau a originii europene”, a spus Cioloș.

Acesta a subliniat că este în avantajul producătorilor autohtoni să aibă un brand privat al producătorilor, al originii laptelui. „Cred că este în avantajul dumneavoastră și uitați-vă la modelul irlandez. Mai sunt și alte state membre unde producătorii, asociația producătorilor de lapte din Irlanda, s-au hotărât să facă un branding al originii laptelui și să-l comunice consumatorilor, pentru a ști ce înseamnă lapte făcut la nivel local”, a completat Cioloș.


Campanie ANSVSA – „Igiena laptelui”

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară, până în 30 iunie 2013, campania de informare la nivel național „Igiena laptelui”, pentru a aduce la cunoștința producătorilor și procesatorilor măsurile pentru asigurarea conformității laptelui crud cu standardele UE, în condițiile în care începând cu 1 ianuarie 2014 este interzisă livrarea către centrele de colectare sau către unitățile de procesare, precum și comercializarea laptelui crud neconform normelor de igienă UE.
Recent, la o astfel de informare, direcotrul DSVSA Brașov a declarat că, în județul său, cca. 15% din laptele colectat este neconform.


Cereri de cotă din rezerva națională, până în 31 iulie

Producătorii de lapte de vacă pot depune formularele de acordare a unei cantități de cotă de lapte din rezerva națională până la 31 iulie 2013, interval în care se desfășoară prima perioadă de depunere a formularelor, informează APIA.

Producătorii de lapte care au vândut sau au cedat cu titlu gratuit orice cantitate de cotă în anul de cotă precedent sau în anul curent, nu vor mai beneficia de cotă din rezerva națională, potrivit Ord. 62/07.03 (M.Of. 128/11 martie 2013).

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →