Campania de promovare a consumului de carne de oaie a durat numai… trei luni! O perioadă mult prea scurtă, pentru a-i convinge pe români să mănânce carne de oaie și în afara zilelor de Paște sau de toamnă, când combină pastrama cu mustul.
Ar fi trebuit ca programul să fie multianual. Nu a fost. Mai mult, ideea, cauza generoasă, a fost uitată. Ministrul a fost, din nou, prezent la Indagra, după ce a preluat mandatul, în iulie anul acesta, dar nu a mai fost vorba despre promovarea cărnii de oaie la intern.
LA PRODUCŢII ŞI SACRIFICĂRI DE OVINE STĂM BINE!
Cu toate acestea, datele statistice arată o înviorare a producției de carne de oaie și capră în România. De pildă, din ianuarie până în iulie, anul acesta, au fost obținute în urma abatorizării 59.200 t de carne de oaie și capră, greutate în carcasă, fapt care ne plasează pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania (72.000 t).
Creșterea a fost de 15,8%, cea mai mare creștere din spațiul comunitar! Irlandezii au înregistrat o creștere de 11,3%, iar cantitatea obținută în urma sacrificării a fost de 37.900 t (locul 4). Franța a obținut 50.900 t, greutate în carcasă (locul 3), dar a înregistrat o scădere cu 4,5% față de anul trecut.
Ținând cont că noi exportăm cu precădere animale vii, volumele de carne abatorizată fiind infime, rezultă că producția de carne de oaie și capră ieșită din abatoare a mers, în cea mai mare parte, pe piața internă.
NOROC CU TÂRGURILE LOCALE!
Dacă programul ”Alege oaia” nu a mai fost reluat, nu înseamnă că nu a existat niciun fel de promovare a cărnii de oaie, în afara cadrului instituțional. Amintesc în context târgurile din zona montană, unde sunt oferite preparate din carne de oaie. Deja faimos este ”Festivalul Tocanului”, organizat la Novaci, în județul Gorj.
Aceste evenimente, organizate, ce-i drept, cu ajutorul autorităților publice locale sunt vehicule excelente pentru marketingul produselor din carne de oaie. Recent, MADR a anunțat că pune la bătaie bani pentru înființarea unor stâne montane. Aceste stâne noi pot fi, în același timp, gândite și construite ca să primească și turiști.
AR TREBUI SĂ ALEGEM OAIA!
Reclamăm faptul că exportăm animale vii, nu carne abatorizată. O promovare susținută a cărnii de oaie și capră pe piața internă ar reorienta producția și către restaurante și bucătăriile românilor. O campanie în acest scop ar trebui să dureze mai mult, nu doar trei luni!
CUM SUNA “ALEGE OAIA” LA LANSARE, ÎN 2017?
În 2017, la Indagra, prezenţa ministrului Daea la INDAGRA a creat o adevărată isterie mediatică, şi nu numai. Lumea s-a strâns mai ceva ca la sfintele moaşte pentru a afla care este strategia din spatele sloganului „Alege Oaia!” Şi singura promisiune pe care am putut-o auzi din gura ministrului ar fi intenţia de a înfiinţa anul viitor mai multe pieţe de gros pentru animale în oraşele reşedinţă de judeţ şi în Bucureşti…
Click AICI şi vezi ce promitea ministrul în 2017!
un articol de
STELIAN RĂDESCU