
Cele două plante MG cultivate în prezent în UE şi anume porumbul MON810, care aşteaptă de mai bine de un an reînnoirea autorizaţiei, respectiv cartoful Amflora produs de BASF, acoperă puţin peste 100.000 ha, în timp ce alte 15 plante MG, majoritatea porumb, aşteaptă autorizarea culturii.
Reînnoirea autorizaţiei pentru MON810 va fi propusă statelor la începutul acestui an, iar dacă nu va exista o majoritate împotrivă, Comisia va elibera această autorizaţie, aşa cum a făcut în martie 2010 pentru cartoful Amflora.
De asemenea, CE s-a angajat să prezinte la începutul lui 2011 “o listă neexhaustivă de motive ce pot fi invocate pentru a interzice sau restrânge cultivarea” şi “un raport privind consecinţele socioeconomice ale cultivării de seminţe modificate genetic”. (AGERPRES)
Programe integrate pentru ferme
Toate cele 62 de sere cuprinse în ,,Programul integrat pentru 200 de hectare în România” vor începe, din 2011, să exporte până la 80% din producţie. Programul, iniţiat şi susţinut de Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) în cadrul Programului Shavit România, presupune un pachet integrat de asistenţă tehnică, creditare şi desfacere, asigurat de firme israeliene.
Tot din 2011, 500 de ferme, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.500 ha, vor începe producţia de culturi vegetale mari care vor fi vândute, conform parteneriatului RGIC cu Ambasada SUA la Bucureşti şi cu companii americane, prin Bursa de cereale de la Chicago. Programul acoperă, în prezent, 20 de judeţe din România.
„Programele strategice integrate reprezintă soluţia pentru o agricultură românească de succes, competitivă, care să facă faţă provocărilor de pe piaţa europeană şi mondială” a precizat pentru Agerpres Otilia Manta, preşedintele RGIC.
Proiect MAPDR: Sprijin pentru irigaţii
Anul 2011 ar putea aduce agricultorilor români un sprijin financiar în sectorul irigaţiilor, dar şi subvenţii pentru culturile de soia şi de orez, în cazul în care demersurile oficialilor din Ministerul Agriculturii vor fi aprobate la Bruxelles.
“Intenţionăm să facem demersuri la Bruxelles pentru acordarea unui sprijin financiar pentru sistemele de irigaţii, mai ales că acest ajutor a dispărut în 2010. De asemenea, ne interesează să reluăm, în baza articolului 68 din Regulamentul European, subvenţiile pentru anumite culturi importante, dar deficitare, cum ar fi soia nemodificată genetic sau orezul, cultură pe care am putea să o extindem şi chiar să devenim exportatori de orez”, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii, la sfârşitul anului trecut.
Potrivit acestuia, în 2011 se va încerca şi o relansare a culturilor textile, de in şi cânepă, dar şi a sfeclei pentru zahăr.
ŞTIRI
EXPORTURI DE VIN
9,3 mil. euro în primele 9 luni
România a încasat din exporturile de vin din struguri proaspeţi, inclusiv vinuri cu alcool, peste 9,31 mil. euro, în primele nouă luni din 2010, o sumă aproape similară cu cea obţinută în aceeaşi perioadă din 2009 (9,25 mil. euro), potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii.
Exporturile au depăşit 7.337 tone în primele nouă luni din 2010, cu 9% mai mici decât în perioada similară din 2009, în timp ce importurile de vinuri din struguri proaspeţi au fost de 8.307 tone, faţă de 8.389 tone în perioada ianuarie – septembrie 2009.
Valoarea importurilor din ţările intra şi extracomunitare a depăşit 10,6 mil. euro în primele nouă luni din 2010, în creştere cu 1,2 mil.euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Tot în perioada ianuarie – septembrie 2010 au mai fost importate cca. 942 tone de vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, în valoare de 1,3 mil. euro, şi au fost exportate, din această categorie, doar 207 tone, pentru care au fost încasate 392.879 euro.
PROIECT
Cercetări de genetică moleculară
USAMV Cluj-Napoca va implementa, din 2013, în cadrul Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT), pentru fermieri şi pentru companiile interesate, rezultate ale cercetărilor efectuate de specialiştii universităţii. Potrivit rectorului USAMV, Doru Pamfil, la ICHAT se vor face cercetări de genetică moleculară.
În cadrul unui contract de cercetare derulat cu Universitatea din Maryland, SUA,USAMV a acordat sprijin unor fermieri americani, în vederea creşterii rezistenţei la frig a lăstarilor de mur.






