Fiind unul dintre cele mai importante evenimente organizate de CCIFER, nu putea lipsi domnul Henri Paul, ambasadorul Franţei în România.
În ultimii cinci ani, Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România a organizat premiile CCIFER, ocazie în care companiile şi asociaţiile membre îşi prezintă proiectele remarcabile în faţa comunităţii franco-române.
În fiecare an sunt puse în lumină companiile care prin iniţiativa lor, spiritul lor inovativ şi performanţă, se remarcă în comunitatea de afaceri, contribuie la dezvoltarea economică generală şi îşi lasă amprenta în mediul social.
Premiile CCIFER au ca scop promovarea realizărilor companiilor membre ale Camerei, în lumea de afaceri, pentru realizările acestora. În ediţia de anul acesta, compania CAUSSADE SEMENCES EST EUROPA a câştigat premiul INVESTITORUL ANULUI 2011 pentru investiţia în Centrul de producţie şi logistică SAVA.
Centru de coordonare Caussade, în România
CAUSSADE SEMENCES EST EUROPE a achiziţionat în martie 2011 societatea SAVA S.A. din localitatea Nanov, judeţul Teleorman. Scopul achiziţiei a fost acela de a dezvolta o uzină de procesare, tratament, ambalare şi stocare a seminţelor pentru cultură mare şi plante furajere. Această achiziţie face parte din strategia comercială de dezvoltare a grupului în partea de est a Europei.
Centrul va deservi nevoile ţărilor din estul Europei şi nu numai. Încă din 2009, Caussade Semences România este un pilon important în activitatea de producere de seminţe pentru grupul francez. Această investiţie, care va depăşi 3 milioane de euro, în următorii doi ani, va contribui la reducerea costurilor logistice ale grupului francez.
Caussade Semences Est Europa (CSEE), cu sediul în Bucureşti, este subsidiara grupului francez CAUSSADE SEMENCES din 2010. Această subsidiară are rolul de a coordona întreaga activitate a grupului în partea de est a Europei. În prezent, ţările arondate acestui centru de coordonare sunt: România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova. În viitor vor fi coordonate, tot de la Bucureşti, şi alte ţări din estul şi sudul Europei.
Andreea NAE
Director Marketing şi Dezvoltare
Caussade Semences Est Europa