Deşi creşterea, în ultimii 40-50 de ani, cu trei ordine de mărime a efectivelor a două specii de Cormoran (cormonanul de Atlantic – Phalacrocorax carbo carbo şi cormoranul continental – Phalacrocorax carbo sinensis), este văzută ca un succes de conservaţionişti, efectul devastator pe care aceste specii îl au asupra sectorului pescăresc a fost denunţată de către fermierii piscicoli, pescarii comerciali, pescarii recreativi. Aceştia au recurs la acţiuni de lobby politic, la demonstraţii de stradă şi până la distrugerea ilegală a cuiburilor acestora.
”La nivel internaţional, cazul cormoranilor a fost discutat încă din 1994, la reuniunea Comitetului Ştiinţific al Convenţiei de la Bonn, când a fost făcută recomandarea de a se elabora un plan de administrare a efectivelor de cormorani, care nu s-a concretizat însă în nici o măsură aplicabilă, nici până în prezent. Într-un studiu realizat pentru Departamentul de Politici B al Parlamentului European se menţionează existenţa indicatorilor de impact, precum: «cormoranul consumă în medie 672 grame de peşte zilnic (între 441 şi 1095 gr/zi); dimensiunile peştelui consumat se încadrează între 40 şi 335 mm, predilect între 100 şi 149 mm, adică puiet, dimensiuni la care mecanismele de compensare prin densitate sunt total ineficiente». Deoarece cormoranul, ca pasăre de mari dimensiuni cu durată mare de viaţă, începe să se reproducă abia pe la 3-5 ani, populaţia totală din Europa se cifrează probabil la (cel puţin) 1,7-1,8 milioane de păsări ”, spunea, la Iaşi, Eugen Cătălin Platon, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie Romfish.
Pierderi uriaşe prin distrugerea pepinierelor
În România, în baza datelor oficiale comunicate de către Guvernul României, Comisiei Europene, populaţia de cormorani, atât a celui mare (P. carbo sinensis), cât şi a celui pitic (P. pygmeus) – date parţiale şi bazate pe estimări şi modelări matematice, nu pe activităţi zilnice în teren, aşa cum fac fermierii piscicoli -, se cifrează la: 20.000-30.000 în pasaj spre alte ţări, 42.800-61.000 la cuibărit, cu depunerea a 5 ouă de către fiecare pereche şi o rată de eclozare şi supravieţuire de 60%, deci încă 75.000 de pui, plus exemplarele care nu au ajuns încă la vârsta reproducerii (3-5 ani), şi 15.000-50.000 exemplare la iernat.
România deţine 25% din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din Uniunea Europeană. Partea cea mai importantă a pierderilor pe care le înregistrează fermierii piscicoli este alcătuită din materialul de populare în vârstă de un an şi de doi ani. ”Pepinierele piscicole înregistrează pierderi constante de 60-80% din materialul de populare, ceea ce constituie o pierdere importantă pentru producţia de peşte de consum. Distrugerea pepinierelor nu are efecte doar asupra peştelui de consum obişnuit, ci şi asupra unor specii de peşti care fac obiectul măsurilor de protecţie specială. Presa europeană şi comunitatea ştiintifică au prezentat pe larg în ultimii 20 de ani cazuri din mai multe state europene (Franţa, Irlanda, Germania, Marea Britanie, Danemarca, Suedia), articole şi studii prin care demonstrează impactul negativ al creşterii populaţiei de cormorani asupra puietului speciilor sălbatice de peşti, prin modificarea structurii de vârstă a populaţiei (mai multe exemplare mature decât puiet). Dacă problema estimării pierderilor în cazul habitatelor piscicole naturale este grevată de controverse ştiinţifice, mai ales din cauza lipsei unor informaţii consistente, susţinute şi concrete asupra stocurilor ihtiofaunei din mediul natural, în cazul amenajărilor piscicole unde piscicultura are un fundament ştiinţific prin utilizarea formulelor de populare (anumite specii, anumite vârste într-un procent bine determinat) şi o evidenţă foarte clară a intrărilor şi ieşirilor, aceasta devine mult mai simplă şi cu mai puţine necunoscute”, menţiona preşedintele Romfish.
Renunţarea la amenajările piscicole în favoarea culturilor agricole
Este nevoie de un sistem de compensaţii şi de un plan de management al populaţiei de cormorani care provoacă pierderi uriaşe în fermele piscicole, spun producătorii piscicoli. Preşedintele Asociatiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie Romfish, cu sediul la Iaşi, Eugen Cătălin Platon, a declarat că la nivelul Uniunii Europene se pierd anual 300.000 de tone de peşte, ceea ce înseamnă mai mult decât producţia piscicolă din acvacultură din Franţa, Spania, Italia, Germania, Ungaria, România şi Republica Cehă împreună. Menţinerea viabilităţii amenajării piscicole nu este doar o obligaţie contractuală pe care o are fermierul, ci o obligaţie a acestuia pentru societate, pentru menţinerea biodiversităţii.
”Abandonarea amenajărilor piscicole în favoarea cultivării de cereale, pe motivul câştigurilor net superioare şi al subvenţiilor, nu este o noutate pentru România. Grigore Antipa, în 1892, în memoriul adresat Regelui Carol I, intitulat «Despre necesitatea introducerii pisciculturii raţionale în apele României», semnala problema abandonării amenajărilor piscicole în favoarea culturilor agricole, care sunt mai bănoase. Or, atunci, ca şi acum, aceste amenajări piscicole, construite pe terenuri neproductive, sărăturate sau în mlaştini, au constituit habitatul specific pentru sute de specii de plante şi de animale în baza cărora s-a decis integrarea lor în reţeaua ecologică europeană Natura2000. Abandonarea unei astfel de amenajări piscicole, cum deja avem zeci de cazuri (ex. Măxineni), a dus fie la dispariţia speciilor specifice ecosistemelor acvatice, fie la transformarea în teren de cultură pentru care pe lângă producţie se încasează şi subvenţii. Sistemul de compensaţii acordat fermierilor nu va putea acoperi paguba reală a fermierilor piscicoli, însă coroborat cu un plan de management al populaţiei de cormorani, va încuraja fermierii să menţină moştenirea valorii patrimoniale a peisajului. Din aceste motive, considerăm intervenţia ministrului agriculturii Petre Daea ca exprimând, nu doar poziţia producătorilor din piscicultură din România, ci şi pe cea a fermierilor piscicoli din Europa Centrală şi de Est, împreună cu care au existat consultări anterioare şi alături de care România încearcă să construiască un viitor acestei activităţi vechi de 5000 de ani, cu un rol hotărâtor în menţinerea biodiversităţii şi în salvarea stocurilor de peşte din mediul natural”, preciza Eugen Cătălin Platon.
Măsuri de protecţie pentru fermele piscicole
Fermierii piscicoli se declară lipsiţi de orice fel de măsură de protecţie din partea statului român, pentru realizarea obligaţiilor pe care tot acesta le-a impus în contractul de concesiune: menţinerea exploataţiei piscicole. Singura modalitate de a rezolva acest tip de conflict, care, după cum se vede, nu este naţional, ci e o chestiune europeană, este cumularea unui tip de sprijin la suprafaţă pentru amenajărilor piscicole tradiţionale cu un plan de management al populaţiei de cormoran mare, în vederea aducerii ei la nivelul prevăzut de Directiva „Păsări”. Acest lucru se poate face până ce Comisia Europeană se decide să pună în aplicare Raportul Kindermann (2008) prin care Parlamentul European solicita Comisiei Europene un plan european de management al populaţiei de cormoran mare.
Toate semnalele vin în contextul în care, la nivel european, s-au purtat şi se poartă discuţii intense, asociate faptului că în luna februarie 2019 a fost programat un prim vot asupra viitorului Regulament privind Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit şi Acvacultură.
Eugen Cătălin Platon: „Estimarea noastră, bazată pe datele din amenajările piscicole din România, este că, anual, 140.000 de cormorani vizitează 210 zile pe an fermele. La un consum zilnic de 1 kg de peşte pentru fiecare exemplar, rezultă că în România, doar cormoranii consumă 20.000 tone de peşte”.
CADRUL LEGISLATIV EUROPEAN PRIVIND CONSERVAREA PĂSĂRILOR
Comunitatea Economică Europeană a stabilit încă din 1979 protecţia tuturor speciilor de păsări care trăiesc în mod natural în stare de sălbăticie, indiferent de statutul lor în raport cu gradul de protecţie stabilit de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii.
În acest context, deşi prevederile art. 2 din Directiva 79/409/CEE (şi, ulterior, din Directiva 2009/147/EC) precizează că: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a menţine populaţia speciilor menţionate la articolul 1 (n.a. – a tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre) la un nivel care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând seama în acelaşi timp de condiţiile economice şi de recreere sau pentru a adapta populaţia acestor specii la nivelul respectiv”, pe fondul distrugerii zonelor naturale de hrănire şi cuibărire din habitatele naturale, efectivele speciilor de păsări au crescut necontrolat fără să se cunoască nivelul care să îndeplinească cele trei condiţii precizate şi fără a ţine cont de condiţiile socio-economice.
Printre altele, Directiva privind conservarea păsărilor (79/409/CE) adoptată în 1979, precum şi măsurile de protecţie a punctelor de reproducere determinate de aceasta au dus la o creştere exagerată a populaţiei de cormorani, care între timp s-a stabilit mult în afara zonelor tradiţionale de reproducere, în regiuni în care nu mai fusese întâlnită până atunci.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/231 (ediţia 1-14 martie 2019)