Cine ar putea pierde plata pe înverzire? - Revista Ferma
2 minute de citit

Cine ar putea pierde plata pe înverzire?

foto pag13 m Cine ar putea pierde plata pe înverzire?

Acum sunt în situația de a pierde banii. „Inițial, regula a fost să terminăm semănarea culturilor verzi până la 15 octombrie. Eu am avut noroc că am aflat că trebuie să fie semănate culturile verzi până pe 1 octombrie. Dar sunt fermieri care nu s-au încadrat în timp. Regula s-a schimbat de pe o zi pe alta. Dar fermierii ăștia puteau să semene în primăvară pe 5% din suprafață culturi fixatoare de azot, măzăriche, lucernă etc. Dacă nu ai semănat în primăvară, semeni toamna culturi acoperitoare, culturi verzi, rapiță, măzăriche, iar suprafața pe care semeni se triplează. De exemplu, exploatez 400 ha, în primăvară trebuia să semăn 20 ha, iar în toamnă sunt obligat să am culturi acoperitoare pe 60 ha”, spune fermierul Vasile Stanciu din Galați, unul dintre norocoșii care vor încasa plata pe înverzire pentru că s-au încadrat în termenul legal.

 

Decizia aparține Comisiei Europene

În situația agricultorilor noștri s-ar afla mai mulți fermieri europeni. Olanda a fost prima care a solicitat CE ca fermierii să aibă la dispoziție o perioadă mai lungă pentru semănat. „Mai multe state membre UE au cerut CE să facă o rectificare. Înverzirea trebuie să aibă o perioadă mai lungă. Recoltarea se realizează mai târziu decât a fost prevăzut în normele măsurii de agromediu. Solicitarea unei rectificări a pornit de la Olanda. Se pare că este o problemă tehnică. Cum să semeni culturile verzi până pe 1 octombrie, dacă nu ai apucat să recoltezi până la 20 octombrie?! Deocamdată, nu știm cum se va modifica această cerință, ce dată limită va fi fixată. Vom avea discuții cu grupurile tehnice și vom stabili până la ce dată să se facă însămânțarea culturilor verzi”, spune secretarul de stat George Turtoi.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →