Heleşteiele de iernare se caracterizează prin suprafeţe relativ mici, de până la o jumătate de hectar, dar cu adâncimi mari de aproximativ 2,5 m. Alte particularităţi ale acestor heleşteie sunt:
a) construirea lor prin săpare (în debleu) şi nu prin îndiguire;
b) taluzurile foarte abrupte, care să prevină îngheţarea unui volum mare de apă;
c) fundul de bazin sărac în substanţă organică. Aceste heleşteie se inundă toamna, de obicei in luna octombrie, iar când temperatura apei coboară sub 10°C se vor popula cu crapi, preferabil de aceeaşi categorie de vârstă, la o densitate care poate varia între 10.000-20.000 kg/ha.
Apa care alimentează heleşteiele de iernare trebuie să fie de bună calitate, cu 5-8 mg O2/l şi un debit care să permită preschimbarea întregului volum de apă din bazin în 6 zile. Peştii se vor pescui primăvara, în luna martie când temperatura apei este de cca. 10°C şi se vor transfera în heleşteiele de creştere.
În numeroase ferme ciprinicole însă, aceste heleşteie lipsesc, ceea ce duce obligativitatea menţinerea peştilor în heleşteiele de creştere şi pe parcursul sezonului rece. Principalele inconveniente în acest caz este adâncimea apei, care în cele mai multe cazuri nu depăşeşte 1,5 m şi cantitatea mare de mâl organic ce se acumulează în perioada vegetativă.
Datorită adâncimii reduse există riscul ca în iernile grele, când podul de gheaţă este gros, să se reducă foarte mult coloana de apă, ceea ce poate perturba buna hibernare a crapilor. Prin descompunerea mâlului organic rezultat în special din acumularea de plante acvatice moarte, se reduce cantitatea de oxigen solvit în apă şi în acelaşi timp rezultă gaze dăunătoare ca hidrogenul sulfurat, dioxidul de carbon şi metanul.
O manoperă importantă în timpul iernii este realizarea copcilor în gheaţă cu ajutorul topoarelor sau răngilor. La fiecare 30 m2 de gheaţă trebuie să se facă o copcă de 1 m2 pentru a se favoriza procesul de difuziune a oxigenului din aer în apă.
Crapul iernează cel mai bine la o temperatură a apei cuprinsă între 3-5°C. În condiţii normale, astfel de temperaturi se întâlnesc în imediata vecinătate a vetrei de bazin, motiv pentru care peştii vor ocupa cu predilecţie acest loc şi vor rămâne imobili până la încălzirea apei.
Ei consumă în aceste condiţii rezervele de grăsime pe care le-au acumulat în timpul verii, deci cu cât s-au hrănit mai bine în perioada vegetativă cu atât vor hiberna mai bine. În general în timpul iernii crapul pierde mai puţin de 15% din masa corporală. Pierderile sunt cu atât mai mari cu cât peştii sunt mai tineri şi iernile mai blânde.
Temperaturile ridicate din timpul iernii determină o creştere a intensităţii metabolismului peştilor şi implicit a consumului energetic, iar aceste pierderi energetice nu sunt compensate prin hrană. Dacă ne referim la pierderile de efectiv, se consideră că pierderi de 7-8% şi 4-5% sunt normale pentru crapul de una şi respectiv două veri.
Desigur că este de dorit ca pierderile să fie cât mai mici, iar acest deziderat poate fi atins numai prin cunoaşterea de către piscicultor a cerinţelor biologice ale crapului precum şi a mijloacelor tehnologice prin care poate interveni pentru satisfacerea acestora.
Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004
