5,347 mld. lei de la bugetul de stat
Raportat la execuția preliminată din 2015, de 5,203 mld. lei, bugetul MADR pe 2016 este mai mare cu 2,76%, însă ponderea în PIB scade de la 0,74% la 0,72%. Pentru 2017, estimarea MFP arată că Agricultura va avea fonduri mai mari de la bugetul de stat, de 5,413 mld. lei, în 2018 – de 5,554 mld. lei, iar în 2019 – de 5,596 mld. lei.
La capitolul subvenții, MADR pierde 2% de la 1,910 mld. lei în 2015, la 1,872 mld. lei în 2016, iar pentru următorii trei ani, 2017-2019, este prevăzută o sumă de 1,9 mld. lei. Fondurile pe acest capitol vor merge integral pentru sprijinirea producătorilor agricoli în 2016.
Proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 au prevăzute pentru 2016 fonduri de 1,704 mld. lei, din care 1,356 mld. lei vor fi transferați către AFIR pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014-2020.
Sectorul de îmbunătățiri funciare, irigații, desecări și combaterea eroziunii solului ar urma să primească anul viitor 333,8 mil. lei, cu 68,43% mai mult decât în 2015, iar pentru protecția plantelor și carantina fitosanitară fondurile cresc de aproape patru ori, de la 10,19 mil. lei în 2015, la 47,717 mil. lei în 2016.
Pentru cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii sunt prevăzute 96,62 mil. lei în 2016, mai mult cu 133% față de 41,39 mil. lei alocați în 2015.
Potrivit proiectului de buget, pentru plata rentei viagere agricole este alocată o sumă de 70,02 mil. lei în 2016, similară cu cea din 2015 și 20 mil. lei pentru realizarea sistemului național antigrindină.
Capitolul de bunuri și servicii are prevăzute 120 mil. lei pentru 2016, mai puțin cu 8,79% decât execuția anului 2015, de 131,565 mil. lei, în timp ce cheltuielile cu personalul cresc cu 11,61% în 2016, la 571,95 mil. lei. Din total, salariile de bază reprezintă 444,225 lei, în creștere cu 12,56% față de 2015, iar sporurile pentru condițiile de muncă vor fi mai mari în 2016 cu 6,39%, până la 21,29 mil. lei, față de 20,01 mil. lei anul acesta.
O creștere semnificativă este consemnată la cheltuielile de capital, care urcă în 2016 cu 76,02%, la 132,197 mil. lei, de la 75,102 mil. lei în 2015.
Bugetul de stat pentru 2016 este fundamentat pe venituri de 231,12 mld. lei, mai mari cu 1,6% față de 2015, și pe cheltuieli de 252 mld. lei, cu 6,8% peste cele din 2015, iar deficitul estimat este de 2,95% din PIB, la o creștere economică de 4,1%.