Apa este cu atât mai necesară plantelor care trăiesc fixate de teren şi supravieţuiesc în câmp deschis. (…)
Ştiaţi că…
– Planta conţine 80-90% apă, aceasta din urmă contribuind la dizolvarea substanţelor minerale şi la transportul lor în tot corpul plantei?
– Apa serveşte ca materie primă la elaborarea substanţei organice, fiind sursa de hidrogen pentru reducerea CO2 în fotosinteză?
– Apa controlează deschiderea stomatelor şi schimbul de gaze cu atmosfera?
– La baza metabolismului stau enzimele care pot acţiona numai în mediu apos?
– Intensitatea proceselor de sinteză şi de oxido-reducere din corpul plantelor este condiţionată de conţinutul în apă?
– Apa reglează regimul termic al plantelor, prin procesul de transpiraţie, deoarece pentru transformarea unui gram de apă în vapori se consumă 536 calorii, făcând ca temperatura frunzelor să fie cu 4-6 grade C mai scăzută?
– Prin apă se asigură translocarea ionilor nutritivi din sol în rădăcină (seva brută) şi apoi în restul plantei, precum şi translocarea asimilatelor (seva elaborată) spre organele de creştere (meristeme) şi de rezervă?
– Având polaritate pronunţată, prin ionii de H+ şi OH–, apa participă la procesele de hidratare?
– Apa menţine celulele în stare de turgescenţă şi asigură echilibrul acido-bazic al plantelor?
– În procesul de fotosinteză, celulele clorofiliene activează normal atunci când protoplastul lor se află la un grad de hidratare de 80-85%?
La orz, acest proces se sistează la 80% iar la fasole la 82%, pe când la sorg şi la mei, funcţionează şi la 35%.
La floarea-soarelui, randamentul fotosintetic în funcţie de gradul de hidratare se prezintă astfel:
– la hidratarea optimă, elaborează 16,1 mg substanţă uscată/dm2/oră – 100%;
– la ofilirea incipientă randamentul fotosintetic se reduce la 52%;
– la ofilirea moderată, scade la 33%;
– la ofilirea puternică randamentul ajunge la 10%.
Despre forţa de contrasucţiune şi toleranţa la secetă, citiţi în revista Ferma, ediţia 15-31 august 2017!