Cine a luat primii bani din PNDR 2020? - Revista Ferma
2 minute de citit

Cine a luat primii bani din PNDR 2020?

euro2 m Cine a luat primii bani din PNDR 2020?

Pe 4 februarie 2016, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a dus personal la Colibași, jud. Giurgiu, pentru a înmâna notificările de plată primilor beneficiari ai Programului, un grup de 29 de tineri fermieri, dintre care cei mai mulți fac legumicultură.

Prin sM 6.1 din PNDR 2020 tinerii fermieri pot primi maxim 50.000 euro. În cazul exploatațiilor mai mici (12.000 – 29.999 SO), sprijinul nerambursabil este de 40.000 euro. Banii sunt plătiți în două tranșe: tranșa I, 75% din valoarea sprijinului nerambursabil, în maxim 30 zile de semnarea Contractului de finanțare, iar tranșa II (25%), în maxim 33 de luni, respectiv 57 luni, pentru exploatații pomicole.

În sesiunea martie-octombrie 2015, 2.874 de tineri fermieri au depus proiecte pe sM 6.1 din PNDR 2020, în valoare totală de peste 120 milioane euro. Dintre acestea, 1.388 cereri, cu valoare de 58,6 milioane euro, au fost selectate pentru finanțare. Potrivit datelor MADR, până pe 29 ianuarie 2016 au fost contractate 232 de proiecte ale tinerilor fermieri, în valoare de 9,68 milioane euro.

Din banii alocați prin noul PNDR pentru tineri fermieri vor fi plătite și 739 proiecte nefinalizate din perioada 2007-2013 (9,37 milioane euro).

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →