Ce spun OIERII despre MIEII HIBRIZI între RASELE FRANCEZE şi ŢURCANĂ? - Revista Ferma
2 minute de citit

Ce spun OIERII despre MIEII HIBRIZI între RASELE FRANCEZE şi ŢURCANĂ?

La evenimentul de la Călimăneşti, susţinut în data de 22 aprilie 2017, pe lângă discuţiile care au avut loc în sala mare a Centrului de Congrese şi Expoziţii, s-a organizat şi o expoziţie de ovine care a cuprins rase de ovine româneşti crescute în zona montană (Ţurcană albă, Ţurcană bucălaie, Ţurcană brează de Haţeg, Ţigaie), apoi berbeci specializaţi pentru producţia de carne din rasele Albă de Massif Central şi Vendeen şi miei hibrizi între aceste rase şi Ţurcană.

Iată ce spun unii dintre crescătorii de oi care au primit berbeci din cele două rase franceze în cadrul parteneriatului Franţa – România!
Oierii care au obţinut miei hibrizi între Ţurcană şi aceste rase, la unison, au confirmat că aceşti miei au avut un spor mediu zilnic cu circa 15-20% mai mare, comparativ cu mieii Ţurcană contemporani, şi un randament mai bun al carcasei.

Dar, aproape toţi au subliniat că nu sunt încântaţi de aspectul exterior al celor două rase franceze. Mai precis, rasa Albă de Massif Central are corpul berbecat, urechile lungi şi blege şi abdomenul golaş, ceea ce sugerează că în perioada de stabulaţie trebuie întreţinute în saivan, închise, pe un strat gros de paie. Deşi este o rasă rustică, este de aşteptat să se adapteze mai greu în zona montană în perioada de iarnă. Rasa Vendeen are jarul (părul) de pe faţă de culoare fumurie, deschisă, o nuanţă mai spălăcită faţă de Ţurcana bucălaie cu jarul lucios şi maroniu-închis spre negru. Unii oieri au menţionat că după utilizarea acestor berbeci la montă nu au obţinut nici un miel.

Despre cât de importantă şi mai ales necesară este o evaluare ştiinţifică a hibridărilor, citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 iunie 2017, într-un articol semnat Ioan Pădeanu!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →